Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată în Dosarul nr. 9.036/215/2015 al Judecătoriei Craiova şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 941D/2015.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că, prin Decizia nr. 44 din 16 februarie 2016, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care se referă numai la măsurile educative neprivative de libertate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 12 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 9.036/215/2015, Judecătoria Craiova a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată cu ocazia soluţionării, în fond, a unei acţiuni penale având ca obiect tragerea la răspundere penală a unui inculpat minor, care este arestat preventiv în aceeaşi cauză.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de judecată, autoare a excepţiei, susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale referitoare la garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor ca valori supreme ale statului de drept şi, respectiv, la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, precum şi pe cele privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Astfel, arată că, prin Decizia nr. 7 din 16 martie 2015, pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, la momentul soluţionării, în primă instanţă, a acţiunii penale, prin pronunţarea unei măsuri educative, indiferent de natura acesteia, măsura arestării preventive, luată anterior faţă de inculpatul minor, încetează de drept, iar instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului minor arestat preventiv. Instanţa de judecată, autoare a excepţiei, consideră că, prin obligativitatea punerii în libertate a inculpatului minor arestat preventiv ca urmare a hotărârii pronunţate de prima instanţă - fără a se putea avea în vedere natura infracţiunilor săvârşite de acesta, gravitatea faptelor şi fără a se putea aprecia dacă privarea de libertate a inculpatului este necesară în continuare pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică -, drepturile şi libertăţile fundamentale consfinţite de Constituţie, precum dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, inviolabilitatea domiciliului, dreptul de proprietate etc. nu sunt apărate în mod corespunzător, în condiţiile în care arestarea preventivă este una dintre modalităţile prin care se urmăreşte prevenirea săvârşirii altor infracţiuni care ar leza valorile sociale ocrotite de lege. Spre deosebire de Codul penal din 1969 - care prevedea că faţă de minorul care răspundea penal se putea lua o măsură educativă ori i se putea aplica o pedeapsă, inclusiv închisoarea pe o durată maximă de 20 ani -, actualul Cod penal nu prevede posibilitatea aplicării unei pedepse cu închisoarea inculpatului minor, ci doar a unei măsuri educative privative sau neprivative de libertate. Potrivit vechii reglementări, chiar şi în situaţia în care ar fi pronunţat o măsură educativă privativă de libertate, instanţa avea posibilitatea să dispună prin hotărâre punerea în executare, de îndată, a măsurii luate, caz în care, deşi arestarea preventivă înceta, inculpatul minor continua să fie privat de libertate în baza măsurii educative luate faţă de acesta. În fine, constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpaţii care, la data săvârşirii faptei, erau minori şi punerea acestora de îndată în libertate la momentul pronunţării hotărârii de către instanţa de fond creează o discriminare faţă de inculpaţii majori, cu privire la care arestarea poate fi menţinută până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, dacă temeiurile care au determinat luarea măsurii se menţin sau există temeiuri noi care justifică măsura arestării preventive. Această diferenţă de tratament juridic nu are nicio justificare obiectivă, în condiţiile în care arestarea preventivă poate fi dispusă faţă de inculpaţii minori doar cu verificarea unei condiţii suplimentare, şi anume aceea ca efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalităţii şi dezvoltării lor să nu fie disproporţionate faţă de scopul urmărit prin luarea măsurii. Această condiţie a fost deja verificată în momentul arestării preventive a inculpatului minor, iar instanţa ar trebui să aibă posibilitatea, cu ocazia pronunţării hotărârii, să aprecieze dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive şi, implicit, să poată dispune menţinerea arestării preventive.6. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.7. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile de lege criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, respectiv celor faţă de care instanţa de judecată nu a dispus o pedeapsă privativă de libertate, ci o măsură educativă. Potrivit art. 23 alin. (9) din Constituţie, punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege". Inculpaţii minori nu se află în aceeaşi situaţie cu cei majori, astfel încât reglementarea aplicabilă celor două categorii de inculpaţi nu poate fi aceeaşi, având în vedere că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „De asemenea, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv atunci când pronunţă: [...] d) o măsură educativă".11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, instanţa de judecată, autoare a excepţiei, invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4) privind garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor ca valori supreme ale statului de drept şi, respectiv, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, precum şi pe cele ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că instanţa de judecată, autoare a excepţiei, critică soluţia legislativă care obligă instanţa ca, la momentul soluţionării, în fond, a acţiunii penale, să dispună punerea de îndată în libertate a inculpatului minor arestat preventiv chiar şi atunci când pronunţă o măsură educativă privativă de libertate. Prin Decizia nr. 44 din 16 februarie 2016*), nepublicată încă, la data pronunţării prezentei decizii, în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care se referă numai la măsurile educative neprivative de libertate. Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Ţinând cont de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi de faptul că decizia mai sus menţionată a fost pronunţată ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.*) Decizia nr. 44 din 16 februarie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 21 aprilie 2016.13. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată în Dosarul nr. 9.036/215/2015 al Judecătoriei Craiova.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Craiova şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 24 martie 2016.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică