DECIZIE Nr.
145 din 21 februarie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. 2 si 5 1 din Codul de
procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 197 din 14 martie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel
Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 2 şi 51 din Codul de procedură penală.
Excepţia a fost invocată de inculpatul Matei Mihali în Dosarul nr.
1.378/331/2007 al Judecătoriei Vălenii de Munte.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă Curţii că partea Viorel
Roman a depus la dosar o cerere de judecare a cauzei în lipsă.
Ministerul Public solicită respingerea excepţiei ca
neîntemeiată, pentru aceleaşi motive care fundamentează jurisprudenţa Curţii
Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 29 octombrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 1.378/331/2007, Judecătoria Vălenii de Munte a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52
alin. 2 şi 51 din Codul de procedură penală, excepţie
invocată de Matei Mihali în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că art. 52 alin. 2 din Codul de procedură
penală „nu reuşeşte să asigure garanţiile necesare unui proces echitabil,
înfrângând egalitatea de tratament care trebuie să existe între justiţiabili şi
Ministerul Public", prin aceea că nu prevede obligativitatea ascultării
persoanei care a formulat cererea de recuzare. Cu
privire la art. 52 alin. 51 din Codul de
procedură penală, se susţine că încalcă prevederile constituţionale, întrucât
consecinţa acestuia este aceea că partea care formulează cererea de recuzare nu
are la îndemână niciun mijloc procesual pentru a se asigura că cererea sa de
recuzare va fi tratată cu imparţialitate. Se conchide în sensul că, în aceste
condiţii, lipsa unei măsuri efective de control asupra imparţialităţii şi
incompatibilităţii judecătorului chemat să soluţioneze cererea de recuzare face
iluzorie, în anumite situaţii, formularea oricărei cereri de recuzare.
Judecătoria Vălenii de Munte consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Arată că, în cazul în care textul de lege criticat ar reglementa
obligativitatea ascultării părţilor pentru soluţionarea cererii de recuzare, ar
fi necesară acordarea de termene suplimentare. De asemenea, dacă s-ar admite
recuzarea judecătorului chemat să decidă asupra recuzării, s-ar ajunge la
amânarea cauzei în mod nejustificat.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, invocând
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile art. 21 şi 24 din
Constituţie şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este
neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 52 alin. 2 şi 51 din Codul de procedură penală, potrivit cărora „Examinarea
declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face de îndată,
ascultându-se procurorul când este prezent în instanţă, iar dacă se găseşte
necesar, şi părţile, precum şi persoana care se abţine sau a cărei recuzare se
cere.[...]
Este inadmisibilă recuzarea judecătorului chemat să
decidă asupra recuzării".
Autorul excepţiei susţine că prevederile criticate
încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la
justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 privind dreptul la
apărare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.
Reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de
recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii
acestei proceduri, iar textele de lege criticate dau expresie acestei
preocupări. Astfel, potrivit art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală,
examinarea cererii de recuzare se face „de îndată", iar părţile
sunt ascultate numai „dacă se găseşte necesar", în vederea
împiedicării tergiversării soluţionării cererii de recuzare şi implicit a
cauzei în care aceasta a fost formulată. Nu poate fi reţinută critica art. 52
alin. 2 şi 51 din
Codul de procedură penală în raport de prevederile art. 21 din Constituţie care
consacră liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, deoarece
încheierea prin care este respinsă cererea de recuzare poate fi atacată cu
recurs odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei. De asemenea,
normele criticate nu aduc atingere dreptului persoanei ca, în tot cursul
procesului, să fie asistată de un avocat, ales sau numit din oficiu, şi de a se
prevala, neîngrădit, de toate garanţiile pe care le presupune un proces
echitabil, astfel încât nu
poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor art. 24 din Constituţie privind
dreptul la apărare.
De altfel, în acelaşi sens, Curtea s-a mai pronunţat în
jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 290 din 9 iunie 2005, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 7 iulie 2005, şi
Decizia nr. 565 din 11 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 683 din 9 august 2006, statuând că dispoziţiile art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală nu contravin
prevederilor art. 21 şi 24 din Legea fundamentală.
Soluţia şi considerentele deciziilor mai sus amintite
sunt valabile şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte art. 52 alin.
51 din Codul de
procedură penală, criticat în raport de aceleaşi dispoziţii constituţionale,
deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea
acestei jurisprudenţe.
Pentru motivele mai sus
arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1)
şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 2 şi 51 din Codul de procedură penală,
excepţie invocată de Matei Mihali în Dosarul nr. 1.378/331/2007 al Judecătoriei
Vălenii de Munte.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta