Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioana Sfîrăială în Dosarul nr. 100.730/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 551 D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus note scrise, prin care solicită admiterea acesteia.4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 578 D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vladimir Doicaru, Adriana Felicia Doicaru şi Vlad Nicolae Doicaru în Dosarul nr. 5.444/2/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.5. La apelul nominal răspund autorii excepţiei Vladimir Doicaru şi Vlad Nicolae Doicaru, prezenţi personal şi asistaţi de domnii avocaţi Toma-Adrian Oprescu şi Nicolae Trăistaru din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, şi, de asemenea, autoarea excepţiei Adriana Felicia Doicaru, reprezentată de către aceiaşi avocaţi. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.6. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 578 D/2016 la Dosarul nr. 551 D/2016. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 578 D/2016 la Dosarul nr. 551 D/2016, care este primul înregistrat.7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul domnului avocat Nicolae Trăistaru care, în prealabil, cere permisiunea de a depune, la dosarul cauzei, un memoriu formulat de autorii excepţiei, împreună cu o carte, despre care susţine că dezleagă, în mare parte, fondul dosarului. Se arată, totodată, că autorii excepţiei au fost deposedaţi de bunuri şi că nu au beneficiat de dreptul la un proces echitabil, întrucât ancheta nu a fost desfăşurată în mod corect, din cauza influenţelor politice manifestate în dosar. Pe fondul excepţiei se arată că textul criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi, precum şi prevederilor art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ce reglementează dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale având ca obiect dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală şi se susţine că au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea acesteia, întrucât atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor pronunţate de instanţa de contencios constituţional cu privire la aceste dispoziţii legale nu mai sunt actuale. Se face, de asemenea, trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 486 din 2 decembrie 1997, prin care art. 2781 din Codul de procedură penală din 1968 a fost constatat ca fiind neconstituţional, soluţie care a avut ca efect dreptul de a ataca cu recurs soluţiile de neurmărire penală date de procuror. Se mai arată că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi art. 142 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei, iar conform celor reţinute prin Decizia nr. 766/2011, dreptul este viu, aşa încât acesta se adaptează, odată cu societatea, la modificările survenite. În acest context este invocată Hotărârea din 21 februarie 1975 a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 34, prin care instanţa europeană a precizat că poate fi, cu greu, acceptat că există stat de drept acolo unde nu există acces la instanţele judecătoreşti. Se arată că, în prezenta cauză, au fost pronunţate soluţii de neurmărire penală după 17 ani de la începerea cercetării penale, atât de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cât şi de către Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi soluţii de declinare a competenţei în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de către celelalte unităţi de parchet, din acelaşi motiv al implicării politicului, aspect ce a determinat procurorii să se teamă să instrumenteze prezentul dosar. Se arată că, în aceste condiţii, dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu permit atacarea încheierii de respingere a plângerii formulate împotriva soluţiei de neurmărire penală, aspect ce încalcă prevederile constituţionale şi convenţionale invocate.8. În continuare, preşedintele acordă cuvântul domnului avocat Toma-Adrian Oprescu, care prezintă fondul cauzei şi susţine că textul criticat este neconstituţional, atâta vreme cât nu există o cale de atac împotriva încheierii de soluţionare a plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire penală. Sunt depuse note scrise, în susţinerea excepţiei.9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că procedura reglementată la art. 341 din Codul de procedură penală nu are caracter de noutate, ci reia, aproape identic, conţinutul art. 2781 din Codul de procedură penală din 1968 şi că alin. (8) al art. 341 anterior menţionat preia soluţia legislativă de la alin. (10) al art. 2781 anterior referit, dispoziţii legale care au făcut, de nenumărate ori, obiectul controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, ocazii cu care Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate astfel invocate. Se arată că art. 341 din Codul de procedură penală nu încalcă accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivă, reprezintă o materializare a acestui principiu şi că încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, conform art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, este o încheiere pronunţată de un judecător independent şi imparţial, aşa încât nu se poate susţine, după efectuarea unui astfel de control, că actul procurorului, care a fost atacat, este unul discreţionar. Se mai susţine că nu există nicio dispoziţie constituţională sau convenţională care să impună legiuitorului, într-o astfel de situaţie procesuală, asigurarea dublului grad de jurisdicţie în materie penală, întrucât prin procedura criticată nu este examinată o acuzaţie în materie penală. Se solicită menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materia analizată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:10. Prin Încheierea din 16 martie 2016 şi Încheierea nr. 377 din 17 martie 2016, pronunţate în dosarele nr. 100.730/299/2015 şi nr. 5.444/2/2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioana Sfîrăială, Vladimir Doicaru, Adriana Felicia Doicaru şi Vlad Nicolae Doicaru în cauze având ca obiect soluţionarea unor plângeri formulate conform dispoziţiilor art. 340 din Codul de procedură penală.11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că lipsa unei căi de atac împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară soluţionează plângerea împotriva soluţiei de neurmărire sau de netrimitere în judecată este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 alin. (3), art. 53, art. 125, art. 126 alin. (1), art. 129 şi art. 134 alin. (3), precum şi dispoziţiile art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 paragraful 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie.12. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că stabilirea gradelor de jurisdicţie a cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului şi, prin urmare, acestuia îi revine opţiunea reglementării soluţiei legislative conform căreia încheierea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată să poată fi atacată. Se susţine că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure, astfel, celeritatea acestei proceduri şi obţinerea, în mod rapid, a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. Se arată că procedura reglementată prin textul criticat nu are ca obiect soluţionarea cauzei penale în sensul stabilirii vinovăţiei inculpatului, motiv pentru care nu este obligatorie asigurarea dublului grad de jurisdicţie în materie penală. Se susţine, de asemenea, că dispoziţiile criticate nu contravin celorlalte dispoziţii constituţionale şi convenţionale invocate, pentru că acestea nu obligă la asigurarea tuturor căilor de atac în toate cauzele. Se arată că prevederile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt similare dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) din Codul de procedură penală din 1968, făcându-se trimitere la soluţia şi la considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 125 din 1 februarie 2011 şi nr. 1.131 din 13 septembrie 2011. Se face, totodată, referire la deciziile nr. 599 din 21 octombrie 2014, nr. 663 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 58 din 24 februarie 2015, prin care instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiată, aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate.13. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, legiuitorul are prerogativa de a stabili căile de atac ce pot fi exercitate împotriva diferitelor hotărâri judecătoreşti, neexistând dispoziţii constituţionale care să oblige la asigurarea exercitării tuturor căilor de atac în toate categoriile de cauze. Se mai arată că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea, în mod rapid, a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. Se susţine că principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală nu este aplicabil în prezenta cauză, întrucât aceasta nu are ca obiect soluţionarea unui raport penal de conflict. Se arată că textul criticat nu încalcă dreptul la un recurs efectiv sub aspectul lipsei căii de atac invocate de autorii excepţiei, deoarece Convenţia nu obligă la asigurarea tuturor căilor de atac în toate cauzele. În fine, se susţine că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală se aplică, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de acestea, motiv pentru care nu poate fi reţinută încălcarea, prin textul criticat, a principiului egalităţii.15. Avocatul Poporului opinează că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, arătând că îşi menţine punctele de vedere exprimate în dosarele nr. 524 D/2014, nr. 802 D/2014 şi nr. 538 D/2014 şi reţinute în deciziile Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, nr. 58 din 24 februarie 2015 şi nr. 139 din 12 martie 2015. Se susţine, în esenţă, că dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate nu obligă la asigurarea tuturor căilor de atac în toate cauzele penale şi că, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac se exercită în condiţiile legii. Se arată, de asemenea, că eliminarea căilor de atac în situaţia procesuală analizată este determinată de nevoia de asigurare a celerităţii procesului penal. Se face referire la Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei.16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, care, la data invocării excepţiei de neconstituţionalitate, aveau următorul cuprins: „Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă.".19. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, având, în prezent, următorul cuprins: „Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (71) este definitivă".20. Având în vedere cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală în forma în vigoare de la data sesizării instanţei de contencios constituţional.21. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) cu privire la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 125 referitor la statutul judecătorilor, art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti, art. 129 referitor la folosirea căilor de atac şi art. 134 alin. (3) referitor la atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi dispoziţiilor art. 6 şi art. 13 din Convenţie referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la un recurs efectiv şi art. 2 paragraful 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie referitor la asigurarea a două grade de jurisdicţie în materie penală.22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, numeroase decizii, dintre care, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 139 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015, Decizia nr. 274 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 22 iulie 2016, şi Decizia nr. 453 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2016, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.23. Astfel, prin Decizia nr. 453 din 28 iunie 2016, paragraful 18, Curtea a reţinut că faptul că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă nu este de natură a afecta constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii" atunci când reglementează folosirea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege". S-a constatat, de asemenea, că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. În acest sens, Curtea a constatat că nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, Curtea a constatat că prevederile art. 13 din Convenţie nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioana Sfîrăială în Dosarul nr. 100.730/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi de Vladimir Doicaru, Adriana Felicia Doicaru şi Vlad Nicolae Doicaru în Dosarul nr. 5.444/2/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 16 martie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Cristina Teodora Pop