Decizia Nr.144 din 08.02.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (2) din titlul X „Circulaţia juridică a terenurilor“ al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Vasile Cristian Ombaş în Dosarul nr. 15.674/300/2009 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă.La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, avocatul Mihaela Manuceanu, cu delegaţie la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că reglementarea criticată contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 referitoare la proprietatea privată, precum şi principiului libertăţii contractuale.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 24 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 15.674/300/2009, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (2) din titlul X „Circulaţia juridică a terenurilor“ al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Vasile Cristian Ombaş într-o cauză având ca obiect o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat încalcă normele constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (3) întrucât „obligaţia asumată prin antecontract este una de a face, şi nu una de a da, respectiv aceea de a încheia actul în forma autentică“, precum şi principiul libertăţii contractuale. Se susţine, totodată, că sunt încălcate şi dispoziţiile constituţionale ce reglementează cazurile în care o persoană poate fi lipsită de proprietate, cu încălcarea voinţei sale, cazuri prevăzute în mod expres şi limitativ de Constituţie.Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că nu poate fi vorba de încălcarea dreptului de proprietate, nefiind vorba de o privare arbitrară de acest drept, ci de executarea unei convenţii care, dacă a fost legal încheiată, se impune cu putere de lege între cocontractanţi. În susţinerea acestui punct de vedere, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (2) din titlul X „Circulaţia juridică a terenurilor“ al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, care prevăd că „În situaţia în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcţii, una dintre părţi refuză ulterior să încheie contractul, partea care şia îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (3) referitoare la dreptul de proprietate, precum şi principiului libertăţii de voinţă a părţilor contractante.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate.Astfel, prin Decizia nr. 714 din 17 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 31 iulie 2008, şi Decizia nr. 460 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 19 mai 2010, Curtea a statuat că art. 5 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005 reglementează situaţia în care se încheie un antecontract având ca obiect un teren cu sau fără construcţii, iar ulterior una dintre părţi refuză să încheie contractul la care s-a obligat prin promisiune, instanţa de judecată putând să pronunţe, la sesizarea părţii care şi-a îndeplinit obligaţiile, o hotărâre care să ţină loc de contract.De asemenea, Curtea a reţinut că prin încheierea unui antecontract sub forma unei promisiuni sinalagmatice de vânzare şi de cumpărare a unui imobil, se naşte în sarcina părţilor obligaţia de a face, respectiv de a încheia un contract de vânzare-cumpărare în viitor. În caz de neexecutare a acestei obligaţii de către o parte, se poate cere de către cealaltă parte, printr-o acţiune în instanţă, pronunţarea unei hotărâri ce ţine loc de contract de vânzare-cumpărare. Astfel, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 44, deoarece, în cazul în care instanţa de judecată nu pronunţă o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, partea în culpă este obligată la plata de daune-interese.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Aşa fiind, Curtea constată că textul de lege criticat nu încalcă dreptul de proprietate sau principiul libertăţii contractuale, ci se referă doar la executarea unei obligaţii de a face, şi anume obligaţia de a încheia, în viitor, un contract.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (2) din titlul X „Circulaţia juridică a terenurilor“ al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Vasile Cristian Ombaş în Dosarul nr. 15.674/300/2009 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 februarie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora