DECIZIE   Nr. 169 din  2 noiembrie 1999

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 151 din 12 aprilie 2000

    Lucian Mihai       - presedinte
    Costica Bulai      - judecator
    Constantin Doldur  - judecator
    Kozsokar Gabor     - judecator
    Ioan Muraru        - judecator
    Nicolae Popa       - judecator
    Lucian Stangu      - judecator
    Romul Petru Vonica - judecator
    Paula C. Pantea    - procuror
    Maria Bratu        - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, exceptie ridicata de Horatiu Moldoveanu in Dosarul nr. 915/1999 al Tribunalului Brasov.
    La apelul nominal raspund avocat George Echim, pentru Horatiu Moldoveanu, si avocat Livia Vatafu, pentru Maro Antal.
    Cauza fiind in stare de judecata, avocatul autorului exceptiei solicita admiterea acesteia, aratand ca prin deciziile nr. 73/1995 si nr. 485/1997 Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra constitutionalitatii dispozitiilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, ceea ce nu poate duce la concluzia ca, in mod implicit, Curtea s-a pronuntat si asupra dispozitiilor alineatului ultim al acestui articol. Prin dispozitiile art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 se aduce atingere exercitiului tuturor atributelor dreptului de proprietate, care este garantat de Constitutie prin art. 41 alin. (1) teza intai. De asemenea, se precizeaza ca exceptia de neconstitutionalitate este motivata atat in raport cu art. 41 alin. (1), cat si in raport cu alin. (2) al aceluiasi articol, potrivit caruia "Proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular". In continuare se mai arata ca prin Decizia nr. 485/1997 a fost solutionata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 numai cu privire la modul de dobandire, la continutul si la limitele dobandirii dreptului de proprietate, fara nici o referire la limitarea exercitarii acestui drept.
    Avocatul reprezentant al partii Maro Antal solicita respingerea exceptiei, cu sustinerea ca prin Decizia nr. 485/1997 Curtea Constitutionala a statuat ca textul art. 9 este constitutional. De asemenea, apreciaza ca prin aceasta decizie Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra intregului articol, astfel ca o solutie contrara nu s-ar justifica. Considerente economice, morale si sociale au determinat stabilirea continutului si, mai ales, a limitelor dreptului de proprietate astfel dobandit.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, aratand ca prin deciziile nr. 73/1995 si nr. 485/1997 Curtea Constitutionala a statuat ca dispozitiile art. 9 sunt constitutionale. Asa fiind, nici un motiv nu justifica modificarea jurisprudentei Curtii Constitutionale. Interdictia de instrainare prevazuta la alineatul ultim al art. 9 este un caz de inalienabilitate legala, care nu contravine garantarii dreptului de proprietate. Acest text nu are ca scop limitarea exercitarii dreptului de proprietate, astfel de interdictii de instrainare nefiind singulare; de exemplu si art. 32 din Legea nr. 18/1991 prevede o asemenea interdictie.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
    Tribunalul Brasov a sesizat Curtea Constitutionala, prin Incheierea din 5 mai 1999, cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, exceptie ridicata de Horatiu Moldoveanu.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate s-a sustinut ca dispozitiile art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 sunt neconstitutionale, deoarece aduc atingere exercitiului dreptului de proprietate garantat prin dispozitiile art. 41 alin. (1) teza intai din Constitutie. In ceea ce priveste dispozitiile tezei a doua a art. 41 alin. (1) din Constitutie, acestea ar fi aplicabile numai in cazurile prevazute la art. 9 alin. 1 din lege, iar nu si in cele prevazute la alineatul ultim al acestui articol.
    Tribunalul Brasov, exprimandu-si opinia, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor alineatului ultim al art. 9 din Legea nr. 112/1995 este intemeiata, textul atacat fiind neconstitutional, deoarece limiteaza liberul exercitiu al atributelor dreptului de proprietate, si anume prerogativa dispozitiei, ceea ce reprezinta incalcarea prevederilor art. 41 alin. (1) din Constitutie. In ceea ce priveste Decizia Curtii Constitutionale nr. 485 din 2 decembrie 1997, prin care s-a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, instanta judecatoreasca arata ca "Efectul principal al hotararilor pronuntate in materia exceptiilor de neconstitutionalitate il constituie puterea de lucru judecat, ceea ce inseamna ca nici una din partile din proces nu mai poate pune in discutie dreptul consfintit printr-o astfel de hotarare, dupa ramanerea ei definitiva. Aceasta priveste numai partile in cauza in care Curtea Constitutionala a examinat exceptia de neconstitutionalitate, neputand fi opusa in alte cauze in care Curtea Constitutionala n-a fost sesizata spre a se pronunta asupra neconstitutionalitatii unei prevederi legale. Efectul principal deci nu consta in desfiintarea actului normativ supus controlului judecatoresc al constitutionalitatii, ci numai in inlaturarea aplicarii lui in speta dedusa judecatii. Ca atare, declararea neconstitutionalitatii se limiteaza numai la pricina judecata si prin urmare autoritatea de lucru judecat fiind relativa priveste numai partile aflate in proces, legea pastrandu-si valabilitatea si valoarea pentru toate celelalte procese, cazuri, intrucat nu poate fi considerata abrogata". In final instanta judecatoreasca mai arata ca, de altfel, prin Decizia nr. 485/1997 a Curtii Constitutionale nu s-a procedat la controlul constitutionalitatii si a alineatului ultim al art. 9, ci numai a celui dintai alineat al acestui articol.
    Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Guvernul, in punctul sau de vedere, considera ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995, in raport cu prevederile art. 41 alin. (1) din Constitutie, este neintemeiata, astfel cum a statuat Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 73/1995 si prin Decizia nr. 485/1997, stabilind ca prevederile art. 9 din Legea nr. 112/1995 sunt constitutionale. Prin aceste decizii Curtea s-a pronuntat deci si asupra alineatului ultim al art. 9 din Legea nr. 112/1995. Art. 41 alin. (1) din Constitutie prevede ca dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului sunt garantate, iar continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. Se precizeaza, de asemenea, ca interdictia de instrainare prevazuta la alineatul ultim al art. 9 din Legea nr. 112/1995 este un caz de inalienabilitate legala care nu contravine principiului garantarii dreptului de proprietate.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecatorului-raportor, sustinerile partilor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta sa solutioneze exceptia ridicata.
    Exceptia de neconstitutionalitate priveste dispozitiile art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, potrivit carora "Apartamentele dobandite in conditiile alin. 1 nu pot fi instrainate 10 ani de la data cumpararii".
    Potrivit alin. 1 al art. 9 din Legea nr. 112/1995, "Chiriasii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora pot opta, dupa expirarea termenului prevazut la art. 14, pentru cumpararea acestor apartamente cu plata integrala sau in rate a pretului".
    Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca prevederile art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 incalca dispozitiile art. 41 alin. (1) teza intai din Constitutie, conform carora "Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului sunt garantate"; in ceea ce priveste dispozitiile tezei a doua a art. 41 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora "Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege", acestea ar fi aplicabile numai in cazurile prevazute la art. 9 alin. 1 din lege, iar nu si in cele prevazute la alineatul ultim al acestui articol.
    I. Examinand aceste sustineri si procedand la verificarea propriei jurisprudente, Curtea retine ca prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, in cadrul controlului de constitutionalitate anterior promulgarii legii, realizat conform art. 144 lit. a) din Constitutie, Curtea Constitutionala a stabilit ca prevederile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 sunt constitutionale in raport cu dispozitiile art. 41 alin. (1) - (5) si (7), precum si cu cele ale art. 135 alin. (6) din legea fundamentala. Spre a se ajunge la aceasta concluzie, la pct. 4 din considerentele mentionatei decizii s-a aratat, in esenta, ca necesitatea reglementarii prin Legea nr. 112/1995 a cumpararii de catre chiriasi a locuintelor nerestituite in natura "nu are nici o legatura cu cauzele de utilitate publica avute in vedere de Constitutie cu referire la conditiile exproprierii [art. 41 alin. (3)], dat fiind ca obiectul legii este cu totul altul decat exproprierea".
    De asemenea, in cadrul controlului de constitutionalitate posterior promulgarii legii, realizat potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie, Curtea Constitutionala a stabilit prin Decizia nr. 485 din 2 decembrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 143 din 8 aprilie 1998, ca prin dispozitiile art. 9 din Legea nr. 112/1995 nu sunt infrante nici prevederile art. 41 alin. (2) din Constitutie, referitoare la ocrotirea in mod egal a proprietatii private (retinandu-se in acest sens aplicabilitatea in cauza a considerentelor cuprinse in Decizia nr. 73/1995) si nici prevederile art. 16 alin. (1) din legea fundamentala, referitoare la egalitatea cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, "deoarece prin art. 9 din Legea nr. 112/1995 se acorda posibilitatea tuturor chiriasilor titulari ai unor contracte de inchiriere a apartamentelor in care locuiesc de a opta intre a cumpara aceste apartamente, dupa expirarea termenului prevazut la art. 14 din lege, sau de a ramane in continuare chiriasi".
    Asa fiind, Curtea Constitutionala observa ca dispozitiile alineatului ultim al art. 9 din Legea nr. 112/1995 nu au mai facut, in sine, obiectul controlului de neconstitutionalitate prin raportare, astfel cum solicita autorul exceptiei solutionate prin prezenta decizie, la prevederile art. 41 alin. (1) teza intai din legea fundamentala, conform carora "Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului sunt garantate".
    De aceea Curtea va proceda la examinarea pe fond a exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum aceasta a fost formulata in prezenta cauza.
    Sub acest aspect Curtea Constitutionala constata ca interdictia stabilita prin art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995, de a nu se instraina timp de 10 ani de la data cumpararii locuintele cumparate de chiriasi in conditiile alin. 1 al textului mentionat, nu infrange prevederile art. 41 alin. (1) teza intai din Constitutie. Intr-adevar, prevederile tezei intai din textul constitutional mentionat nu pot fi disociate de prevederile imediat urmatoare ale tezei a doua, potrivit carora continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Asa fiind, intra in puterea Parlamentului, ca "unica autoritate legiuitoare a tarii" [conform art. 58 alin. (1) din Constitutie], dreptul de a decide instituirea unei asemenea interdictii temporare de instrainare, interdictie care, de altfel, era cunoscuta de autorul exceptiei inca din momentul in care acesta a optat pentru dobandirea dreptului de proprietate asupra locuintei detinute pana in acel moment in calitate de chirias.
    In consecinta, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995, in raport cu dispozitiile art. 41 alin. (1) teza intai din Constitutie, este neintemeiata, urmand sa fie respinsa.
    II. In ceea ce priveste consideratiile instantei judecatoresti in fata careia a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate ce face obiectul prezentei decizii, cu privire la gradul de opozabilitate a efectelor deciziilor pronuntate de Curtea Constitutionala in solutionarea, potrivit art. 144 lit. c) din legea fundamentala, a exceptiilor de neconstitutionalitate, Curtea constata ca aceste consideratii sunt lipsite nu numai de relevanta in cadrul prezentei cauze, dar si de temeinicie.
    Intr-adevar, obligativitatea deciziilor Curtii Constitutionale, pronuntate in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, in cadrul solutionarii exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea legilor si a ordonantelor, trebuie conturata in lumina prevederilor art. 23 alin. (3) teza a doua si alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 187 din 7 august 1997. Conform alin. (3) "Nu pot face obiectul exceptiei prevederile legale a caror constitutionalitate a fost stabilita potrivit art. 145 alin. (1) din Constitutie sau prevederile constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale", iar alin. (6) al art. 23 dispune: "Daca exceptia este inadmisibila, fiind contrara prevederilor alin. [...] (3), instanta o respinge, printr-o incheiere motivata, fara a mai sesiza Curtea Constitutionala".
    Rezulta de aici ca instanta judecatoreasca in fata careia se ridica o exceptie de neconstitutionalitate referitoare la o lege sau la o ordonanta (ori la una sau mai multe dispozitii dintr-o lege ori ordonanta), a carei neconstitutionalitate fusese constatata de Curtea Constitutionala printr-o decizie publicata anterior ridicarii exceptiei de neconstitutionalitate, are obligatia de a face aplicarea acelei decizii anterioare a Curtii Constitutionale inclusiv in cazul in care acea decizie fusese pronuntata in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie.
    In consecinta, deciziile pronuntate in cadrul solutionarii exceptiilor de neconstitutionalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, in cadrul procesului in care a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate, ci produc efecte absolute, erga omnes.
    Dispozitiile art. 23 alin. (3) si (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, isi au reazemul constitutional in mai multe dispozitii constitutionale, dupa cum urmeaza:
    a) Conform art. 145 alin. (2) fraza intai, teza intai, "Deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii [...]". Intrucat aceste prevederi nu disting, rezulta ca ele se aplica si deciziilor pronuntate in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie.
    b) Potrivit art. 16 alin. (1), "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si discriminari", iar conform art. 51, "Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie". In lumina acestor doua texte constitutionale trebuie observat ca, in masura in care deciziile Curtii Constitutionale nu ar produce efecte erga omnes, s-ar putea ajunge la situatia ca una si aceeasi dispozitie legala - a carei neconstitutionalitate, prin ipoteza, a fost declarata printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale - sa nu se aplice in procesul in cadrul caruia exceptia a fost ridicata, dar, pe de alta parte, sa se aplice nestingherit in orice alt proces sau in orice alta imprejurare in care nu se pune problema unui proces in fata unei instante judecatoresti. Este insa evident ca asemenea consecinte ar fi contrare:
    - egalitatii cetatenilor "in fata legii si a autoritatilor publice" [art. 16 alin. (1) din Constitutie], fiindca ar insemna: sub cel dintai aspect, ca o lege declarata neconstitutionala prin decizia Curtii Constitutionale sa nu se aplice fata de unele subiecte de drept (cele implicate in procesul care a prilejuit pronuntarea acelei decizii a Curtii Constitutionale), dar sa se aplice fata de alte subiecte de drept; iar sub cel de-al doilea aspect, ca autoritatile publice sa aplice legea diferit fata de unele sau altele dintre subiectele de drept, dupa cum acestea au fost ori nu au fost parti in procesul in cadrul caruia a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate;
    - asigurarii "respectarii Constitutiei" si a "suprematiei" acesteia (art. 51 din legea fundamentala).
    De altminteri, Curtea Constitutionala retine ca, indiferent de orice argumente care, intr-un fel sau altul, ar tinde la concluzia ca deciziile Curtii Constitutionale, pronuntate in cadrul solutionarii exceptiilor de neconstitutionalitate, nu ar produce efecte erga omnes fac abstractie de imposibilitatea ca o prevedere legala a carei neconstitutionalitate a fost stabilita - in mod definitiv, pe caile si de catre autoritatea prevazute de Constitutie - sa se mai aplice inca.
    In ceea ce priveste conturarea sferei obligativitatii erga omnes a deciziilor pronuntate in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, mai trebuie adaugat ca, astfel cum rezulta indirect din cuprinsul art. 23 alin. (3) si (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, nu produc efecte erga omnes, ci doar inter partes (efecte relative) acele decizii ale Curtii Constitutionale prin care au fost respinse exceptiile de neconstitutionalitate. Desigur, aceleasi parti si pentru aceleasi motive nu pot reitera exceptia de neconstitutionalitate, intrucat s-ar incalca autoritatea lucrului judecat. Dar intr-un alt proces exceptia poate fi reiterata, dandu-se astfel posibilitatea reanalizarii de catre Curtea Constitutionala a aceleiasi probleme de neconstitutionalitate, ca urmare a invocarii unor temeiuri noi ori a intervenirii altor elemente noi, care sa determine modificarea jurisprudentei Curtii.
    Ca o consecinta a caracterului obligatoriu erga omnes al deciziilor Curtii Constitutionale, pronuntate in baza art. 144 lit. c) din Constitutie, prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau a unei ordonante, prevederea normativa a carei neconstitutionalitate a fost constatata nu mai poate fi aplicata de nici un subiect de drept (cu atat mai putin de autoritatile si institutiile publice), incetandu-si de drept efectele pentru viitor, si anume de la data publicarii deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial al Romaniei, potrivit tezei a doua din fraza intai a art. 145 alin. (1) din Constitutie. Fara indoiala ca in urma pronuntarii unei decizii prin care Curtea Constitutionala constata neconstitutionalitatea unei legi sau a unei ordonante Parlamentul sau, dupa caz, Guvernul are obligatia de a interveni in sensul modificarii sau abrogarii actului normativ declarat ca fiind neconstitutional. Dar aceasta nu inseamna ca, in situatia in care o asemenea interventie nu s-ar produce ori ar intarzia, decizia Curtii Constitutionale si-ar inceta efectele. Dimpotriva, aceste efecte se produc in continuare, fiind opozabile erga omnes, in vederea asigurarii suprematiei Constitutiei, potrivit art. 51 din aceasta.
    Caracterul obligatoriu erga omnes al deciziilor Curtii Constitutionale, prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau a unei ordonante, implica existenta raspunderii juridice in cazul nerespectarii acestor decizii. Sub acest aspect exista echivalenta cu situatia in care nu este respectata o lege adoptata de Parlament ori o ordonanta emisa de Guvern. Sau, in termeni mai generali, este vorba despre problema identificarii raspunderii juridice atunci cand una dintre autoritatile statului refuza sa puna in aplicare masurile stabilite, in limitele competentelor atribuite prin Constitutie, de catre o alta autoritate a statului. Intr-o asemenea situatie identificarea raspunderii juridice decurge din caracterul imperativ al dispozitiilor art. 1 alin. (3) din Constitutie, potrivit carora "Romania este stat de drept [...]". Altfel s-ar ajunge la inlaturarea de catre una dintre puterile statului a acestui principiu constitutional fundamental, ceea ce este inadmisibil. De asemenea, in lumina dispozitiilor art. 11 si 20 din Constitutie, raspunderea juridica pentru nerespectarea unei decizii a Curtii Constitutionale poate consta, in masura in care sunt indeplinite conditiile prevazute de Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, in pronuntarea unei hotarari a Curtii Europene a Drepturilor Omului impotriva statului roman.

    Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 alin. (1) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, exceptie ridicata de Horatiu Moldoveanu in Dosarul nr. 915/1999 al Tribunalului Brasov.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 2 noiembrie 1999.

           PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat asistent,
                              Maria Bratu