Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.1617 din 20.12.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 din Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 156 din 08 martie 2012



SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Octavia Diana Hărmănaş şi Maria Popa în Dosarul nr. 98/176/2010 al Tribunalului Alba - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 332D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 17 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 98/176/2010, Tribunalul Alba - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost invocată de Octavia Diana Hărmănaş şi Maria Popa într-un dosar având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe civile pronunţate de Judecătoria Alba Iulia prin care s-a respins în parte o contestaţie la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia consideră că reglementările criticate sunt neconstituţionale, întrucât creează o diferenţă între cei ale căror litigii au deschisă şi calea de atac a apelului şi cei în ale căror litigii este reglementată doar calea de atac a recursului. Din compararea dispoziţiilor art. 304 şi ale art. 3041 din Codul de procedură civilă rezultă faptul că motivele suplimentare ce pot fi invocate în baza prevederilor art. 3041 din Codul de procedură civilă pot fi doar motive de nelegalitate. Astfel, în litigiile în care se pot folosi atât calea de atac a apelului, cât şi a recursului, cetăţeanul care se adresează justiţiei beneficiază de două grade de jurisdicţie, iar cauza sa este analizată sub toate aspectele. Pe de altă parte, în situaţia în care numai calea de atac a recursului este permisă, pot fi analizate doar aspectele de legalitate. Dacă în această din urmă situaţie s-ar putea administra şi alte probe decât cele cu înscrisuri, nu s-ar mai putea vorbi însă de existenţa vreunei discriminări.Tribunalul Alba - Secţia comercială şi de contencios administrativ consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 din Codul de procedură civilă, dispoziţii care au următorul conţinut:Art. 304 pct. 9: „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate: [...]9. când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.“; Art. 3041: „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi în art. 21 privind accesul liber la justiţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale atacate, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 65 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 14 februarie 2008, şi Decizia nr. 205 din 10 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 9 mai 2011, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, care constituie temeiul de drept al controlului judiciar exercitat pe calea recursului, nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate. Curtea a statuat că acestea reprezintă norme de procedură ce au fost adoptate de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale consacrate prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Asupra dispoziţiilor art. 3041 din Codul de procedură civilă, instanţa constituţională s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 351 din 2 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 25 mai 2006, şi prin Decizia nr. 1.640 din 16 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 28 februarie 2011, reţinând că justificarea acestei reglementări derogatorii de la regula generală a caracterului nedevolutiv al recursului ţine de deosebirile esenţiale existente între cele două situaţii avute în vedere de legiuitor. Astfel, în situaţia în care s-a putut exercita calea de atac a apelului, cauza a fost, integral şi sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de prima instanţă, examinată de o instanţă de control judiciar cu un grad de jurisdicţie superior, iar recursul va putea fi exercitat pentru motive concret şi limitativ determinate, care vizează legalitatea deciziei pronunţate în apel. În situaţia în care părţilor nu le este deschisă calea de atac a apelului, apare firesc ca instanţa să poată cerceta sub toate aspectele cauza dedusă judecăţii. Această posibilitate, coroborată cu principiul rolului activ al judecătorului, conform căruia instanţa are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, este menită să asigure părţilor o judecată echitabilă şi să conducă instanţa la cercetarea şi aprecierea tuturor aspectelor relevante pentru pronunţarea unei soluţii. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Octavia Diana Hărmănaş şi Maria Popa în Dosarul nr. 98/176/2010 al Tribunalului Alba - Secţia comercială şi de contencios administrativ. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 decembrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 1617/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 1617 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    Îmi apare că site-ul http://www.legex.ro/VizualizareLege.aspx?var=153691#comentariu, sau cum se numește, este not secure. Adică putem comenta dar ne asumăm riscul informatic. E corect?
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    nu cumva ar trebui să fie bizară absența oricărui comentariu la această lege? Totuși este o lege adoptată conform procedurilor regulamentare în vigoare, deci este ea însăși în vigoare. Avem dreptul cel puțin legal de a o comenta.
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 1617/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu