DECIZIE Nr.
145 din 23 februarie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Ordonanta Guvernului
nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 219 din 10 martie 2006
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului
nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie
ridicată de Moosavi Syed Hasan şi Moosavi Syed Mohammed Ali în Dosarul nr.
7.321/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi de Al Azawi Abbas Fadei
Sarhan în Dosarul nr. 14.193/2005 al aceleiaşi judecătorii, cauze înregistrate
la Curtea Constituţională cu nr. 818D/2005 si nr. 971 D/2005.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită. Totodată, se constată prezenţa
interpreţilor Elena Andrei, pentru limba engleză, şi Dalati Bassam, pentru
limba arabă.
Curtea, având în vedere că excepţiile de
neconstitutionalitate ridicate în dosarele menţionate au conţinut identic, pune
în discuţie din oficiu conexarea acestora.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 971 D/2005 la Dosarul nr. 818D/2005,
care a fost primul înregistrat.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstitutionalitate, întrucât apreciază că textul
de lege criticat nu este contrar prevederilor constituţionale şi actelor
internaţionale invocate ca fiind încălcate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin încheierile din 7 octombrie 2005 şi din 18
noiembrie 2005, pronunţate în Dosarele nr. 7.321/2005 şi nr. 14.193/2005, Judecătoria
Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului
nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţiile
au fost ridicate de Moosavi Syed Hasan, Moosavi Syed Mohammed Ali şi de Al
Azawi Abbas Fadei Sarhan în cauze având ca obiect plângeri formulate de aceştia
împotriva hotărârilor Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de acordare a
statutului de refugiat.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate,
care în esenţă vizează aceleaşi aspecte de
neconstitutionalitate, se susţine că textul de lege criticat, potrivit căruia
numai instanţa de la sediul Oficiului Naţional pentru Refugiaţi este competentă
să soluţioneze plângerea împotriva hotărârii de admitere sau respingere a
cererii de acordare a statutului de refugiat, este contrar art. 16 alin. 1 din
Convenţia privind statutul refugiaţilor - Geneva, 1951, ratificată prin Legea
nr. 46/1991, prin raportare la art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20 şi art. 18
alin. (2) din Constituţie. Convenţia, în articolul menţionat, prevede dreptul
de acces liber şi facil al refugiaţilor la instanţele de judecată naţionale,
ceea ce, în opinia autorilor excepţiei, presupune ca regulile de procedură să
permită cu uşurinţă susţinerea propriului caz în faţa instanţei de judecată,
iar prezenţa fizică în instanţă să fie simplu de realizat. Or, în situaţia în
care solicitanţii de azil nu au reşedinţa într-unui din oraşele (Bucureşti, Timişoara sau Galaţi)
în care Oficiul Naţional pentru Refugiaţi are sedii, nu există acces facil la
instanţa de judecată, cu atât mai mult cu cât art. 14 lit. I) din ordonanţa criticată prevede
obligaţia solicitantului de azil de a nu părăsi localitatea de reşedinţă fără
acordul oficiului.
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că, în ceea ce priveşte refugiaţii, este justificată
competenţa teritorială a instanţei de judecată în a cărei rază teritorială îşi
are sediul structura competentă a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, având în
vedere că majoritatea covârşitoare a acestora locuiesc în centrele de cazare
din Bucureşti, iar pe de altă parte normele de competenţă sunt de ordine
publică, imperative, „neputând fi permise excepţii, indiferent de statutul
persoanei care solicită protecţia statului român".
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate
ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstitutionalitate ridicată este neîntemeiată. Consideră că art.
16 alin. (3) din ordonanţa criticată nu încalcă art. 16 alin. (1) din Convenţia
privind statutul refugiaţilor - Geneva, 1951, ratificată prin Legea nr.
46/1991, prin raportare la textele constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2)
şi ale art. 20 alin. (2), şi nici art. 18 alin. (2) din Constituţie, ci,
dimpotrivă, sunt chiar în sensul acestora.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. In acest sens, în
esenţă, arată că textul de lege criticat nu contravine dreptului oricărui
refugiat de a sta în justiţie, ci reprezintă tocmai o concretizare a acestei reguli
stabilite prin Convenţie. Cu privire la critica referitoare la încălcarea art.
18 alin. (2) din Constituţie, consideră că dreptul de azil se acordă şi se
retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor
internaţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 16 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000
privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, al cărui cuprins este următorul: „Plângerea se
soluţionează de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află structura
competentă a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis hotărârea."
Autorii excepţiei consideră că acest text de lege
contravine art. 16 alin. (1) şi (2) din Convenţia privind statutul refugiaţilor
- Geneva, 1951, ratificată prin Legea nr. 46/1991, care se referă la accesul
oricărui refugiat în faţa tribunalelor de pe teritoriul statelor contractante,
prin raportare la textele constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2) - „Dreptul
internaţional şi dreptul intern"şi ale art. 20
alin. (2) - „Dacă există neconcordanţe între
pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care
România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările
internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne
conţin dispoziţii mai favorabile", precum şi
la art. 18 alin. (2) care prevede: „Dreptul de azil se acordă şi se retrage
în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi convenţiilor internaţionale
la care România este parte."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
criticile formulate, textele din Constituţie şi actele internaţionale invocate
ca fiind încălcate, Curtea constată următoarele:
In esenţă, autorii excepţiei susţin că prin
soluţionarea plângerii împotriva hotărârii de respingere sau admitere a cererii
de acordare a statutului de refugiat numai de către judecătoria în a cărei rază
teritorială se află structura Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis
hotărârea, iar nu şi de instanţa de la reşedinţa solicitantului de azil, nu se
asigură accesul liber şi facil la instanţele de judecată, aşa cum prevede art.
16 alin. (1) din Convenţia privind statutul refugiaţilor.
Accesul liber la justiţie, astfel cum este consacrat de
art. 21 din Constituţie, are semnificaţia că legiuitorul nu poate exclude de la
exerciţiul drepturilor procesuale pe care Ie-a instituit nici o categorie sau
grup social, dar poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite,
reguli speciale de procedură, ca şi modalităţi de exercitare a drepturilor
procedurale. De asemenea, accesul liber la justiţie înseamnă posibilitatea
juridică de a avea acces la structurile judecătoreşti şi mijloacele prin care
justiţia se înfăptuieşte, potrivit legii. In acest sens a statuat Curtea Constituţională în mod constant în
jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 69 din 16 martie 1994. Aşadar, este dreptul
exclusiv al legiuitorului de a institui competenţa teritorială a instanţei de
judecată de la sediul structurii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a
emis hotărârea, cu atât mai mult cu cât, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei
Guvernului nr. 102/2000, celor care nu dispun de mijloace materiale oficiul în
subordinea căreia fiinţează centre de primire şi cazare le poate stabili un loc
de reşedinţă.
Acelaşi sens îl au şi prevederile art. 16 alin. (1) din
Convenţia privind statutul refugiaţilor - Geneva, 1951, la care România a
aderat prin Legea nr. 46/1991, şi care sunt invocate de autorii excepţiei ca
fiind încălcate. Aceste prevederi, potrivit cărora „Orice
refugiat va avea, pe teritoriul statelor contractante, acces liber şi facil în faţa tribunalelor", nu numai că nu sunt încălcate prin art. 16 alin. (3) din ordonanţă,
ci, dimpotrivă, le dau expresie prin aceea că instituie pentru refugiat
posibilitatea contestării în justiţie a hotărârii Oficiului Naţional pentru
Refugiaţi, iar opţiunea legiuitorului de a stabili o anumită regulă de
competenţă teritorială în soluţionarea plângerii formulate de solicitant nu
contravine textului din Convenţie. Mai mult, dispoziţiile ce fac obiectul
prezentei excepţii de neconstituţionalitate sunt în deplină concordanţă şi cu
prevederile art. 12 alin. (1) din Convenţie, care stabileşte că „Statutul personal al unui refugiat
va fi guvernat de legea ţării unde îşi are domiciliul sau, în lipsa unui
domiciliu, de legea ţării unde îşi are reşedinţa", precum şi, aşa cum rezultă din ansamblul reglementării cuprinse în
ordonanţă, cu alin. (2) al art. 16 care prevede că, „In statul contractant
unde îşi are reşedinţa obişnuită, orice refugiat se va bucura de acelaşi
tratament ca orice cetăţean în ce priveşte accesul la tribunale, inclusiv
asistenţa juridică şi scutirea de cauţiunea judicatum solvi". Aşadar,
Curtea nu poate reţine că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 16
alin. (1) şi (2) din Convenţia privind statutul refugiaţilor - Geneva, 1951,
ratificată prin Legea nr. 46/1991, prin raportare la textele constituţionale
ale art. 11 alin. (1) şi (2) şi ale art. 20 alin. (2).
Autorii excepţiei mai invocă şi încălcarea art. 18
alin. (2) din Constituţie referitor la acordarea şi retragerea dreptului de
azil cetăţenilor străini şi apatrizilor. Cu privire la această susţinere,
Curtea constată că, potrivit textului constituţional menţionat, „dreptul de
azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi
a convenţiilor internaţionale la care România este parte". Or,
dispoziţiile din actul normativ criticat sunt, aşa cum deja s-a arătat, în
concordanţă cu aceste exigenţe constituţionale, astfel că şi această critică
urmează a fi respinsă.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 16 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind
statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Moosavi Syed
Hasan şi Moosavi Syed Mohammed Ali în Dosarul nr. 7.321/2005 al Judecătoriei
Sectorului 5 Bucureşti şi de Al Azawi Abbas Fadei Sarhan în Dosarul nr.
14.193/2005 al aceleiaşi judecătorii.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 februarie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu