Decizia Nr.156 din 14.03.2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Dolj - Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.395/63/2015 al acestei instanţe şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.739D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că în această materie există precedent constituţional şi nu există temeiuri pentru reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Decizia civilă nr. 15 din 18 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.395/63/2015, Tribunalul Dolj - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865, în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătoreşti care nu evocă fondul, pronunţată în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii. Excepţia a fost invocată, din oficiu, de instanţa de judecată într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de revizuire formulate împotriva unei decizii civile prin care s-a respins, ca inadmisibil, un recurs.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza a doua raportate la art. 322 teza introductivă din Codul de procedură civilă din 1865 - ipoteza referitoare la hotărârile pronunţate în recurs prin care se evocă fondul - încalcă principiul statului de drept potrivit căruia dreptatea este o valoare supremă garantată constituţional. Se încalcă şi principiul egalităţii în drepturi, deoarece se creează o situaţie de inegalitate în privinţa accesului liber la justiţie între două categorii de justiţiabili aflate în situaţii juridice identice, câtă vreme recursurile acestora au fost respinse, deopotrivă, prin hotărâri care nu evocă fondul. Aşadar, sunt privilegiaţi justiţiabilii cărora Curtea Europeană a Drepturilor Omului le-a constatat încălcarea unor drepturi fundamentale, pentru că au deschisă calea de atac a revizuirii şi în situaţia în care hotărârea a cărei revizuire se doreşte nu evocă fondul. Însă justiţiabilii ale căror hotărâri din recurs continuă să producă efecte juridice, cu toate că organele de cercetare penală interne au constatat că acestea se sprijină pe înscrisuri în care au fost consemnate date nereale, sunt discriminaţi prin refuzul accesului la aceeaşi instanţă de revizuire.6. Se mai menţionează faptul că noua lege procesual civilă, prin art. 509 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a introdus ipoteza revizuirii unor hotărâri pronunţate în recurs care nu evocă fondul, în cazul în care condamnarea definitivă vizează un judecător. Această modificare este motivată de faptul că deznodământul procesului a fost decis de judecătorul condamnat. Acelaşi raţionament poate fi aplicat şi în cazul înscrisului fals sau care conţine date nereale, întrucât acesta a determinat deznodământul procesului.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865, text de lege care, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 66 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 25 februarie 2008, are următorul cuprins: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în următoarele cazuri: [...] 4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii ori dacă un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză; în cazul în care, în ambele situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii."13. Prin Decizia nr. 66 din 31 ianuarie 2008, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, prin care s-a eliminat din cuprinsul art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă textul în conformitate cu care „[...] În cazul în care, în ambele situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii", sunt neconstituţionale.14. Dispoziţiile legale criticate au fost abrogate prin art. 83 lit. a) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, potrivit cărora „Dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", precum şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispoziţiile legale criticate.15. Instanţa de judecată apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (3) privind valorile supreme ale statului de drept, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 124 privind înfăptuirea justiţiei.16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă faptul că dispoziţiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate prin raportare la critici similare cu cele formulate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 627 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2015, paragrafele 20-25, Curtea a reţinut că revizuirea este o cale de atac de retractare, nedevolutivă, reglementată de art. 322-328 din Codul de procedură civilă din 1865 şi care vizează remedierea procesuală a erorilor de judecată care au condus la stabilirea greşită a situaţiei de fapt prin hotărârea atacată. Obiectul revizuirii îl constituie hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare şi hotărârile date în recurs, prin care se evocă fondul. Motivele revizuirii sunt limitate la cele prevăzute de art. 322 din Codul de procedură civilă din 1865.17. În ceea ce priveşte categoria hotărârilor judecătoreşti care pot fi supuse revizuirii, legiuitorul a stabilit că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătoreşti prin care s-a rezolvat fondul cauzei sau de hotărârile pronunţate de instanţele de recurs prin care se evocă fondul. Prin dispoziţiile art. 322 teza introductivă din Codul de procedură civilă din 1865, legiuitorul a impus o condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a putea promova calea extraordinară de atac a revizuirii. Astfel, revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs se poate cere atunci când aceasta evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii decât cea dată până la acel moment. Hotărârile instanţelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanţele admit recursul şi, rejudecând cauza dedusă judecăţii, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins. Curtea a mai reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată în scopul îndreptării erorilor de fapt. Pentru acest motiv, ce ţine de specificul căii de atac, textul de lege criticat se referă la hotărâri pronunţate în recurs prin care se evocă fondul. 18. De asemenea, Curtea a mai statuat că interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătoreşti definitive, precum şi a raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanţelor prin hotărârile respective a impus ca legea să stabilească riguros şi limitativ cazurile şi motivele pentru care se poate exercita această cale de atac, precum şi modul în care acestea pot fi probate.19. Referitor la motivul de revizuire reglementat de pct. 4 al art. 322 din Codul de procedură civilă din 1865, Curtea a reţinut că acesta are în vedere trei ipoteze: soluţia dată din hotărârea atacată este rezultatul lipsei de obiectivitate a judecătorului sau al comportării martorului care a minţit sau a expertului care a denaturat adevărul în raportul său; hotărârea atacată s-a bazat pe un înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii şi ipoteza sancţionării disciplinare a unui magistrat pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.20. Curtea a reţinut că prin înscris fals, în sensul art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, trebuie să se înţeleagă nu numai înscrisul reţinut ca fals odată cu stabilirea săvârşirii unei infracţiuni, ci şi acela al cărui conţinut nu corespunde realităţii, chiar şi atunci când prin operaţiunea de alterare a realităţii nu s-a comis o infracţiune, iar instanţa de revizuire urmează să stabilească ea dacă înscrisul în temeiul căruia s-a dat hotărârea are sau nu un conţinut real. Astfel, ivirea unor situaţii în care urmărirea sau condamnarea nu este din punct de vedere legal posibilă nu justifică inadmisibilitatea cererii de revizuire, deoarece altfel ar însemna ca erorile judiciare a căror înlăturare se urmăreşte să rămână în fiinţă, ceea ce este de neconceput. Instanţa de revizuire are obligaţia de a stabili ea însăşi dacă înscrisul în temeiul căruia s-a dat hotărârea are sau nu conţinut real, precum şi motivele pentru care nu s-a aflat până la introducerea cererii de revizuire care este realitatea.21. Curtea a mai subliniat faptul că dispoziţiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 constituie norme de procedură care dau expresie prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora legiuitorul este liber să stabilească competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, evident, cu respectarea celorlalte prevederi şi principii constituţionale. Curtea a mai reţinut că instanţa de revizuire se pronunţă mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni privitoare la pricină, infracţiune săvârşită de un judecător, martor sau expert care a luat parte la judecată, ori asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii de fals, în cazul în care hotărârea revizuită s-a dat în temeiul înscrisului rezultat al infracţiunii de fals.22. În continuare, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut că textul legal criticat se aplică, în egală măsură, tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale. Astfel, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865, persoanele care au obţinut o hotărâre favorabilă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a constatat încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, au deschisă calea de atac a revizuirii şi în situaţia în care hotărârea a cărei revizuire se doreşte nu evocă fondul. O asemenea configurare particulară a revizuirii a rezultat din faptul că România este parte la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind obligată să respecte atât Convenţia, cât şi interpretările date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Persoanele aflate în ipoteza normei art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă promovează calea de atac a revizuirii în vederea îndreptării unei erori de fapt având drept scop restabilirea adevărului pe fondul cauzei, şi nu în privinţa incidentelor ce vizează aspecte procedurale ale cauzei.23. Referitor la invocarea încălcării art. 1 alin. (3), art. 21 şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, Curtea a constatat că nici aceasta nu poate fi reţinută, deoarece dispoziţia legală criticată reprezintă normă de procedură, iar, în conformitate cu art. 126 şi art. 129 din Legea fundamentală, procedura de judecată şi exercitarea căilor de atac sunt stabilite prin lege. Legiuitorul are libertatea de a stabili condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentală.24. Dispoziţiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 nu încalcă niciun drept al părţilor în proces, ci, dimpotrivă, asigură soluţionarea litigiului, cu respectarea garanţiei privind aflarea adevărului. Prin reglementarea acestui caz de revizuire, părţile sunt la adăpost de suspiciunea de denaturare a adevărului datorată condamnării definitive a judecătorului, martorului sau expertului pentru o infracţiune privitoare la pricină, falsificarea înscrisurilor, neglijenţă ori abuzul magistraţilor în acea cauză. Ca atare, principiul unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei prevăzut de art. 124 din Constituţie, precum şi dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt respectate.25. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia actualul Cod de procedură civilă a introdus prin art. 509 alin. (2) ipoteza revizuirii unor hotărâri pronunţate în recurs care nu evocă fondul, în cazul în care condamnarea definitivă vizează un judecător, Curtea a reţinut că dispoziţia legală menţionată instituie o excepţie pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, respectiv sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul. Excepţia este explicabilă prin aceea că, pe de o parte, condamnarea judecătorului creează cel puţin aparenţa faptului că nu a avut loc un proces echitabil, în sensul art. 21 alin. (3) din Constituţie, iar, pe de altă parte, limitarea excepţiei la cazul condamnării judecătorului îşi are raţiunea în aceea că deznodământul procesului a fost decis de acesta.26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Tribunalul Dolj - Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.395/63/2015 al acestei instanţe şi constată că dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 14 martie 2019.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Andreea Costin