DECIZIE   Nr. 145 din 23 februarie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 219 din 10 martie 2006

Ioan Vida                              - preşedinte

Nicolae Cochinescu              - judecător

Aspazia Cojocaru                  - judecător

Constantin Doldur                 - judecător

Acsinte Gaspar                     - judecător

Kozsokar Gabor                    - judecător

Petre Ninosu                         - judecător

Ion Predescu                         - judecător

Ion Tiucă                               - procuror

Gabriela Dragomirescu         - magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Moosavi Syed Hasan şi Moosavi Syed Mohammed Ali în Dosarul nr. 7.321/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi de Al Azawi Abbas Fadei Sarhan în Dosarul nr. 14.193/2005 al aceleiaşi judecătorii, cauze înregistrate la Curtea Constituţională cu nr. 818D/2005 si nr. 971 D/2005.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Totodată, se constată prezenţa interpreţilor Elena Andrei, pentru limba engleză, şi Dalati Bassam, pentru limba arabă.

Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstitutionalitate ridicate în dosarele menţionate au conţinut identic, pune în discuţie din oficiu conexarea acestora.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 971 D/2005 la Dosarul  nr. 818D/2005, care a fost primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstitutionalitate, întrucât apreciază că textul de lege criticat nu este contrar prevederilor constituţionale şi actelor internaţionale invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 7 octombrie 2005 şi din 18 noiembrie 2005, pronunţate în Dosarele nr. 7.321/2005 şi nr. 14.193/2005, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţiile au fost ridicate de Moosavi Syed Hasan, Moosavi Syed Mohammed Ali şi de Al Azawi Abbas Fadei Sarhan în cauze având ca obiect plângeri formulate de aceştia împotriva hotărârilor Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de acordare a statutului de refugiat.

In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate, care în esenţă vizează aceleaşi aspecte de neconstitutionalitate, se susţine că textul de lege criticat, potrivit căruia numai instanţa de la sediul Oficiului Naţional pentru Refugiaţi este competentă să soluţioneze plângerea împotriva hotărârii de admitere sau respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat, este contrar art. 16 alin. 1 din Convenţia privind statutul refugiaţilor - Geneva, 1951, ratificată prin Legea nr. 46/1991, prin raportare la art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20 şi art. 18 alin. (2) din Constituţie. Convenţia, în articolul menţionat, prevede dreptul de acces liber şi facil al refugiaţilor la instanţele de judecată naţionale, ceea ce, în opinia autorilor excepţiei, presupune ca regulile de procedură să permită cu uşurinţă susţinerea propriului caz în faţa instanţei de judecată, iar prezenţa fizică în instanţă să fie simplu de realizat. Or, în situaţia în care solicitanţii de azil nu au reşedinţa într-unui din oraşele (Bucureşti, Timişoara sau Galaţi) în care Oficiul Naţional pentru Refugiaţi are sedii, nu există acces facil la instanţa de judecată, cu atât mai mult cu cât art. 14 lit. I) din ordonanţa criticată prevede obligaţia solicitantului de azil de a nu părăsi localitatea de reşedinţă fără acordul oficiului.

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că, în ceea ce priveşte refugiaţii, este justificată competenţa teritorială a instanţei de judecată în a cărei rază teritorială îşi are sediul structura competentă a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, având în vedere că majoritatea covârşitoare a acestora locuiesc în centrele de cazare din Bucureşti, iar pe de altă parte normele de competenţă sunt de ordine publică, imperative, „neputând fi permise excepţii, indiferent de statutul persoanei care solicită protecţia statului român".

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstitutionalitate ridicată este neîntemeiată. Consideră că art. 16 alin. (3) din ordonanţa criticată nu încalcă art. 16 alin. (1) din Convenţia privind statutul refugiaţilor - Geneva, 1951, ratificată prin Legea nr. 46/1991, prin raportare la textele constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2) şi ale art. 20 alin. (2), şi nici art. 18 alin. (2) din Constituţie, ci, dimpotrivă, sunt chiar în sensul acestora.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. In acest sens, în esenţă, arată că textul de lege criticat nu contravine dreptului oricărui refugiat de a sta în justiţie, ci reprezintă tocmai o concretizare a acestei reguli stabilite prin Convenţie. Cu privire la critica referitoare la încălcarea art. 18 alin. (2) din Constituţie, consideră că dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.  146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 16 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, al cărui cuprins este următorul: „Plângerea se soluţionează de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află structura competentă a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis hotărârea."

Autorii excepţiei consideră că acest text de lege contravine art. 16 alin. (1) şi (2) din Convenţia privind statutul refugiaţilor - Geneva, 1951, ratificată prin Legea nr. 46/1991, care se referă la accesul oricărui refugiat în faţa tribunalelor de pe teritoriul statelor contractante, prin raportare la textele constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2) - „Dreptul internaţional şi dreptul intern"şi ale art. 20 alin. (2) - „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile", precum şi la art. 18 alin. (2) care prevede: „Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, criticile formulate, textele din Constituţie şi actele internaţionale invocate ca fiind încălcate, Curtea constată următoarele:

In esenţă, autorii excepţiei susţin că prin soluţionarea plângerii împotriva hotărârii de respingere sau admitere a cererii de acordare a statutului de refugiat numai de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află structura Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis hotărârea, iar nu şi de instanţa de la reşedinţa solicitantului de azil, nu se asigură accesul liber şi facil la instanţele de judecată, aşa cum prevede art. 16 alin. (1) din Convenţia privind statutul refugiaţilor.

Accesul liber la justiţie, astfel cum este consacrat de art. 21 din Constituţie, are semnificaţia că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care Ie-a instituit nici o categorie sau grup social, dar poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale. De asemenea, accesul liber la justiţie înseamnă posibilitatea juridică de a avea acces la structurile judecătoreşti şi mijloacele prin care justiţia se înfăptuieşte, potrivit legii. In acest sens a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. Aşadar, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a institui competenţa teritorială a instanţei de judecată de la sediul structurii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis hotărârea, cu atât mai mult cu cât, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000, celor care nu dispun de mijloace materiale oficiul în subordinea căreia fiinţează centre de primire şi cazare le poate stabili un loc de reşedinţă.

Acelaşi sens îl au şi prevederile art. 16 alin. (1) din Convenţia privind statutul refugiaţilor - Geneva, 1951, la care România a aderat prin Legea nr. 46/1991, şi care sunt invocate de autorii excepţiei ca fiind încălcate. Aceste prevederi, potrivit cărora „Orice refugiat va avea, pe teritoriul statelor contractante, acces liber şi facil în faţa tribunalelor", nu numai că nu sunt încălcate prin art. 16 alin. (3) din ordonanţă, ci, dimpotrivă, le dau expresie prin aceea că instituie pentru refugiat posibilitatea contestării în justiţie a hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, iar opţiunea legiuitorului de a stabili o anumită regulă de competenţă teritorială în soluţionarea plângerii formulate de solicitant nu contravine textului din Convenţie. Mai mult, dispoziţiile ce fac obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate sunt în deplină concordanţă şi cu prevederile art. 12 alin. (1) din Convenţie, care stabileşte că „Statutul personal al unui refugiat va fi guvernat de legea ţării unde îşi are domiciliul sau, în lipsa unui domiciliu, de legea ţării unde îşi are reşedinţa", precum şi, aşa cum rezultă din ansamblul reglementării cuprinse în ordonanţă, cu alin. (2) al art. 16 care prevede că, „In statul contractant unde îşi are reşedinţa obişnuită, orice refugiat se va bucura de acelaşi tratament ca orice cetăţean în ce priveşte accesul la tribunale, inclusiv asistenţa juridică şi scutirea de cauţiunea judicatum solvi". Aşadar, Curtea nu poate reţine că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Convenţia privind statutul refugiaţilor - Geneva, 1951, ratificată prin Legea nr. 46/1991, prin raportare la textele constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2) şi ale art. 20 alin. (2).

Autorii excepţiei mai invocă şi încălcarea art. 18 alin. (2) din Constituţie referitor la acordarea şi retragerea dreptului de azil cetăţenilor străini şi apatrizilor. Cu privire la această susţinere, Curtea constată că, potrivit textului constituţional menţionat, „dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte". Or, dispoziţiile din actul normativ criticat sunt, aşa cum deja s-a arătat, în concordanţă cu aceste exigenţe constituţionale, astfel că şi această critică urmează a fi respinsă.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA    CONSTITUŢIONALĂ In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Moosavi Syed Hasan şi Moosavi Syed Mohammed Ali în Dosarul nr. 7.321/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi de Al Azawi Abbas Fadei Sarhan în Dosarul nr. 14.193/2005 al aceleiaşi judecătorii.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 februarie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent şef,

Gabriela Dragomirescu