DECIZIE Nr.
144 din 20 februarie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 pct. IV 1 si ale art. 86 alin. (7)
din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea
ocuparii fortei de munca
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 215 din 29 martie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre
Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. IV lit. e) şi ale art. 86 alin. (7) din
Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea
ocupării forţei de muncă, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Hochwald" - S.R.L. din Baia Mare în Dosarul nr. 2.921/100/2005 (nr. vechi
4.341/2005) al Tribunalului Maramureş - Secţia comercială, de contencios
administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public, considerând că în
speţă se ridică probleme de interpretare şi aplicare a textului de lege
criticat, aspecte ce nu revin competenţei instanţei de contencios
constituţional, pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 6 noiembrie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 2.921/100/2005 (nr. vechi 4.341/2005), Tribunalul
Maramureş - Secţia comercială, de contencios
administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 5 pct. IV lit. e) şi ale art. 86 alin. (7) din Legea nr. 76/2002 privind
sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Hochwald" - S.R.L.
din Baia Mare cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva
procesului-verbal de control încheiat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea
Forţei de Muncă Maramureş.
In motivarea
excepţiei de neconstituţionalitate autorul
acesteia susţine că interpretarea dată conţinutului noţiunii de şomer, în
sensul că persoana respectivă trebuie să fie înregistrată în evidenţele
agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă, este greşită şi solicită Curţii
Constituţionale să lămurească înţelesul conceptului de şomer utilizat de Legea nr. 76/2002, în sensul că acesta este „o
noţiune care cuprinde cel puţin toate persoanele aflate în situaţia de a avea
primul loc de muncă la unitatea angajatoare, unitate care îi şi încheie primul
contract de muncă pe care îl înregistrează la agenţiile abilitate ale
statului". Consideră că, prin interpretarea contrară a noţiunii de şomer,
se aduce atingere dreptului la muncă şi la protecţia socială a muncii,
libertăţii economice, dreptului la măsuri de protecţie şi de asistenţă socială,
restrângându-se în acelaşi timp exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fără
întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 53 din Constituţie.
Tribunalul Maramureş
- Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia ridicată nu este întemeiată, întrucât
dispoziţiile legale criticate nu instituie niciun fel de discriminare.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului arată că lit. e) a pct. IV al art. 5 din Legea nr. 76/2002 nu mai este în vigoare şi nu poate
constitui obiect al controlului de constituţionalitate, iar dispoziţiile art.
86 alin. (7) din aceeaşi lege sunt constituţionale, întrucât nu contravin
prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Observă şi faptul
că argumentele invocate de autorul excepţiei se rezumă la critica modului de
interpretare şi aplicare a textelor de lege supuse controlului.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 5 pct. IV lit. e) şi ale art. 86 alin. (7) din
Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea
ocupării forţei de muncă,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 103 din 6 februarie 2002.
Art. 5 pct. IV lit. e) din
Legea nr. 76/2002 prevedea una dintre condiţiile cumulative pe care trebuia să
le îndeplinească o persoană pentru a putea fi considerată „şomer", şi
anume aceea că „este înregistrată la Agenţia Naţională pentru Ocuparea
Forţei de Muncă sau la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcţionează
în condiţiile prevăzute de lege".
Curtea constată că, anterior sesizării sale cu excepţia
de neconstituţionalitate, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2005 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor
pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 1 noiembrie
2005, a modificat art. 5 pct. IV din Legea nr. 76/2002
şi nu a mai menţinut lit. e). In schimb, a introdus
pct. IV1 la art. 5 din Legea nr. 76/2002,
care defineşte noţiunea de „şomer înregistrat" astfel: „şomer înregistrat - persoana
care îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la pct. IV şi se înregistrează la agenţia
pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul
sau, după caz, reşedinţa ori la alt furnizor de servicii de ocupare, care
funcţionează în condiţiile prevăzute de lege, în vederea obţinerii unui loc de
muncă."
Art. 86 alin. (7) din Legea nr.
76/2002, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 107/2004 pentru modificarea
şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi
stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 338
din 19 aprilie 2004, iar lit. c), şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
114/2005, are următorul conţinut: „Beneficiarii de credite acordate în
condiţiile prevăzute la alin. (2) -(4) trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
a) să aibă cel mult 249 de angajaţi şi/sau membri
cooperatori cu raporturi de muncă sau de serviciu;
b) activitatea de bază să se realizeze în producţie,
servicii sau în turism;
c) pe cel puţin 60% din numărul locurilor de muncă
nou-create prin înfiinţarea sau dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii
ori de unităţi cooperatiste să fie încadrat personal provenind din rândul şomerilor
înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă;
d) personalul încadrat în condiţiile prevăzute la
lit. c) să fie menţinut în activitate cel puţin 3 ani;
e) locurile de muncă avute în vedere la acordarea
de credite în condiţiile alin. (2)-(4) să nu fie locurile de muncă vacante,
rezultate în urma încetării raporturilor de muncă a unor angajaţi în ultimele
12 luni premergătoare încheierii contractului de
creditare."
In opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale
criticate contravin următoarelor prevederi constituţionale: art. 41 privind
dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii, art. 45 privind libertatea
economică, art. 47 referitor la măsurile de asigurare a unui nivel de trai
decent şi art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau
libertăţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că, potrivit celor susţinute de autorul acesteia, critica de
neconstituţionalitate ar viza modul de interpretare şi aplicare a textelor de
lege invocate de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă
Maramureş. Autorul excepţiei solicită, prin urmare, instanţei de contencios
constituţional să statueze asupra interpretării pe care o consideră el ca fiind
corespunzătoare pentru realizarea scopului legii.
In realitate, Curtea constată că, de fapt, autorul
excepţiei urmăreşte modificarea textelor de lege criticate, astfel încât
noţiunea de „şomer
înregistrat", noţiune la care face trimitere
şi art. 86 alin. (7) lit. c) din Legea nr. 76/2002 ce i se aplică, să se refere
şi la „persoanele aflate în situaţia de a avea primul loc de muncă la unitatea
angajatoare, unitate care îi şi încheie primul contract de muncă pe care îl
înregistrează la agenţiile abilitate ale statului".
Faţă de acestea, Curtea reţine că, potrivit
dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, instanţa de contencios
constituţional „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu
privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile
supuse controlului". Astfel, excepţia de neconstituţionalitate urmează
să fie respinsă ca fiind inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3,
al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. IV1
şi ale art. 86 alin. (7) din Legea nr. 76/2002 privind
sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă,
excepţie ridicată de Societatea Comercială „Hochwald" - S.R.L. din Baia
Mare în Dosarul nr. 2.921/100/2005 (nr. vechi 4.341/2005) al Tribunalului
Maramureş - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 februarie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea