DECIZIE Nr.
1505 din 18 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 140 3 alin. 1 teza finala din Codul
de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 23 din 11 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskâs Valentin Zoltân -judecător
Tudorel Toader -judecător
Marieta Safta -
prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1403 alin. 1 teza finală
din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Bogdan Ilie şi Ovidiu
Stelian Păcurar în Dosarul nr. 453/102/2010 al Curţii de Apel Târgu Mureş -
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale
criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 24 februarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 453/102/2010, Curtea de Apel Târgu Mureş-Secţia penală şi pentru
cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1403 alin. 1 teza finală
din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Bogdan Ilie şi Ovidiu
Stejian Păcurar.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că normele criticate sunt neconstituţionale,
deoarece interzic exercitarea oricărei căi de atac împotriva încheierii prin
care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, o cerere de revocare,
înlocuire sau încetare de drept a unei măsuri preventive, ceea ce poate avea ca
efect menţinerea unei astfel de măsuri luate în mod nelegal. Se arată în acest
sens că „este inadmisibil ca o prevedere a Codului de procedură penală să facă
distincţie între diferitele încheieri, deşi Constituţia foloseşte termenul de
încheieri referindu-se la toate, fără nicio distincţie", In plus,
principiul egalităţii armelor impune tratarea egală a părţilor pe toată durata
desfăşurării procedurilor în faţa instanţelor de judecată, fără ca vreuna
dintre ele să fie avantajată în raport cu cealaltă parte din proces. Or, nu
există un just echilibru dacă procurorul are la îndemână calea de atac a
recursului în cazul admiterii cererii de revocare a măsurii preventive, iar inculpatului
i se interzice acest drept, în cazul respingerii aceleiaşi cereri. Rezultă din
acest raţionament şi faptul că cetăţenii nu sunt trataţi egal de autorităţi. Se
încalcă şi dispoziţiile art. 53 din Constituţie, deoarece restrângerea
drepturilor în situaţia relevată „este chiar abuzivă şi contravine principiilor
fundamentale care guvernează statul democratic constituţional".
Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru
cauze cu minori şi de familie apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză este întemeiată. In opinia
instanţei, textul de lege criticat aduce o limitare drepturilor recunoscute de
art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (7) din Constituţie şi creează un tratament
diferenţiat, contrar art. 16 din Legea fundamentală. Se arată în acest sens că
o astfel de limitare este disproporţionată şi nu are nicio justificare
obiectivă. Nu se poate susţine că este luată în interesul unei bune instrucţii
penale, întrucât eventualele practici abuzive şi prelungiri nejustificate ale procesului,
pe care doreşte să le preîntâmpine, pot fi prevenite prin adoptarea altor
măsuri, proporţionale cu scopul urmărit, şi care nu aduc atingere exerciţiului
drepturilor fundamentale, cum ar fi prevederea şi sancţionarea abuzului de
drept ca abatere judiciară. Este adevărat că intră în atributul exclusiv al
legiuitorului să instituie procedurile şi căile de atac, dar această
împuternicire nu este una absolută şi necontrolabilă, actele normative ale
autorităţii legiuitoare fiind subordonate Legii fundamentale şi tratatelor
internaţionale la care România este parte.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 1403 alin. 1 teza finală din Codul de
procedură penală, modificate prin Legea nr. 356/2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, având următorul
cuprins: „[...] Incheierea prin care judecătorul respinge, în timpul
urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii
preventive nu este supusă niciunei căi de atac."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestui text de
lege, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale
art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul
liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (7)
privind căile de atac împotriva încheierilor instanţei privind măsura arestării
preventive, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al
unor libertăţi şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. Se invocă
totodată dispoziţiile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces
echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, precum şi dispoziţiile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
privind dublul grad de jurisdicţie în materie penală.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost formulată, se constată că dispoziţiile art. 1403 alin. 1 teza
finală din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de
constituţionalitate prin raportare la aceleaşi texte din Legea fundamentală şi
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare.
Astfel, prin Decizia nr. 156 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2007, Curtea a respins
excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1403 alin. 1
teza finală din Codul de procedură penală, reţinând că, potrivit dispoziţiilor
art. 126 şi ale art. 129 din Constituţie, legiuitorul este unica autoritate
competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în
cadrul procedurii de judecată, precum şi modul de exercitare a acestora. In
virtutea acestei competenţe, legiuitorul stabileşte hotărârile judecătoreşti
împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac şi condiţiile în care pot fi
folosite aceste căi. In ceea ce priveşte încheierile, ca specie de hotărâri
judecătoreşti pronunţate în cursul procesului, dar prin care nu se soluţionează
fondui cauzei, acestea nu pot fi atacate, de regulă, decât odată cu hotărârile
judecătoreşti care soluţionează fondul cauzei, care sunt, potrivit dreptului
nostru procesual penal, sentinţele şi deciziile. Regula exercitării căilor de
atac împotriva încheierilor numai odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat
fondul cauzei se impune pentru asigurarea desfăşurării procesului cu
celeritate, într-un termen rezonabil, exigenţă recunoscută cu valoare de
principiu atât în sistemul nostru constituţional, cât şi în Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră la
art. 6 paragraful 1 dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil, în
mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale. Sub acest aspect, prin
posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti,
prin care se soluţionează fondul cauzei, este asigurat accesul liber la
justiţie.
Aşadar, faptul că încheierea prin care se respinge, în
timpul urmăririi penale, cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu
este supusă niciunei căi de atac se explică, pe de o parte, prin necesitatea de
a evita o prelungire abuzivă a procesului, iar pe de altă parte, prin aceea că
aceasta poate fi atacată cu recurs odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat
fondul cauzei.
Pe de altă parte, nu se poate susţine nici că textul de
lege criticat ar fi contrar art. 53 din Constituţie, nefiind vorba de limitarea
unui drept constituţional. Astfel, nicio prevedere a Legii fundamentale nu dă o
consacrare expresă dreptului la exercitarea căilor de atac în orice cauză,
oricând şi de către oricine; dimpotrivă, art. 129 din Constituţie stabileşte că
părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în
condiţiile stabilite de lege.
In acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 779 din 7 noiembrie
2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 16
ianuarie 2007, şi Decizia nr. 486 din 29 mai 2007, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 28 iunie 2007.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele
deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1403 alin. 1 teza finală
din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Bogdan Ilie şi Ovidiu
Stelian Păcurar în Dosarul nr. 453/102/2010 al Curţii de Apel Târgu Mureş -
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta