DECIZIE   Nr. 159 din 14 octombrie 1999

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III din Decretul nr. 218/1960 pentru modificarea Decretului nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva

ACT EMIS DE:                CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 52 din  2 februarie 2000

   Lucian Mihai        - presedinte
    Costica Bulai       - judecator
    Constantin Doldur   - judecator
    Kozsokar Gabor      - judecator
    Ioan Muraru         - judecator
    Nicolae Popa        - judecator
    Lucian Stangu       - judecator
    Romul Petru Vonica  - judecator
    Paula C. Pantea     - procuror
    Maria Bratu         - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III din Decretul nr. 218/1960 pentru modificarea Decretului nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, exceptie ridicata din oficiu de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti in Dosarul nr. 11.174/1997 al acestei instante.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 21 septembrie 1999, fiind consemnate in incheierea din acea data, cand Curtea a amanat pronuntarea pentru 28 septembrie 1999 si apoi pentru 5 octombrie 1999, pentru 12 octombrie 1999 si pentru 14 octombrie 1999.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 18 noiembrie 1998, pronuntata in Dosarul nr. 11.174/1997, Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III din Decretul nr. 218/1960, exceptie ridicata din oficiu de catre instanta judecatoreasca.
    In motivarea exceptiei instanta judecatoreasca sustine ca dispozitiile art. III din Decretul nr. 218/1960 contravin art. 41 alin. (2) din Constitutie, "intrucat prevad un termen diferit de prescriptie extinctiva a dreptului la actiune in restituirea bunurilor aflate in posesia statului, instituind prin aceasta, pentru bunurile proprietatea statului, un regim juridic mai favorabil decat regimul juridic aplicabil proprietatii persoanelor fizice si celorlalte persoane juridice, in afara statului". Referitor la admisibilitatea exceptiei de neconstitutionalitate instanta considera ca "sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 23 alin. (1), (2) si (3) din Legea nr. 47/1992, Decretul nr. 218/1960 nefiind abrogat expres prin nici un act normativ ulterior [...]". In legatura cu jurisprudenta Curtii Constitutionale, referitoare la neconstitutionalitatea textului normativ in cauza, instanta considera ca, intr-adevar, aceasta exceptie "a mai facut obiectul unor decizii ale Curtii Constitutionale, printre care si Decizia nr. 5/1995, insa toate aceste decizii se refereau la cauze in care se solicita sa se constate ca nasterea dreptului de proprietate al statului, prin Decretul nr. 218/1960, s-a realizat printr-un act normativ neconstitutional. Or, in considerentele Deciziei nr. 5/1995, Curtea Constitutionala a retinut ca trebuie facuta distinctie intre constituirea dreptului si efectele sale sub imperiul actelor normative anterioare Constitutiei din 1991, pe de o parte, si efectele dreptului constituit anterior care se produc in continuare sub regimul Constitutiei actuale, pe de alta parte. In cauzele la care se refera deciziile anterioare ale Curtii Constitutionale, avand ca obiect exceptia de neconstitutionalitate a Decretului nr. 218/1960, era vorba despre constituirea dreptului si despre efectele sale sub imperiul actelor normative anterioare Constitutiei din 1991, pentru aceste cazuri Curtea aratand ca nu este competenta sa se pronunte". In continuare instanta apreciaza ca exceptia din cauza de fata este admisibila, intrucat, spre deosebire de exceptiile ridicate in celelalte dosare, "se refera insa la efectele Decretului nr. 218/1960, ce se produc dupa adoptarea Constitutiei din 1991, paratul, Ministerul de Interne, solicitand aplicarea in prezent a dispozitiilor acestui act normativ, prin constatarea ca prescrisa a actiunii reclamantului".
    Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului pentru a-si exprima punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Guvernul, in punctul sau de vedere, considera ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III din Decretul nr. 218/1960 este intemeiata, motivand, in esenta, ca textul criticat prin exceptia de neconstitutionalitate stabilea la alin. 1 ca dreptul la orice actiune avand ca obiect restituirea in natura sau prin echivalent a unui bun intrat, inainte de data publicarii acestui decret, in posesiunea statului, in aceea a unei organizatii cooperatiste sau a oricarei alte organizatii obstesti, fie fara nici un titlu, fie in cadrul procedurii prevazute de Decretul nr. 111/1951, se prescrie prin doi ani socotiti de la data la care a avut loc intrarea in posesie. Totodata se arata ca la alin. 2 al art. III din Decretul nr. 218/1960 se prevede ca "prin acelasi termen se prescrie si dreptul de a cere executarea silita in temeiul oricarui titlu executor obtinut in urma exercitarii vreunuia dintre drepturile la actiune la care se refera alin. 2", iar la alin. 3 se prevede ca "dispozitiile art. 13 - 17 din Decretul nr. 167/1958 nu sunt aplicabile prescriptiei prevazute in articolul de fata". Pentru considerentul ca termenul de prescriptie de 2 ani, instituit prin Decretul nr. 218/1960, este mai mic decat termenul de prescriptie de drept comun stabilit de Decretul nr. 167/1958, se considera ca aceasta dispozitie legala, avand semnificatia instituirii unui regim mai favorabil pentru proprietatea statului, contravine art. 41 alin. (2) din Constitutie, conform caruia "Proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege...".
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate in discutie.
    Consiliul Legislativ, caruia i s-a cerut punctul de vedere cu privire la actiunea in timp a dispozitiilor art. III din Decretul nr. 218/1960 si ale Decretului nr. 712/1966, a comunicat, in esenta, ca dispozitiile respective "si-au produs efectele in aplicare la data intrarii lor in vigoare".

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, opinia Consiliului Legislativ, sustinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie si art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata.
    Exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III din Decretul nr. 218/1960 pentru modificarea Decretului nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva a fost ridicata intr-o cauza civila avand ca obiect actiunea in revendicare mobiliara, prin care reclamantul a solicitat restituirea de catre Ministerul de Interne a unei sabii de Toledo si a unui stilet lucrat in filigran, pe care le predase, la cererea autoritatilor vremii, in perioada 1948 - 1950. In cadrul procesului, ca urmare a faptului ca Ministerul de Interne s-a aparat prin invocarea prescrierii dreptului la actiune conform prevederilor art. III din Decretul nr. 218/1960, instanta a invocat din oficiu neconstitutionalitatea acestor prevederi legale.
    Textul art. III din Decretul nr. 218/1960 pentru modificarea Decretului nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, a carui neconstitutionalitate a fost invocata din oficiu de instanta judecatoreasca, are urmatorul continut: "Dreptul la orice actiuni avand ca obiect restituirea, in natura sau prin echivalent, a unui bun intrat, inainte de data publicarii decretului de fata, in posesiunea statului, in aceea a unei organizatii cooperatiste sau a oricarei alte organizatii obstesti, fie fara nici un titlu, fie in cadrul procedurii prevazute de Decretul nr. 111/1951, se prescrie prin doi ani socotiti de la data cand a avut loc intrarea in posesiune.
    Prin acelasi termen se prescrie si dreptul de a cere executarea silita in domeniul oricarui titlu executor in urma exercitarii vreunuia dintre drepturile la actiune la care se refera alin. 1.
    Dispozitiile art. 13 - 17 inclusiv din Decretul nr. 167/1958 nu sunt aplicabile prescriptiei prevazute prin articolul de fata."
    Cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea constata urmatoarele:
    Dispozitiile a caror neconstitutionalitate este invocata pe calea exceptiei de fata nu pot fi disociate de cele ale Decretului nr. 712/1966 cu privire la bunurile ce se incadreaza in prevederile art. III din Decretul nr. 218/1960 pentru modificarea Decretului nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, dispozitii potrivit carora "Bunurile ce se incadreaza in prevederile articolului III din Decretul nr. 218 din 1 iulie 1960 pentru modificarea Decretului nr. 167 din 21 aprilie 1958 privitor la prescriptia extinctiva si se afla in posesia unei organizatii socialiste sunt considerate proprietate de stat de la data intrarii lor in posesia statului sau a oricarei organizatii socialiste". In consecinta, intrarea in vigoare a Decretului nr. 712/1966 a consacrat, fara echivoc, trecerea in proprietatea statului a bunurilor la care se referea art. III din Decretul nr. 218/1960.
    In cauza care face obiectul prezentei decizii contestarea constitutionalitatii textului art. III din Decretul nr. 218/1960 s-a facut in raport cu dispozitiile art. 41 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora "Proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular". Instanta care a ridicat exceptia de neconstitutionalitate considera ca instituirea in mod vadit in favoarea statului a unui termen de prescriptie a dreptului la actiune in revendicare, prin derogare de la prevederile Codului civil si ale Decretului nr. 167/1958, contravine flagrant principiului constitutional enuntat la art. 41 alin. (2).
    Textul art. III din Decretul nr. 218/1960, precum si cel al Decretului nr. 712/1966 au intrat sub incidenta controlului exercitat de Curtea Constitutionala in mai multe randuri.
    Astfel Curtea Constitutionala, fiind sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor decretelor nr. 218/1960 si nr. 712/1966, a respins-o prin deciziile nr. 5 din 17 ianuarie 1995 si nr. 63 din 20 iunie 1995, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 88 din 10 mai 1995 si, respectiv, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 6 din 15 ianuarie 1996. In esenta, motivarea solutiei a avut in vedere faptul ca prin exceptie se solicitase sa fie declarate neconstitutionale actele normative anterioare Constitutiei, prin care s-a constituit un drept de proprietate. Or, dupa cum se arata in motivarea celor doua decizii, "In ceea ce priveste constatarea neconstitutionalitatii si deci a abrogarii decretelor atacate in temeiul art. 150 alin. (1) al Constitutiei din anul 1991, trebuie distins, pe de o parte, intre constituirea dreptului si efectele sale sub imperiul actelor normative anterioare si care sunt atacate si efectele dreptului constituit anterior, care se produc in continuare, sub regimul Constitutiei din anul 1991, pe de alta parte. Legea posterioara, deci Constitutia din anul 1991, nu poate stinge dreptul nascut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar insemna ca ea sa fie aplicata retroactiv, ceea ce interzice art. 15 alin. (2) din Constitutie". In argumentare s-a invocat si faptul ca "Noua lege poate modifica regimul juridic anterior, poate suprima acest drept sau il poate inlocui cu un alt drept care astfel se naste, cum ar fi cazul reconstituirii dreptului afectat de legea anterioara. Dar fara retroactivitate noua lege nu poate desfiinta modalitatea in care legea anterioara a constituit dreptul respectiv. Aceasta concluzie nu este infirmata de faptul ca dreptul de proprietate al statului, constituit pe baza decretelor atacate, reprezinta o situatie juridica in curs, deoarece in acest caz nu mai suntem in domeniul neretroactivitatii, ci in acela al aplicarii imediate a legii noi, astfel incat dreptului de proprietate constituit anterior Constitutiei ii sunt aplicabile prevederile regimului constitutional actual". Totodata Curtea a retinut ca "nici in situatia in care este sesizata cu ilegalitati si abuzuri, cu incalcari ale ordinii constitutionale savarsite inainte de intrarea in vigoare a Constitutiei din anul 1991, nu este competenta sa le rezolve. Daca ar face un asemenea lucru, Curtea Constitutionala insasi ar incalca Constitutia si principiile dreptului, pentru ca ar inlatura un abuz, o ilegalitate, printr-o arogare abuziva de competenta, ceea ce este evident in afara ideii de justitie constitutionala".
    Aceste consideratii, care stau la baza solutiilor pronuntate de Curtea Constitutionala, isi pastreaza actualitatea si in cauza de fata, in sensul ca in situatia drepturilor nascute in temeiul unor acte normative anterioare Constitutiei din 1991, care si-au produs si epuizat efectele inainte de intrarea in vigoare a acesteia, nu se mai pune problema ca respectivele acte normative sa poata fi declarate neconstitutionale si, pe cale de consecinta, drepturile in discutie sa fie desfiintate.
    A decide ca prin dispozitiile sale privind reglementarea proprietatii Constitutia in vigoare ar putea desfiinta sau modifica situatii juridice anterioare, existente ca o consecinta a unor acte normative preconstitutionale, care au avut ca efect trecerea unor bunuri in proprietatea statului, ar insemna sa se incalce principiul constitutional al neretroactivitatii legii, prevazut la art. 15 alin. (2) din legea fundamentala.
    In aceste conditii, desi atat art. III din Decretul nr. 218/1960, cat si Decretul nr. 712/1966, care ii precizeaza efectele privind dobandirea de catre stat a dreptului de proprietate, sunt in mod vadit incompatibile cu prevederile art. 41 alin. (2) din Constitutie, care nu ingaduie un tratament preferential, derogatoriu de la normele dreptului comun, pentru proprietatea privata a statului, aceasta constatare nu atrage nici un efect cu privire la competenta Curtii Constitutionale de a se pronunta asupra legitimitatii dobandirii dreptului de proprietate de catre stat in temeiul celor doua acte normative care si-au produs efectele intr-un alt regim constitutional.
    Pe de alta parte, textul art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, prevede: "Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare, de care depinde solutionarea cauzei."
    Curtea retine in legatura cu aceasta dispozitie legala ca textele celor doua decrete nu mai erau in vigoare la data adoptarii Constitutiei din 1991.
    Atat art. III din Decretul nr. 218/1960, cat si Decretul nr. 712/1966 au fost edictate intr-o maniera care sfida orice idee de dreptate si de morala, pentru constituirea unui drept de proprietate al statului asupra bunurilor care se aflau la acea data "in posesia unei organizatii socialiste" si stabilind, totodata, ca bunurile respective "sunt considerate proprietate de stat de la data intrarii lor in posesia statului sau a oricarei organizatii socialiste". Din insusi continutul celor doua acte normative rezulta ca acestea si-au consumat efectele chiar in momentul aparitiei lor, fiind adoptate pentru constituirea abuziva a unui drept de proprietate al statului asupra unor bunuri in posesia carora acesta intrase "fie fara nici un titlu, fie in cadrul procedurii prevazute de Decretul nr. 111/1951". Cele doua decrete nu se mai aplicau insa si in cazul unor bunuri care ar fi intrat in posesia statului sau a unei organizatii socialiste dupa data aparitiei lor, tocmai datorita faptului ca se atinsese finalitatea pentru care fusesera emise.
    Aceasta este explicatia pentru care, desi nu au fost niciodata abrogate expres, cele doua acte normative criticate nu au mai fost considerate a fi "active", fiind iesite din vigoare prin insasi producerea efectului care a fost urmarit la data adoptarii lor. In acest sens a opinat de altfel si Consiliul Legislativ in punctul de vedere exprimat la solicitarea Curtii Constitutionale. De asemenea, aceasta constituie si explicatia faptului ca in jurisprudenta anterioara a Curtii Constitutionale cu privire la solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate a prevederilor Decretului nr. 218/1960 si ale Decretului nr. 712/1966 nu s-a facut aplicarea dispozitiilor art. 150 alin. (1) din Constitutie. Daca la data adoptarii Constitutiei cele doua acte normative ar fi fost considerate active, Curtea ar fi trebuit, in cadrul controlului de constitutionalitate, sa constate ca ele nu mai sunt in vigoare, intrucat, in mod evident, acestea contraveneau legii fundamentale.
    De altfel, in sensul ca decretele in cauza nu mai sunt in vigoare, Curtea Suprema de Justitie s-a pronuntat, dar cu alta motivare, prin Decizia nr. 447 din 14 decembrie 1993 a Sectiei comerciale, retinand in acelasi timp ca aceste decrete contraveneau chiar si regimului constitutional existent la data adoptarii lor (aspect care insa nu poate face obiectul controlului de constitutionalitate efectuat prin prezenta decizie de Curtea Constitutionala).
    In legatura cu sustinerea instantei judecatoresti care a ridicat din oficiu exceptia de neconstitutionalitate, in sensul ca aceasta este admisibila, intrucat textul criticat se refera la efecte "ce se produc dupa adoptarea Constitutiei din 1991 ", Curtea observa ca de fapt instanta a aplicat un text, si anume art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, care nu mai este in vigoare in urma modificarilor si completarilor aduse acestei legi prin Legea nr. 138 din 24 iulie 1997. Conform acestui text prevederile alin. (1) si (2) ale art. 26, referitoare la posibilitatea folosirii ca temei legal pentru rejudecarea cauzelor civile si penale a deciziei definitive a Curtii Constitutionale prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau a unei ordonante, se aplica numai raporturilor juridice stabilite dupa intrarea in vigoare a Constitutiei.
    Fata de cele de mai sus Curtea retine ca, prin coroborarea alin. (1) al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, cu alin. (6) al aceluiasi articol, exceptia privitoare la neconstitutionalitatea dispozitiilor art. III din Decretul nr. 218/1960 urmeaza sa fie respinsa ca fiind inadmisibila.
    Aceasta solutie nu exclude insa posibilitatea ca instanta judecatoreasca, in cadrul competentei conferite de prevederile art. 6 alin. (2) si (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, sa solutioneze actiunea cu care a fost investita, examinand modul in care s-a constituit dreptul de proprietate al statului asupra bunurilor revendicate, pentru a vedea daca erau indeplinite conditiile prevazute in dispozitiile constitutionale si legale, in vigoare la data respectiva.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge ca fiind inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III din Decretul nr. 218/1960 pentru modificarea Decretului nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, exceptie ridicata din oficiu de Judecatoria sectorului 5 Bucuresti in Dosarul nr. 11.174/1997 al acestei instante.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 14 octombrie 1999.

         PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                     LUCIAN MIHAI

                                Magistrat asistent,
                                Maria Bratu