DECIZIE Nr.
1682 din 17 decembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) teza a treia din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 52 din 22 ianuarie 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru
-judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre
Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean
-judecător
Antonia Constantin - procuror
Valentina
Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) teza a treia din
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de
Ovidiu Marcel Patru în Dosarul nr. 3.091/30/2008 al Curţii de Apel
Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspunde, pentru autorul
excepţiei, domnul avocat Răzvan Covaci, membru al Baroului
Timiş, în calitate de apărător ales, cu delegaţie
depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celorlalte părţi,
faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului
autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, reiterând
argumentele expuse în motivarea scrisă.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, în măsura în care
se sustrage de la orice cale de atac încheierea prin care se respinge cererea
de sesizare a instanţei de contencios administrativ cu soluţionarea
unei excepţii de nelegalitate ridicate în cadrul unui recurs.
Precizează că asemenea situaţii pot apărea în cazul în care
actul administrativ a cărui legalitate se doreşte a fi
contestată a fost invocat de partea adversă direct în recurs.
Consideră că se instituie în mod nejustificat o diferenţă
de tratament între părţile care invocă excepţia de
nelegalitate în recurs şi cele care o ridică în alte stadii
procesuale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 23 aprilie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 3.091/30/2008, Curtea de Apel
Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) teza a treia din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a
fost ridicată de Ovidiu Marcel Patru într-o cauză având ca obiect
soluţionarea cererii de suspendare a executării unui act
administrativ.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
arată că dispoziţiile art. 4 alin. (1) teza a treia din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004 îl pun în imposibilitatea de a ataca
odată cu fondul încheierea de respingere a cererii de sesizare a
instanţei de contencios administrativ competente cu soluţionarea unei
excepţii de nelegalitate, deoarece litigiul se află în recurs, ca
ultim grad de jurisdicţie, astfel că nu există o
instanţă superioară în grad la care să poată ataca
respingerea cererii de sesizare. Susţine că textul de lege criticat
încalcă principiul fundamental al controlului judiciar,
îngrădeşte accesul liber la justiţie şi nesocoteşte
dreptul părţilor la un proces echitabil. Totodată, în opinia sa,
intră în contradicţie şi cu prevederile frazei întâi a art. 4
alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care stabilesc
că legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual,
indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul
unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea
părţii interesate. Or, în cazul său, nu mai poate contesta
soluţia de respingere a cererii de sesizare, deoarece fondul cauzei nu mai
poate fi atacat, litigiul fiind în ultimul grad de jurisdicţie. Autorul
excepţiei precizează că ne aflăm în faţa unei lacune
legislative, a unei ipoteze pe care legiuitorul nu a avut-o în vedere la
redactarea textului de lege, care a dus la încălcarea gravă a
drepturilor sale constituţionale. Mai arată că se
găseşte „într-o situaţie imposibilă, situaţie pe care
legiuitorul, din eroare sau din neglijenţă, nu a prevăzut-o la
redactarea art. 4 alin. (1) fraza a treia din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004". De aceea susţine că prevederile de
lege criticate „aduc atingere dreptului la un proces echitabil, lipsindu-l de
efectivitate din cauza redactării contradictorii a textului",
referindu-se, sub acest ultim aspect al necorelării, la prima şi la a
treia frază din art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Timişoara - Secţia
contencios administrativ şi fiscal apreciază
că textele de lege criticate încalcă dispoziţiile art. 21 din
Constituţie, „mai ales în situaţia în care excepţia de
nelegalitate este invocată direct în recurs, ca urmare a luării la
cunoştinţă, în această etapă procesuală, de actul
a cărui nelegalitate se solicită a fi constatată".
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile art. 4 alin. (1) teza a treia din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernul nu au
comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei,
precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) teza a treia din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificată prin Legea nr.
262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, care au următorul cuprins:
- Art. 4 alin. (1) teza a treia: „(1) Legalitatea
unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data
emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe
cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
In acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde
soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere
motivată, instanţa de contencios administrativ competentă
şi suspendă cauza. Incheierea de sesizare a instanţei de
contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar
încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată
odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care
instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de
nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă
să o soluţioneze."
In opinia autorului excepţiei de
neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine
următoarelor dispoziţii din Legea fundamentală: art. 16 - Egalitatea
în drepturi şi art. 21 - Accesul liber la justiţie. Se
invocă, de asemenea, şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
- Dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea observă că, aşa cum însuşi autorul excepţiei
recunoaşte, critica de neconstituţionalitate se fondează pe o
omisiune legislativă: dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului
administrativ nu reglementează cu privire la ipoteza în care excepţia
de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual este
ridicată într-un litigiu ajuns în stadiul procesual al recursului. Or,
dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 interzic în mod expres
Curţii Constituţionale să modifice sau să completeze
prevederile de lege supuse controlului său. Această normă
legală este edictată în lumina dispoziţiilor constituţionale
ale art. 61 alin. (1), care statuează rolul Parlamentului de unică
autoritate legiuitoare a ţării, coroborate cu cele ale art. 1 alin.
(4) din Legea fundamentală, care consacră principiul separaţiei
puterilor în stat. De aceea, chiar dacă omisiunea de reglementare ori
caracterul incomplet al acesteia ar fi reale, suplinirea lipsei de reglementare
nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale.
O eventuală soluţie pentru situaţia
învederată de autorul excepţiei ar putea fi oferită de Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, care, în virtutea atribuţiei sale
stabilite prin art. 126 alin. (3) din Constituţie - aceea de a asigura
interpretarea şi aplicarea unitară a textului de lege criticat de
către celelalte instanţe judecătoreşti -, ar putea să
clarifice această problemă prin intermediul unui recurs în interesul
legii.
Totodată, din examinarea excepţiei de
neconstituţionalitate se mai poate observa că autorul acesteia
îşi argumentează critica şi pe o neconcordanţă între
reglementări cuprinse în fraza întâi şi cea de-a treia a art. 4 alin.
(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Or, instanţa de
contencios constituţional decide asupra excepţiilor de
neconstituţionalitate numai prin raportare la texte sau principii din
Legea fundamentală, iar nu prin compararea diverselor prevederi legale între
ele.
De altfel, Curtea observă că situaţia
avută în vedere de reprezentantul Ministerului Public şi de Curtea de
Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal,
referitoare la invocarea, ca mijloc de apărare, a unui act administrativ
unilateral cu caracter individual de către una dintre părţile
unui proces în timpul soluţionării litigiului ajuns deja în recurs,
nu pune probleme de constituţionalitate sub aspectul criticilor invocate
în cauza de faţă. O astfel de situaţie îşi
găseşte soluţionare legală prin posibilitatea pe care
partea interesată o are de a introduce o acţiune directă prin
care să solicite verificarea legalităţii actului administrativ
respectiv, cu suspendarea consecutivă a soluţionării litigiului
principal. Intrucât actul a fost prezentat pentru prima dată în recurs,
înseamnă că partea interesată este în termen pentru introducerea
unei astfel de acţiuni directe, acesta începând să curgă de la
momentul la care partea a luat cunoştinţă de existenţa
actului, moment care este chiar acela al prezentării sale de către
partea adversă.
In plus, criticile de neconstituţionalitate
formulate vizează aspecte procedurale, pe care legiuitorul este îndrituit
să le reglementeze, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea
fundamentală, acest demers nefiind de natură, în cazul de
faţă, să restricţioneze accesul liber la justiţie ori
să creeze discriminări între diferite categorii de persoane.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) teza a treia din
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de
Ovidiu Marcel Patru în Dosarul nr. 3.091/30/2008 al Curţii de Apel
Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 17 decembrie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu