DECIZIE Nr.
169 din 2 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 33 lit. a) si art. 38 din Codul de
procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 146 si art. 215 alin. 1 si 5
din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 181 din 22 martie 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 38
din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor
art. 146 şi art. 215 alin. 1 şi 5 din Codul penal, excepţie
ridicată de Liviu Cezar Drăgoi în Dosarul nr. 2.255/54/2008 al
Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu
minori.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public,
care pune concluzii de respingere ca nefondată a excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1 şi 5
şi art. 146 din Codul penal şi ca inadmisibilă a excepţiei
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art.
38 din Codul de procedură penală, deoarece acestea din urmă sunt
criticate din perspectiva unei omisiuni de reglementare.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 21 mai 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 2.255/54/2008,
Curtea de Apel Craiova - Secţia penală
şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 lit. a)
şi art. 38 din Codul de procedură penală, precum şi a
dispoziţiilor art. 146 şi art. 215 alin. 1 şi 5 din Codul penal,
excepţie ridicată de Liviu Cezar
Drăgoi în dosarul de mai sus.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine că prevederile legale criticate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3), art. 24 alin.
(1), art. 16 alin. (1), art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (2), art. 45 şi
ale art. 124 alin. (3), precum şi prevederile art. 7 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, cu denumirea Nicio pedeapsă fără lege, deoarece
lipsa din textul referitor la disjungere a unor criterii obiective la care
să se raporteze judecătorul cauzei a determinat crearea
artificială a unor astfel de criterii de apreciere, fapt ce a permis în
practica judiciară soluţii diverse. Astfel, există posibilitatea
ca, în cazul nesocotirii art. 33 lit. a) din Codul de procedură
penală, să se ajungă la situaţia condamnării
definitive a unui inculpat într-un dosar pentru infracţiunea pentru care
este judecat în altă cauză nesoluţionată un coinculpat.
Cât priveşte dispoziţiile din Codul penal,
autorul susţine că alin. 1 al art. 215 contravine liberei
iniţiative, deoarece creează posibilitatea ca orice neadevăr
proferat în cursul unei negocieri contractuale să poată fi incriminat
ca infracţiune. De asemenea, texul are un caracter vag şi de
excesivă generalitate prin folosirea unor termeni sau expresii cu
semnificaţii şi conotaţii deosebit de cuprinzătoare în
ordinea etică şi juridică (adevăr, minciună, folos
material injust, pagubă, inducere în eroare). Totodată, instituirea
în art. 146 din Codul penal a unui criteriu fix referitor la cuantum nu permite
judecătorului ca în activitatea sa de interpretare a legii să
realizeze un echilibru între spiritul şi litera legii, cu consecinţa
directă a nesocotirii independenţei sale în actul de înfăptuire
a justiţiei.
Curtea de Apel Craiova - Secţia penală
şi pentru cauze cu minori opinează
că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernul nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 33 lit. a) cu denumirea marginală Cazurile
de indivizibilitate şi ale art. 38 cu denumirea marginală Disjungerea
din Codul de procedură penală, precum şi dispoziţiile
art. 146 cu denumirea marginală Consecinţe deosebit de grave şi
ale art. 215 alin. 1 şi 5 cu denumirea marginală Inşelăciunea
din Codul penal, care au următorul conţinut:
- Art. 33 lit. a) din Codul de procedură
penală: „Este indivizibilitate:
a) când la săvârşirea unei
infracţiuni au participat mai multe persoane;";
- Art. 38 din Codul de procedură penală: „In
cazul de indivizibilitate prevăzută în art. 33 lit. a), precum
şi în toate cazurile de conexitate, instanţa poate dispune, în
interesul unei bune judecăţi, disjungerea cauzei, astfel ca judecarea
unora dintre infractori sau dintre infracţiuni să se facă
separat";
- Art. 146 din Codul penal: „Prin «consecinţe
deosebit de grave» se înţelege o pagubă materială mai mare de
200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii,
cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile
la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.";
- Art. 215 alin. 1 şi 5 din Codul penal: „Inducerea
în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte
mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a
obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi
dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 12 ani. [...]
Inşelăciunea care a avut consecinţe
deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani
şi interzicerea unor drepturi."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că dispoziţiile din Codul penal au mai fost
supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu
prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.051 din 9 octombrie 2008,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14
noiembrie 2008, Curtea Constituţională a statuat că art. 146 din
Codul penal cuprinde o normă cu caracter explicativ prin care se
lămureşte înţelesul expresiei „consecinţe deosebit de
grave". Această reglementare este necesară cu atât mai mult cu
cât legiuitorul a prevăzut consecinţele deosebit de grave ca element
circumstanţial în conţinutul agravant al mai multor infracţiuni.
Aşa fiind, cât priveşte critica referitoare la previzibilitatea
şi accesibilitatea normei penale şi la încălcarea principiului
legalităţii incriminării, Curtea a reţinut că
dispoziţiile de lege criticate nu contravin normelor constituţionale
şi nici celor ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, ci, dimpotrivă, prin
explicarea conţinutului noţiunii „consecinţe deosebit de
grave" în textul art. 146 din Codul penal se asigură caracterul de
previzibilitate şi accesibilitate al normei juridice penale.
Totodată, Curtea a mai arătat că
aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în
legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu
şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor,
adică în materia dreptului substanţial.
De asemenea, cu prilejul pronunţării Deciziei
nr. 709 din 19 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 905 din 7 noiembrie 2006, Curtea a statuat că
înşelăciunea, în oricare dintre variantele sale, este o gravă
infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii
participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut
intolerabil în cadrul acestor raporturi juridice. In toate sistemele de drept
înşelăciunea sau escrocheria este o faptă incriminată
şi sever sancţionată. Nu poate fi confundată
infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii
contractuale.
Nu pot fi reţinute, de asemenea, criticile art.
215 alin. 1 şi 5 din Codul penal, în raport cu dispoziţiile
constituţionale care consacră egalitatea în drepturi şi dreptul
la un proces echitabil. Incriminarea mai severă a infracţiunii de
înşelăciune care a avut consecinţe deosebit de grave, prin
asemenea consecinţe înţelegându-se, potrivit art. 146 din Codul
penal, „o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare
deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei
autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la
care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice", dă
expresie politicii penale a statului şi nu aduce atingere sub niciun
aspect egalităţii în drepturi sau dreptului părţilor la un
proces echitabil. Astfel, acest text de lege nu consacră niciun privilegiu
sau discriminare şi totodată nu cuprinde nicio normă de
natură a împiedica pe cel în cauză să îşi angajeze ori
să i se desemneze din oficiu un apărător, să administreze
orice probe în apărarea sa, inclusiv în circumstanţiere, să
exercite căile de atac prevăzute de lege şi să formuleze
cereri în faţa instanţelor judecătoreşti şi, în
general, să se prevaleze de toate garanţiile ce caracterizează
un proces echitabil.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente
noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe,
considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează
valabilitatea şi în cauza de faţă.
Referitor la critica privind dispoziţiile art. 33
lit. a) şi art. 38 din Codul de procedură penală, Curtea
constată că autorul excepţiei şi-a fundamentat
nemulţumirile plecând de la modul de aplicare a textelor în cauza sa. De
asemenea, deşi nu combate raţiunea reglementării şi a
conţinutului acesteia, consideră că textele sunt
neconstituţionale prin aceea că nu conţin o serie de criterii
obiective care să faciliteze un mod unitar de aplicare a legii. Or, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta „se
pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu
privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau
completa prevederile supuse controlului".
Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 38 din Codul de
procedură este inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 146 şi art. 215 alin. 1 şi 5 din Codul
penal, excepţie ridicată de Liviu Cezar Drăgoi în Dosarul nr. 2.255/54/2008
al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze
cu minori.
2. Respinge ca inadmisibilă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 38
din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de
acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 2 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru