DECIZIE Nr.
1452 din 4 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 1 alin. (3) din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, prin
raportare la art. 146 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 43 din 18 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 181 alin. (3) din Legea
nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie, prin raportare la art. 146 din Codul penal, excepţie ridicată de
Petru Nica, Ana Gonciarov, Bujor Oancea şi Octavian-Petrişor Rusulescu în
Dosarul nr. 3.529/208/2007 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere
a excepţiei ca nefondată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în
materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea nr. 111 din 30 iunie 2010, pronunţată
în Dosarul nr. 3.529/208/2007, Tribunalul Caraş-Severin - Secţia penală a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 181 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, prin raportare
la art. 146 din Codul penal, excepţie ridicată de Petru Nica, Ana
Gonciarov, Bujor Oancea şi Octavian-Petrişor Rusulescu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 4 alin. (2) referitoare la România ca
patrie comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără niciun fel de
deosebire, art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la reglementarea prin lege
organică a infracţiunilor, pedepselor şi regimului de executare a acestora,
art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 16 alin.
(1) referitoare la Egalitatea în drepturi, art. 23 alin. (11) şi (12)
referitoare la Libertatea individuală, art. 11 referitoare la Dreptul
internaţional şi dreptul intern şi art. 20 referitoare la Tratatele
internaţionale privind drepturile omului, precum şi art. 6 şi 7 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
referitoare la Dreptul la un proces echitabil şi Nicio pedeapsă fără
lege, deoarece echitatea procesului penal este grav afectată prin aceea că
paguba materială nu poate fi legal stabilită decât în urma judecării definitive
a fondului. Dacă se porneşte de la premisa potrivit căreia consecinţele
deosebit de grave sunt determinate de cuantumul pagubei materiale cauzate prin
presupusa infracţiune, este clar că se nesocoteşte şi principiul prezumţiei de
nevinovăţie. In plus, textele contestate nu satisfac nici exigenţele de
previzibilitate şi accesibilitate, valoarea pagubei neputând fi stabilită în
abstract, ci fiind apreciată de la caz la caz, în baza unor prevederi din legi
extrapenale, ca rezultat al unui calcul care nu putea fi cunoscut de făptuitor
în momentul săvârşirii faptei. In acest fel, textele intră în contradicţie cu
prevederile care instituie principiul „nicio pedeapsă nu poate fi stabilită şi
aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii", cu cele care stabilesc
că „prin lege se reglementează infracţiunea, pedeapsa şi regimul de
executare" şi cu prevederile art. 11 şi art. 20 din Constituţie care,
stabilind preeminenţa Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, consacră principiul „nicio pedeapsă fără lege".
Tribunalul Caraş-Severin - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 181 alin. (3) din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, modificată
şi completată prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în
mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, şi art. 146 din
Codul penal, care au următorul conţinut:
- Art. 181 alin. (3) din Legea nr. 78/2000: „Dacă
faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave,
pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor
drepturi.";
- Art. 146 din Codul penal: „Prin «consecinţe
deosebit de grave» se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei
sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi
publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145, ori altei
persoane juridice sau fizice."
Autorii excepţiei de neconstitutionalitate susţin că
prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale
ale art. 4 alin. (2) referitoare la România ca patrie comună şi indivizibilă a
tuturor cetăţenilor săi, fără niciun fel de deosebire, art. 73 alin. (3) lit.
h) referitoare la reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor
şi regimului de executare a acestora, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul
la un proces echitabil, art. 16 alin. (1) referitoare la Egalitatea în
drepturi, art. 23 alin. (11) şi (12) referitoare la Libertatea
individuală, art. 11 referitoare la Dreptul internaţional şi dreptul
intern şi art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind
drepturile omului, precum şi art. 6 şi 7 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la
un proces echitabil şi Nicio pedeapsă fără lege.
Examinând excepţia de neconstitutionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său,
din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei
nr. 552 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 434 din 10 iunie 2008, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată
excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 181 din Legea
nr. 78/2000, statuând că, „potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie,
legiuitorul are libertatea de a stabili prin lege organică infracţiunile,
pedepsele şi regimul executării acestora. Acest lucru nu presupune însă
uniformitate de reglementare, motiv pentru care, din anumite raţiuni de
politică penală ori din considerente ce izvorăsc din realităţi iminente,
Parlamentul poate incrimina, prin lege specială, o anumită conduită
susceptibilă de a leza o serie de relaţii sociale ocrotite.
Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate din Legea nr.
78/2000, care reglementează una dintre modalităţile de săvârşire a
infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, au
fost instituite de legiuitor în vederea ocrotirii relaţiilor sociale
referitoare la încrederea publică în folosirea sau prezentarea de documente în
vederea obţinerii de fonduri din bugetul general al instituţiei europene.
Aceasta reprezintă o opţiune de politică legislativă şi nu aduce în niciun fel
atingere dispoziţiilor constituţionale invocate în cauză. Astfel, textul de
lege criticat se aplică tuturor persoanelor calificate ca subiecţi activi şi
care se află în ipoteza normei, fără nicio discriminare, şi, de asemenea, nu
încalcă niciuna dintre garanţiile dreptului la un proces echitabil ori dreptul
la apărare, partea interesată având deplina libertate de a se prevala de toate
acestea.
Cât priveşte critica referitoare la absenţa din
conţinutul reglementării a exigenţelor de previzibilitate şi precizie, Curtea
constată că aceasta nu poate fi primită, deoarece textul are o redactare
univocă, nefiind susceptibil de o interpretare abuzivă sau arbitrară. De
altfel, în Cauza Wingrove contra Marii Britanii din 25 noiembrie 1996
Curtea de la Strasbourg a decis că legea internă pertinentă, care înglobează
atât dreptul scris, cât şi pe cel nescris, trebuie să fie formulată cu o
precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate - care pot apela,
la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în
circumstanţele speţei, circumstanţele care pot rezulta dintr-un act determinat.
Or, nu se poate susţine că dispoziţiile legale criticate sunt văduvite de o
astfel de cerinţă, deoarece acestea nu fac altceva decât să incrimineze uzul de
fals comis în scopul circumstanţiat al obţinerii de fonduri pe nedrept din
bugetul general al Comunităţilor Europene. (...)
Prevederile art. 23 din Constituţie nu au incidenţă în
cauză, întrucât dispoziţiile legale contestate nu dispun cu privire la
libertatea individuală".
De asemenea, prin Decizia nr. 1.051 din 9 octombrie
2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14
noiembrie 2008, Curtea Constituţională a statuat „că art. 146 din Codul penal
cuprinde o normă cu caracter explicativ prin care se lămureşte înţelesul
expresiei «consecinţe deosebit de grave». Această reglementare este necesară cu
atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut consecinţele deosebit de grave ca
element circumstanţial în conţinutul agravant al mai multor infracţiuni.
Totodată, Curtea a constatat că este neîntemeiată şi
susţinerea autorului excepţiei referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 21
alin. (3) din Constituţie, deoarece aplicarea cerinţei procesului echitabil se
impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu şi în
ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în materia
dreptului substanţial. Nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi
nici din cel al art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale sau al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor
Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinţei procesului
echitabil ar trebui să excedeze necesităţii asigurării garanţiilor procesuale,
spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanţial. [...]
Referitor la critica de neconstitutionalitate privind
previzibilitatea şi accesibilitatea normei penale şi la încălcarea principiului
legalităţii incriminării, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate nu
contravin normelor constituţionale şi nici celor ale art. 7 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci,
dimpotrivă, prin explicarea conţinutului noţiunii «consecinţe deosebit de
grave» în textul art. 146 din Codul penal se asigură caracterul de
previzibilitate şi accesibilitate al normei juridice penale".
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele
deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 181 alin. (3) din Legea
nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie, prin raportare la art. 146 din Codul penal, excepţie ridicată de
Petru Nica, Ana Gonciarov, Bujor Oancea şi Octavian-Petrişor Rusulescu în
Dosarul nr. 3.529/208/2007 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 noiembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru