Decizia Nr.146 din 12.03.2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 592 raportat la art. 589 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lina Stănescu în Dosarul nr. 5.078/ 110/2017/a1 al Tribunalului Bacău - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 83D/2018.2. La apelul nominal lipseşte autoarea excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. Se arată că autoarea critică dispoziţiile legale ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate din perspectiva opţiunii legiuitorului cu privire la reglementarea cauzelor de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei închisorii, aspect ce excedează atribuţiilor Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 16 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.078/110/2017/a1, Tribunalul Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 592 raportat la art. 589 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lina Stănescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, care a fost condamnată la o pedeapsă cu închisoarea, cu executare, în condiţiile în care are în îngrijire un copil cu handicap.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele criticate creează discriminare între persoanele condamnate conform Codului penal din 1969 şi potrivit normelor procesual penale prevăzute în Codul de procedură penală din 1968 şi cele condamnate conform aceluiaşi cod penal, dar cu aplicarea Codului de procedură penală în vigoare, deoarece Codul de procedură penală din 1968 prevedea, la art. 455 alin. 1 raportat la art. 453 alin. 1, un caz de întrerupere a executării pedepsei care nu a fost preluat în cuprinsul art. 592 alin. (1) raportat la art. 589 alin. (1) din Codul de procedură penală în vigoare, cel potrivit căruia executarea pedepsei poate fi întreruptă atunci când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. Astfel, se arată că există persoane condamnate sub imperiul vechiului Cod penal care beneficiază de trei cauze de întrerupere a executării pedepsei închisorii şi persoane condamnate conform aceleiaşi legi penale materiale cărora le sunt aplicabile doar două astfel de cauze. Se mai susţine că imposibilitatea de a beneficia, după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală actual, de întreruperea executării pedepsei pentru cauza prevăzută la art. 455 alin. 1 raportat la art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 încalcă dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil al persoanelor condamnate. Este invocată jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil.6. Tribunalul Bacău - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că nepreluarea în cuprinsul Codului de procedură penală în vigoare a cauzei de întrerupere a executării pedepsei prevăzute la art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 constituie voinţa legiuitorului, care este în acord cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate de autoarea excepţiei.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Avocatul Poporului opinează că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât autoarea acesteia critică lipsa dispoziţiilor art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 din cuprinsul Codului de procedură penală în vigoare. Pe fond, se arată că textele criticate nu încalcă principiul egalităţii în drepturi, prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituţie, şi se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, nr. 107 din 13 iunie 2000 şi nr. 781 din 17 noiembrie 2015. Se susţine, de asemenea, că prevederile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă nu antamează aspecte referitoare la standardele dreptului la un proces echitabil.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 592 alin. (1) raportat la art. 589 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:– Art. 592 alin. (1): „Executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi întreruptă în cazurile şi în condiţiile prevăzute la art. 589, la cererea persoanelor arătate la alin. (3) al aceluiaşi articol, iar în cazul prevăzut la art. 589 alin. (1) lit. a), şi la cererea administraţiei penitenciarului.";– Art. 589 alin. (1): „Executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi amânată în următoarele cazuri:a)când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii şi dacă instanţa apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. În această situaţie, executarea pedepsei se amână pentru o durată determinată;b)când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În aceste cazuri, executarea pedepsei se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea."12. Prin Decizia nr. 535 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1026 din 20 decembrie 2019, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 589 alin. (1) lit. b) fraza întâi teza a doua din Codul de procedură penală, care exclude bărbatul condamnat care are un copil mai mic de un an de la posibilitatea amânării executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, este neconstituţională. 13. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 referitor la accesul la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat în mod constant că neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu poate fi dedusă prin simpla comparaţie dintre reglementarea veche şi cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puţin favorabilă şi declanşând automat un aşa-zis conflict de constituţionalitate. Curtea a constatat, cu aceste prilejuri, că nu se poate vorbi despre discriminare în ipoteza în care, prin jocul unor prevederi legale - aşadar, inclusiv prin succesiunea în timp a unor acte normative, astfel cum este în cazul de faţă -, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate astfel în mod subiectiv, prin prisma propriilor lor interese (a se vedea Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008, sau Decizia nr. 1.038 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 5 noiembrie 2010). 15. Prin urmare, nici în cazul de faţă nu se poate reţine existenţa unei discriminări între persoanele cărora le sunt aplicabile prevederile art. 455 alin. 1 raportat la art. 453 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 şi cele care pot solicita întreruperea executării pedepsei cu închisoarea în condiţiile reglementate la art. 592 alin. (1) raportat la art. 589 alin. (1) din Codul de procedură penală în vigoare. 16. De altfel, normele procesual penale sunt de imediată aplicare, în domeniul acestora nefiind incident principiul constituţional al aplicării legii penale mai favorabile, aspect care va determina, în urma fiecărei operaţiuni legislative de modificare, completare sau abrogare, diferenţe de regim juridic inerente, care nu implică însă o încălcare a prevederilor art. 16 din Constituţie. 17. Referitor la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a prevederilor art. 21 din Constituţie, Curtea reţine că atât amânarea executării pedepsei, cât şi întreruperea executării pedepsei reprezintă excepţii de la regula executării de îndată şi în mod continuu a pedepselor penale privative de libertate. Aceste excepţii au ca fundament faptul că persoana condamnată se găseşte în situaţii în care executarea pedepsei cu închisoarea sau detenţiunea pe viaţă ar afecta grav existenţa acesteia sau a membrilor familiei. 18. Cu privire la nepreluarea în cuprinsul Codului de procedură penală în vigoare a prevederilor art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, atât în expunerea de motive a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cât şi în doctrină, s-a reţinut că această modificare a soluţiei legislative analizate a fost determinată de faptul că în practica instanţelor toate cererile întemeiate pe dispoziţiile art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 au fost respinse ca neîntemeiate. Pe de altă parte, s-a reţinut că un astfel de caz de amânare, dar şi de întrerupere, a executării pedepsei nu se justifică, în condiţiile în care Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal prevede detaliat activităţile care pot fi desfăşurate în timpul detenţiei, inclusiv urmarea unor cursuri în cadrul unor universităţi, precum şi situaţiile în care sunt posibile permisiuni şi învoiri în cursul executării pedepselor penale privative de libertate. 19. În acest sens, Curtea reţine că art. 98 alin. (1) lit. e)-g) din Legea nr. 254/2013 prevede drept recompense permisiunea de ieşire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an, permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, dar nu mai mult de 25 de zile pe an, permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile, dar nu mai mult de 30 de zile pe an, iar art. 99 din Legea nr. 254/2003 reglementează permisiunea de a ieşi din penitenciar în următoarele situaţii: prezentarea persoanei condamnate în vederea ocupării unui loc de muncă după punerea în libertate, susţinerea unui examen de către persoana condamnată, menţinerea relaţiilor de familie ale persoanei condamnate, pregătirea reintegrării sociale a persoanei condamnate şi participarea persoanei condamnate la înhumarea soţului sau soţiei, unui copil, părinte, frate sau soră ori bunic sau bunică. 20. Prin urmare, întrucât reprezintă excepţii de la regula executării pedepsei cu închisoarea sau cu detenţiunea pe viaţă, cauzele de întrerupere a executării pedepsei sunt rezultatul aprecierii legiuitorului cu privire la situaţiile care, prin natura lor, impun incidenţa unui asemenea regim juridic. Aşa fiind, aceste excepţii sunt reglementate potrivit politicii penale a statului, conform dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, având în vedere necesitatea menţinerii unei corecte proporţionalităţi între interesul individual al persoanei condamnate şi interesul public privind executarea pedepselor penale, astfel cum acestea au fost dispuse prin hotărârile judecătoreşti definitive de condamnare. 21. Nu în ultimul rând, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de procedură, fiind de imediată aplicare de la data intrării lor în vigoare, în lipsa unei norme tranzitorii care să prevadă altfel. Pentru acest motiv, prevederile procesual penale vechi nu pot să ultraactiveze, conform celor invocate de autoarea excepţiei. 22. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că prevederile legale criticate nu încalcă principiul egalităţii în drepturi, reglementat la art. 16 alin. (1) din Constituţie. Referitor la acesta, Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, că nu se poate vorbi despre discriminare în ipoteza în care, prin jocul unor prevederi legale - aşadar, inclusiv prin succesiunea în timp a unor acte normative, astfel cum este în cazul de faţă -, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate astfel în mod subiectiv, prin prisma propriilor lor interese (a se vedea Decizia nr. 1.038 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 5 noiembrie 2010). 23. Pentru aceleaşi motive, Curtea reţine că prin textele criticate nu sunt însă încălcate standardele accesului la justiţie şi ale dreptului la un proces echitabil, astfel cum acestea sunt integrate etapei executării pedepselor, persoanele aflate în ipoteza invocată de autoarea excepţiei având la dispoziţie mijloacele procedurale specifice etapei procesului penal anterior menţionate pentru a-şi apăra drepturile şi interesele procesuale. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Lina Stănescu în Dosarul nr. 5.078/110/2017/a1 al Tribunalului Bacău - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 592 alin. (1) raportat la art. 589 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bacău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 12 martie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop