Decizia Nr.152 din 12.03.2013

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Chircuşi în Dosarul nr. 6.117/90/2011 al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.255D/2012 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, invocând cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 326 din 3 aprilie 2007. Observă, totodată, că dispoziţiile art. 52 alin. (3) din Constituţie sunt mult mai generoase decât cele ale art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea nr. 108/2012 din 29 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 6.117/90/2011, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Chircuşi într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei cereri de acordare de despăgubiri materiale şi daune morale pentru o eroare judiciară.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 52 alin. (3) din Constituţie referitor la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.În acest sens, arată că împotriva sa a fost începută urmărirea penală sub acuzaţia de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, reţinându-i-se şi permisul de conducere auto. După un an şi jumătate, printr-o rezoluţie a Parchetului Vâlcea s-a dispus încetarea procesului penal întrucât fapta nu a fost săvârşită de către inculpat. Precizează că, prin multiplele activităţi de cercetare penală, i s-au creat prejudicii atât materiale, cât şi de imagine, onoarea şi demnitatea fiindu-i grav şi iremediabil afectate.Susţine, în esenţă, că din textul art. 52 alin. (3) din Constituţie rezultă că principiul responsabilităţii statului faţă de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare săvârşite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori. Circumstanţierea „potrivit legii“ nu priveşte posibilitatea legiuitorului de a restrânge răspunderea statului doar la unele erori judiciare, ci stabilirea modalităţilor şi condiţiilor în care angajarea acestei răspunderi urmează a se face pentru plata despăgubirilor cuvenite.Susţine că se încalcă şi dreptul de acces liber la justiţie, în condiţiile în care persoana pusă sub învinuire, faţă de care se desfăşoară activităţi complexe de urmărire penală, nu are la dispoziţie decât o posibilitate formală de a introduce plângere penală împotriva anchetatorilor, nu şi posibilitatea de a folosi instituţia despăgubirilor pentru eroare judiciară.În concluzie, arată că, în opinia sa, prevederile art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât limitează la situaţiile prevăzute în text şi nu se referă şi la despăgubirile care se cuvin victimelor în cazul erorilor judiciare produse în cadrul urmăririi penale, ca o componentă a procesului penal.Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece textul de lege ce formează obiect al acesteia contravine dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Constituţie din perspectiva excluderii erorii judiciare săvârşite în cadrul urmăririi penale dintre ipotezele prevăzute de text, fără să se refere, aşadar, şi la despăgubirile care ar trebui să se cuvină victimelor în cazul erorilor judiciare produse în cadrul urmăririi penale, ca o componentă a procesului penal.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituţional. Precizează că, prin deciziile nr. 619 din 3 octombrie 2006 şi nr. 1.393 din 26 octombrie 2010, Curtea Constituţională a reţinut că poate beneficia de reparaţie persoana care a fost condamnată definitiv, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare, precum şi persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Arată că, pentru a se constata existenţa unei erori judiciare, trebuie să existe, pe de o parte, o hotărâre de condamnare pe nedrept, iar, pe de altă parte, o hotărâre definitivă de achitare. De aceea, nu se poate reţine că s-a produs o eroare judiciară în cazul existenţei numai a unei hotărâri de achitare.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora „Persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare“. Articolul din care face parte textul criticat are denumirea marginală „Cazuri care dau dreptul la repararea pagubei“ şi este inclus în capitolul IV „Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal“ din titlul IV al Codului de procedură penală intitulat „Proceduri speciale“.În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor din Constituţie cuprinse la art. 21 care garantează accesul liber la justiţie şi la ale art. 52 alin. (3) care prevede că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, că răspunderea acestuia este stabilită în condiţiile legii şi că nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă, în primul rând, că prevederile art. 52 alin. (3) din Constituţie, la care autorul acesteia îşi raportează critica, instituie răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Legiuitorul constituant a urmărit, prin această dispoziţie, compensarea daunelor, atât a celor materiale, cât şi a celor morale, provocate persoanei care a fost victima unei erori judiciare, indiferent de natura procesului. Existenţa unei erori judiciare este, aşadar, în concepţia legiuitorului constituant, un element indispensabil pentru angajarea răspunderii statului. Aceasta trebuie, însă, dovedită, fiind necesar ca o instanţă de judecată să constate faptul că o astfel de eroare a intervenit pe parcursul procesului şi să stabilească în mod corespunzător răspunderea statului, în funcţie de natura acesteia şi gravitatea consecinţelor produse.Pronunţându-se, prin Decizia nr. 326 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007, asupra prevederilor din Codul de procedură penală supuse şi în cauza de faţă controlului de constituţionalitate, Curtea a precizat că, pentru a se constata existenţa unei erori judiciare, trebuie să existe, pe de o parte, o hotărâre de condamnare pe nedrept, iar, pe de altă parte, o hotărâre definitivă de achitare. În speţa soluţionată cu acel prilej, Curtea a observat că ipoteza pronunţării doar a unei hotărâri de achitare nu se încadrează în prevederile art. 52 alin. (3) din Constituţie şi, implicit, nici în cele ale art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală. De asemenea, prin Decizia nr. 1.393 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 16 decembrie 2010, Curtea a constatat că persoanele îndreptăţite la repararea pagubei în cazul condamnării pe nedrept vizează o condamnare dispusă printr-o soluţie definitivă.În prezenta cauză, autorul excepţiei tinde, însă, la completarea prevederilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală, criticând lipsa din cuprinsul acestora a unei reglementări care să dea dreptul persoanelor faţă de care urmărirea penală a fost finalizată printr-o soluţie de netrimitere în judecată să solicite repararea de către stat a pagubei suferite. Din această perspectivă, excepţia de neconstituţionalitate apare ca inadmisibilă, prin raportare la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.O soluţie similară a fost pronunţată prin Decizia nr. 927 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2013, când Curtea a observat că autorul unei excepţii de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile art. 504 din Codul de procedură penală solicita completarea acestora în sensul ca acest text de lege să prevadă dreptul la repararea de către stat a pagubei materiale sau a daunei morale suferite de o persoană şi în alte cazuri decât condamnarea pe nedrept sau privarea ori restrângerea de libertate în mod nelegal, cum ar fi, de exemplu, urmărirea penală, punerea în mişcare a acţiunii penale sau trimiterea în judecată, atunci când procesul penal nu se finalizează printr-o hotărâre definitivă de condamnare. Curtea a constatat că o asemenea solicitare nu intră în competenţa de soluţionare a instanţei de contencios constituţional, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. În consecinţă, Curtea a respins excepţia ca inadmisibilă.În acelaşi sens este şi Decizia nr. 78 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008, prin care Curtea a statuat, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, că nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică, spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Chircuşi în Dosarul nr. 6.117/90/2011 al Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 martie 2013.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu