Decizia Nr.1516 din 15.11.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91¹-91⁶ din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 146 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal, excepţie ridicată de Maria Schutz, Ion Dascălu şi Corneliu Popa în Dosarul nr. 5.813/111/2007 al Tribunalului Bihor - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 214D/2011.La apelul nominal se prezintă personal partea Mihai Ciobanu, precum şi reprezentantul părţii Societatea Comercială „Electrocentrale“ - S.A. din Oradea, în persoana doamnei avocat Nicoleta Negrea din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar, şi se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţii Societatea Comercială „Electrocentrale“ - S.A din Oradea, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.De asemenea, partea Mihai Ciobanu solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 25 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5.813/111/2007, Tribunalul Bihor - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91¹-91⁶ din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 146 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal, excepţie ridicată de Maria Schutz, Ion Dascălu şi Corneliu Popa într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cauze penale la fond, în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. 5 raportat la art. 146 din Codul penal şi în care s-au efectuat înregistrări în temeiul art. 91¹-91⁶ din Codul de procedură penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul Corneliu Popa susţine că prevederile art. 146 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (11) şi (12) referitor la prezumţia de nevinovăţie şi la principiul legalităţii pedepsei, art. 73 alin. (3) lit. h) referitor la stabilirea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi regimului de executare a acestora şi art. 11 referitor la Dreptul internaţional şi dreptul intern şi art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece condiţionarea incriminării de cuantumul unui prejudiciu eventual pune în mare pericol însuşi dreptul la un proces echitabil, având în vedere că atât existenţa prejudiciului, cât şi cuantumul acestuia sunt chestiuni care nu pot fi stabilite decât printr-o hotărâre judecătorească definitivă, inculpatul aflându-se pe tot parcursul procesului penal sub protecţia prezumţiei de nevinovăţie.Autorii Maria Schutz şi Ion Dascălu susţin că prevederile art. 91¹-91⁶ din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 26 referitor la Viaţa intimă, familială şi privată, art. 28 referitor la Secretul corespondenţei, art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi dispoziţiilor art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, în măsura în care sunt interpretate ca fiind incidente şi înainte de începerea urmăririi penale împotriva unei persoane.Tribunalul Bihor - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91¹-91⁶ din Codul de procedură penală - Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, Organele care efectuează interceptarea şi înregistrarea, Certificarea înregistrărilor, Alte înregistrări, Înregistrările de imagini şi Verificarea mijloacelor de probă şi dispoziţiile art. 215 alin. 5 din Codul penal - Înşelăciunea şi art. 146 din Codul penal - Consecinţe deosebit de grave.Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (11) şi (12) referitor la prezumţia de nevinovăţie şi la principiul legalităţii pedepsei, art. 26 referitor la Viaţa intimă, familială şi privată, art. 28 referitor la Secretul corespondenţei, art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) lit. h) referitor la stabilirea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi regimului de executare a acestora, art. 11 referitor la Dreptul internaţional şi dreptul intern şi art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege şi art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.1. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 91¹-91⁶ din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 252 din 17 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 15 aprilie 2011, Deciziei nr. 1.373 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 18 ianuarie 2011 şi Deciziei nr. 1.556 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91¹-91⁶ din Codul de procedură penală, statuând că interceptările şi înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“, sens în care numai instanţele de judecată de drept comun sunt singurele competente să hotărască asupra incidenţei textelor contestate într-un anumit moment procesual.De asemenea, Curtea a mai statuat că nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţări şi de a supraveghea elementele subversive ce acţionează pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni.Totodată, Curtea a arătat că anumite aspecte invocate într-o cauză ori alta referitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor legale criticate nu constituie o problemă de constituţionalitate, sens în care a reţinut că nu se poate admite însă ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate ca urmare a aplicării unor dispoziţii legale în contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale.În plus, însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a validat prevederile legale contestate prin Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României (2), paragraful 82. Astfel, după ce a reţinut existenţa unei încălcări a art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, motivat de împrejurarea că la data comiterii faptelor legislaţia în materie era alta, a afirmat că în noul cadru legislativ (prin modificările aduse de Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale şi Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi) există numeroase garanţii în materie de interceptare şi de transcriere a comunicaţiilor, de arhivare a datelor pertinente şi de distrugere a celor nepertinente. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate oferă protecţie împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viaţă privată al persoanei, legea folosind termeni cu un înţeles univoc.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.2. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal, Curtea constată următoarele:Prin Decizia nr. 296 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 6 mai 2010, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 5 raportat la art. 146 din Codul penal, statuând că art. 146 din Codul penal cuprinde o normă cu caracter explicativ prin care se lămureşte înţelesul expresiei „consecinţe deosebit de grave“. Această reglementare este necesară cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut consecinţele deosebit de grave ca element circumstanţial în conţinutul agravant al mai multor infracţiuni.Din verificările efectuate, Curtea constată că Decizia nr. 296/2010 a fost pronunţată ca urmare a sesizării prin încheierea din 9 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 5.813/111/2007 al Tribunalului Bihor - Secţia penală, deci în aceeaşi cauză cu cea prezentă. La acea dată excepţia de neconstituţionalitate a avut ca obiect dispoziţiile art. 300 din Codul de procedură penală, art. 215 alin. 5 raportat la art. 146 din Codul penal, art. 13 alin. (1²) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Maria I. Schutz, Corneliu C. Popa, Mihai I. Ciobanu şi Ion M. Dascălu. Potrivit încheierii de sesizare din 9 aprilie 2009 rezultă că avocatul Sava Ion, în calitate de apărător al inculpatului Corneliu C. Popa, fără a depune note scrise a considerat că excepţiile de neconstituţionalitate sunt fondate (deci inclusiv excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 5 raportat la art. 146 din Codul penal invocată şi în prezenta cauză), sens în care a susţinut că se impune sesizarea instanţei de contencios constituţional. Pe cale de consecinţă, potrivit dispozitivului acelei încheieri pronunţate în Dosarul nr. 5.813/111/2007, Curtea Constituţională a fost sesizată de Tribunalul Bihor - Secţia penală cu toate excepţiile invocate de Maria I. Schutz, Corneliu C. Popa, Mihai I. Ciobanu şi Ion M. Dascălu.Aşa fiind, Curtea Constituţională constată că, urmare autorităţii de lucru judecat, prezenta excepţie este inadmisibilă, deoarece are acelaşi obiect (respectiv art. 215 alin. 5 raportat la art. 146 din Codul penal), a fost invocată în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe (respectiv Dosarul nr. 5.813/111/2007 al Tribunalului Bihor - Secţia penală) şi a fost ridicată de acelaşi autor (respectiv Corneliu Popa).Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91¹-91⁶ din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Maria Schutz şi Ion Dascălu în Dosarul nr. 5.813/111/2007 al Tribunalului Bihor - Secţia penală.2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal, excepţie ridicată de Corneliu Popa în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2011.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru