DECIZIE Nr.
1590 din 9 decembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 59 din 24 ianuarie 2011
Augustin Zegrean -
preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Tudorel Toader -judecător
Marieta Safta -
prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată
de Mihail Dunăreanu în Dosarul nr. 7.905/105/2008 al Tribunalului Prahova -
Secţia penală.
La apelul nominal lipseşte
autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale
criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 11 martie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 7.905/105/2008, Tribunalul Prahova - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor
de corupţie, excepţie ridicată de Mihail Dunăreanu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt
neconstituţionale, întrucât nu definesc clar infracţiunile şi pedepsele pe care
le sancţionează. Principiul generalităţii legilor, potrivit căruia conţinutul
lor nu poate prezenta precizie absolută, nu poate face abstracţie de dreptul
oricărei persoane de a cunoaşte consecinţele la care se expune săvârşind o
anumită infracţiune. Or, prin adoptarea unei legi speciale pentru sancţionarea
faptelor de corupţie, fără însă a se stabili în mod explicit infracţiunile,
categoriile de subiecţi şi nici pedepsele aplicabile, făcând doar analogie în
toate aceste privinţe cu un text de lege din Codul penal, toate principiile şi
exigenţele constituţionale invocate sunt încălcate. Se mai arată că „în speţă
nu poate fi vorba de o simplă normă de trimitere, explicativă, ci de o absenţă
efectivă a pedepsei pentru o faptă prevăzută printr-o lege specială şi care obligă
la analogie".
Tribunalul Prahova - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
întrucât textul de lege criticat nu aduce atingere prevederilor constituţionale
invocate.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea
şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 219 din
18 mai 2000, care au următorul conţinut: „Infracţiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din Codul penal,
de dare de mită - prevăzută
la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite - prevăzută la art. 256 din Codul penal
şi de trafic de influenţă - prevăzută la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor
texte de lege."
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate,
autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile
constituţionale ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei, ale art.
73 alin. (3) privind domeniile de reglementare prin lege organică, ale art. 21
alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 124 alin. (2)
privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea pentru toţi a justiţiei,
precum şi ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale
art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, cu
raportare la dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la legalitatea incriminării.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost examinate din
perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr.
48 din 24 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 21 februarie 2006, Curtea Constituţională
a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 6 din Legea nr. 78/2000, reţinând în esenţă că „reglementarea care
formează obiectul excepţiei nu constituie o incriminare prin analogie, aşa cum
greşit susţine autorul acesteia, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o
normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din
Legea fundamentală şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale. De altfel, analogia, ca instituţie
juridică, se plasează în sfera aplicării legii ca argument de interpretare, şi
nu în cea a procesului legislativ. Folosirea acestei noţiuni pentru
caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la o contradicţie în
termeni, căci analogia implică absenţa normei şi, în consecinţă, libertatea
recunoscută unei autorităţi publice - în mod excepţional şi nu în materie
penală - de a stabili ea însăşi regula după care urmează să rezolve un caz,
luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru reglementat. Or,
dispoziţia legală atacată prevede expres că infracţiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din Codul penal în care
sunt incriminate".
In acelaşi sens Curtea Constituţională s-a mai
pronunţat şi prin Decizia nr. 679 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul şi prin Decizia nr. 936 din 6 iulie 2010,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 579 din 16 august 2010.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele
deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează Oficial al
României, Partea I, nr. 561 din 24 iulie 2008,
precum valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie
ridicată de Mihail Dunăreanu în Dosarul nr. 7.905/105/2008 al Tribunalului
Prahova - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 decembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta