DECIZIE Nr.
167 din 27 februarie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. (2) din Legea nr. 122/2006
privind azilul in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 215 din 29 martie 2007
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu -
judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă -
procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. (2) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, excepţie ridicată de Vedat Sali în Dosarul nr.
6.991/325/2006 al Judecătoriei Timişoara.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de
neconstituţionalitate. Arată în acest sens că dispoziţiile legale criticate nu
contravin principiului egalităţii şi nici nu îngrădesc accesul liber la
justiţie, întrucât acestea se aplică în mod unitar tuturor celor vizaţi de
ipoteza normei, iar dreptul de acces la instanţă e asigurat prin însăşi
posibilitatea exercitării căii de atac prevăzute de art. 80 din Legea nr.
122/2006 privind azilul în România.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 20
octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 6.991/325/2006, Judecătoria
Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 81 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în
România. Excepţia a fost ridicată de Vedat Sali într-o cauză având ca
obiect soluţionarea unei plângeri împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru
Refugiaţi de respingere a cererii sale de azil.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul legal criticat contravine
prevederilor art. 18, art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi ale
art. 24 din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, potrivit art. 81
alin. (2) din Legea nr. 122/2006, hotărârea prin care instanţa de judecată
competentă respinge plângerea solicitantului de azil a cărui cerere a făcut
obiectul procedurii accelerate este irevocabilă, iar în cazul admiterii
cererii, cauza se reţine spre soluţionare în procedură ordinară. Prin urmare,
împotriva hotărârii de admitere este posibilă exercitarea de către Oficiul
Naţional pentru Refugiaţi a unei alte căi de atac, în timp ce, în cazul
pronunţării unei soluţii nefavorabile, solicitantul de azil nu beneficiază de
aceleaşi mijloace procedurale
care să îi asigure, în egală măsură, liberul acces la justiţie.
Judecătoria Timişoara apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece stabilirea de
către legiuitor a unor căi de atac diferite pentru cele două situaţii
reglementate de art. 81 din Legea nr. 122/2006 nu reprezintă o încălcare a accesului
liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, şi nici nu contravine
art. 20 alin. (2) din aceasta. De altfel, ambele părţi procesuale au
posibilitatea să formuleze recurs în cazul admiterii plângerii şi a reţinerii
cauzei spre soluţionare în procedură ordinară, după cum ambele părţi sunt
private de acest drept în situaţia în care instanţa menţine hotărârea Oficiului
Naţional pentru Refugiaţi, hotărârea instanţei fiind irevocabilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile art. 81 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 sunt constituţionale.
Normele legale criticate nu reprezintă un obstacol pentru exercitarea dreptului
persoanei cetăţean străin de a fi asistată de un avocat ori de a beneficia de
serviciile unui interpret, precum şi de toate celelalte garanţii procesuale
care dau expresie conceptului de proces echitabil, astfel că nu se poate reţine
contradicţia acestora faţă de art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 24 din
Constituţie. Mai mult, textul legal examinat conţine norme de procedură, iar
stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor
judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, astfel cum prevede
art. 126 alin. (2) din Constituţie. Cât priveşte invocarea art. 6 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precizează
că aceste dispoziţii nu consacră nici expres, dar nici tacit dreptul la dublul
grad de jurisdicţie, drept recunoscut doar în materie penală. Referitor la
invocarea art. 18 şi 20 din Constituţie, apreciază că acestea nu sunt incidente
în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu
au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei
de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 81 alin. (2) din Legea
nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18
mai 2006. Textul criticat are următorul conţinut: „(2) Hotărârea instanţei
prevăzută la alin. (1) lit. b) este irevocabilă."
Art. 81 alin. (1) lit. b) din lege, la care textul
criticat face trimitere, prevede: „(1)
Instanţa de judecată soluţionează plângerea în termen de 10 zile şi pronunţă o
hotărâre motivată, prin care: [...] b) menţine hotărârea Oficiului Naţional
pentru Refugiaţi."
In motivarea excepţiei autorul acesteia invocă
încălcarea dreptului de acces liber la justiţie, a dreptului la un proces
echitabil şi a dreptului la apărare, astfel cum sunt garantate de art. 18, art.
20 alin. (2), art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 24 din Constituţie, precum
şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că, în esenţă, critica de neconstituţionalitate vizează caracterul
irevocabil al hotărârii prin care instanţa de judecată menţine hotărârea
Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, caracter stabilit prin dispoziţiile art.
81 alin. (2) din Legea nr. 122/2006. In opinia autorului excepţiei, acestea
aduc atingere dreptului de acces liber la instanţă şi dreptului la apărare al
solicitantului de azil şi creează, de asemenea, discriminări între acesta, ca
parte în proces, şi Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, parte adversă, care, în
cazul admiterii plângerii şi soluţionării ei în procedură ordinară, poate
exercita o cale suplimentară de atac, inexistentă în cazul respingerii cererii.
Curtea constată că aceste critici de
neconstituţionalitate nu sunt întemeiate. Aşa cum s-a arătat în mod constant în
jurisprudenţa Curţii, stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa
instanţelor judecătoreşti intră exclusiv în competenţa legiuitorului, care, în
temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, poate institui, în considerarea
unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură atât în ceea ce priveşte
termenele de soluţionare a cererilor, cât şi relativ la
posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva
hotărârilor pronunţate (Decizia nr. 445/2005). Or, dispoziţiile art. 81 alin.
(2) din Legea nr. 122/2006, criticate ca fiind neconstituţionale, conţin astfel
de norme de procedură, în sensul stabilirii caracterului irevocabil al
hotărârii prin care instanţa de judecată menţine soluţia adoptată de Oficiul
Naţional pentru Refugiaţi referitoare la o cerere de azil. Domeniul propriu de
reglementare al Legii nr. 122/2006 - condiţiile de acordare a azilului în
România - impune stabilirea unor reguli speciale, cum ar fi, de exemplu, cea
referitoare la procedura accelerată în cadrul căreia se soluţionează anumite
cauze privind solicitanţii de azil, caracterizată prin termene scurte pentru
formularea căilor de atac legale şi pentru soluţionarea acestora sau prin lipsa
recursului. Aceasta nu echivalează însă cu o îngrădire a accesului liber la
justiţie sau a exercitării dreptului la un proces echitabil. Accesul liber la
justiţie nu presupune, de altfel, parcurgerea tuturor căilor de atac existente
la un moment dat la nivelul dreptului intern, iar regulile procesuale speciale,
chiar dacă sunt derogatorii de la dreptul comun, sunt aplicabile în egală
măsură tuturor celor aflaţi în ipoteza acelei norme. Totodată, nici art. 21 din
Constituţie şi nici art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu consacră obligaţia
asigurării dublului grad de jurisdicţie, astfel că, în funcţie de anumite
situaţii date, legiuitorul are competenţa exclusivă a reglementa competenţa
instanţelor de judecată şi procedura de judecată, atâta vreme cât îşi
subordonează acest demers regulilor şi principiilor constituţionale.
Curtea observă, de altfel, că în speţa de faţă
solicitantul de azil a avut posibilitatea de a ataca în faţa instanţei de
judecată hotărârea prin care Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a respins
cererea sa de azil, exercitând astfel atât dreptul de acces la instanţă, cât şi
dreptul la apărare. Aşa cum s-a arătat, inexistenţa unei alte căi de atac nu
poate crea o stare de discriminare între părţi atât timp cât acestea se află,
sub aspectul dreptului procesual aplicabil, în aceeaşi situaţie.
In ceea ce priveşte invocarea art. 18 alin. (1) din
Constituţie, referitor la protecţia generală a persoanelor şi a averilor de
care se bucură cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România, Curtea
constată că aceste dispoziţii nu au incidenţă în cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 81 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în
România, excepţie ridicată de Vedat Sali în Dosarul nr. 6.991/325/2006 al
Judecătoriei Timişoara.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 februarie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi