Decizia Nr.144 din 12.03.2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (4) teza finală din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Alexandru Marius Mimiş în Dosarul nr. 4.769/101/2016 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal, care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.990D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Consiliul Local Deveselu a transmis la dosar note scrise, prin care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 820 din 11 decembrie 2018.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 28 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.769/101/2016, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (4) teza finală din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Alexandru Marius Mimiş într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului introdus împotriva sentinţei prin care Tribunalul Mehedinţi a respins contestaţia formulată de acesta împotriva hotărârii prin care Consiliul Local Devesel a constatat încetarea mandatului de consilier al autorului excepţiei, în temeiul art. 9 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 393/2004, respectiv din cauza absenţei nemotivate de la mai mult de 3 şedinţe ordinare consecutive ale consiliului. În cauză a fost ridicată din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului, cu motivarea că această cale de atac nu este prevăzută de lege, sentinţa primei instanţe fiind definitivă.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia critică eliminarea dublului grad de jurisdicţie în ceea ce priveşte hotărârea atacată, în condiţiile în care recursul este o cale extraordinară de atac, care pune în discuţie legalitatea hotărârii atacate. În acest sens, invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 cu privire la exercitarea acestei căi de atac.6. Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Avocatul Poporului arată că textul de lege a mai format obiect al controlului de constituţionalitate şi precizează că îşi menţine punctul de vedere consemnat în deciziile Curţii Constituţionale nr. 60 din 16 februarie 2016 şi nr. 655 din 13 octombrie 2015, în sensul constituţionalităţii normelor legale criticate.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 9 alin. (4) teza finală din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, potrivit cărora: „(4) În cazurile prevăzute la alin. (2) lit. c)-e) şi h¹), hotărârea consiliului poate fi atacată de consilier, la instanţa de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Instanţa se va pronunţa în termen de cel mult 30 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanţe este definitivă şi irevocabilă."12. Legea nr. 393/2004 a fost abrogată prin art. 597 alin. (2) lit. h) din OUG a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019. În considerarea celor statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora sintagma „în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează a se pronunţa asupra acestuia, având în vedere că produce efecte în cauza în discuţie, reprezentând norma procedurală în baza căreia instanţa a analizat admisibilitatea recursului. De altfel, Curtea observă că soluţia legislativă a fost preluată în mod identic şi în noua reglementare, regăsindu-se în art. 204 alin. (13) din OUG a Guvernului nr. 57/2019.13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 9 alin. (4) teza finală din Legea nr. 393/2004 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, exercitat în raport cu critici similare celor formulate în prezenta cauză. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 820 din 11 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 26 martie 2019, Decizia nr. 60 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 5 mai 2016, Decizia nr. 655 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 19 noiembrie 2015, Decizia nr. 799 din 3 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 16 iulie 2010, Decizia nr. 1.301 din 2 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 23 decembrie 2008, Decizia nr. 273 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 13 aprilie 2009, şi Decizia nr. 856 din 9 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 9 noiembrie 2007.15. În jurisprudenţa menţionată, Curtea a observat, cu titlu preliminar, că, potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, „De la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească «definitivă şi irevocabilă» sau, după caz, «irevocabilă» se vor înţelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească «definitivă»". Aceste dispoziţii sunt aplicabile în cauzele în care litigiul în cursul soluţionării căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a început ulterior intrării în vigoare a Codului de procedură civilă din 2010, aşa cum este şi situaţia de faţă. Întrucât aceste modificări nu înlătură soluţia legislativă criticată, instanţa de contencios constituţional poate analiza constituţionalitatea dispoziţiilor art. 9 alin. (4) teza finală din Legea nr. 393/2004, cu privire la care a fost sesizată.16. Curtea a reţinut, în esenţă, că reglementarea unor reguli speciale de procedură în materie electorală este justificată pentru a asigura stabilitatea în funcţionarea autorităţilor administraţiei publice locale şi desfăşurarea activităţii lor specifice într-un cadru de normalitate. De asemenea, Curtea a constatat că acestea sunt şi raţiunile pentru care, de pildă, dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 393/2004 instituie o excepţie de la regula parcurgerii procedurii prealabile, specifică contenciosului administrativ. Prin urmare, caracterul definitiv al hotărârii pronunţate în primă instanţă de instanţa de contencios administrativ, prin care este soluţionată acţiunea formulată de consilier împotriva hotărârilor consiliului privind cazurile de încetare de drept a mandatului, înainte de expirarea duratei normale a acestuia, nu este de natură să contravină normelor art. 129 din Constituţie referitor la dreptul de a exercita căile de atac, în condiţiile legii. De altfel, obligativitatea asigurării unui dublu grad de jurisdicţie, astfel încât hotărârea primei instanţe să fie examinată de către o jurisdicţie superioară, subzistă doar în materie penală, potrivit art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar dreptul la un recurs efectiv, exercitat în faţa unei instanţe naţionale, garantat oricărei persoane de art. 13 din Convenţie, este asigurat, de vreme ce art. 9 alin. (4) din Legea nr. 393/2004 reglementează accesul persoanei interesate la instanţa de contencios administrativ pentru soluţionarea acţiunii îndreptate împotriva unui act al unei autorităţi administrative prin care pretinde încălcarea unui drept sau interes legitim.17. De asemenea, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Constituţia garantează accesul liber la justiţie, exercitat însă în formele şi modalităţile prevăzute de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). În contextul reglementat de prevederile legale criticate, referitor la modalitatea de contestare în justiţie a hotărârii consiliului local de constatare a încetării de drept a mandatului de consilier local, procedura specifică de contestare şi de soluţionare a acestor litigii este în mod firesc caracterizată prin celeritate, natura cauzelor supuse controlului judecătoresc impunând o rezolvare promptă şi definitivă.18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor enunţate mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.19. În ceea ce priveşte invocarea Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, prin care Curtea Constituţională a constatat că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, este neconstituţională, Curtea apreciază că nu este pertinentă în cauza de faţă. Prin decizia menţionată, instanţa de contencios constituţional a reţinut că pragul valoric impus de dispoziţiile de lege criticate, în funcţie de care se permite accesul la calea de atac a recursului, conduce la clasificarea artificială şi nejustificată a cererilor adresate instanţelor judecătoreşti în importante, ca valoare în bani, şi mai puţin importante. Dificultatea unei probleme de drept nu poate fi însă evaluată în funcţie de valoarea litigiului, ci de natura sa. Or, în situaţia examinată de Curtea Constituţională, se crea o discriminare între justiţiabili prin instituirea, în cadrul aceleiaşi categorii - aceea a cererilor evaluabile în bani -, a unei diferenţieri nejustificate între aceştia, în funcţie de valoarea litigiului. Ca atare, cele statuate prin decizia menţionată nu pot fi invocate în cauza de faţă, în care obiectul litigiului se încadrează în categoria largă a contenciosului administrativ, particularizat la materia electorală, respectiv a pierderii mandatului de consilier local, care nu implică vreo cuantificare a importanţei litigiului în funcţie de care să poată fi exercitată sau nu calea de atac extraordinară a recursului.20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Marius Mimiş în Dosarul nr. 4.769/101/2016 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (4) teza finală din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 12 martie 2020.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu