Decizia Nr.1438 din 25.10.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 şi art. 72 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. LXXXVI (86) a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excepţie ridicată de Ioan Boţan, Liviu Boţan şi Dorina Boţan în Dosarul nr. 802/175/2007 al Tribunalului Alba - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 295D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 296D/2011, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Petru Bîrgoz şi Valeria Bîrgoz în Dosarul nr. 803/175/2007 al Tribunalului Alba - Secţia civilă, precum şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 297D/2011, în care excepţia a fost ridicată de Cornel Ştefănuţ şi Maria Ştefănuţ în Dosarul nr. 804/175/2007 al aceleiaşi instanţe.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cauzelor şi arată că autorii excepţiei de neconstituţionalitate au depus concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.Având în vedere obiectul identic al excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor nr. 295D/2011, nr. 296D/2011 şi nr. 297D/2011.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea acestor cauze.Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 296D/2011 şi nr. 297D/2011 la Dosarul nr. 295D/2011, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 24 septembrie 2010, pronunţate în dosarele nr. 802/175/2007, nr. 803/175/2007 şi nr. 804/175/2007, Tribunalul Alba - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 58 şi art. 72 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. LXXXVI (86) din 10 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excepţie ridicată de Ioan Boţan, Liviu Boţan, Dorina Boţan, Petru Bîrgoz, Valeria Bîrgoz, Cornel Ştefănuţ şi Maria Ştefănuţ în cauze având ca obiect uzucapiune.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că, aşa cum sunt interpretate în prezent prevederile art. 58 şi art. 72 din Legea nr. 7/1996, cu modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, în zonele în care au operat dispoziţiile Decretului-lege nr. 115/1938, uzucapiunea în sistem de carte funciară se reglementează în continuare după prevederile vechii legi, respectiv după prevederile art. 27 şi art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938. Aplicabilitatea acestor norme de drept face să fie exclusă incidenţa dispoziţiilor referitoare la prescripţia achizitivă din Codul civil, fiind astfel în prezenţa unor norme diferite pentru anumite categorii de cetăţeni, în funcţie de locul în care aceştia îşi au domiciliul şi de locul situării imobilului asupra căruia se invocă uzucapiunea. În acest context, arată că sunt în prezenţa unei norme care duce la crearea unei situaţii de inegalitate, raportat la aceeaşi situaţie de fapt, între două persoane, în funcţie de locul şi domiciliul acestor persoane. Totodată, aceştia consideră că este limitat şi accesul la justiţie, deoarece, în baza aceleiaşi situaţii de fapt, într-o parte a ţării este permis accesul la justiţie pentru valorificarea unui drept de proprietate dobândit prin uzucapiune, în timp ce în cealaltă parte a ţării acest lucru nu este posibil. Aşa fiind, autorii excepţiei apreciază că este evident faptul că aceeaşi reglementare se aplică diferit în funcţie de diferitele zone ale ţării.În sfârşit, se arată că în reglementarea iniţială a Legii nr. 7/1996, înainte de modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, dispoziţiile tranzitorii aveau o logică juridică care permitea aplicarea unitară a legii şi în mod egal faţă de toţi cetăţenii.Tribunalul Alba - Secţia civilă consideră că prevederile art. 58 şi art. 72 din Legea nr. 7/1996 sunt constituţionale şi nu încalcă principiile constituţionale ale egalităţii cetăţenilor în faţa legii, garantării dreptului de proprietate şi accesului liber la justiţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 58 şi cele ale art. 72 din Legea nr. 7/1996, devenit art. 69 ca urmare a republicării şi renumerotării textelor, sunt constituţionale şi nu contravin normelor invocate din Legea fundamentală. Totodată, arată că, în esenţă, criticile de neconstituţionalitate vizează aplicarea şi interpretarea legii, ceea ce excedează obiectului controlului de neconstituţionalitate, acestea fiind atribute ale instanţei de judecată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 58 şi art. 72 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 26 martie 1996, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. LXXXVI (86) din 10 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată cu ocazia soluţionării recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la dispoziţiile legale aplicabile în cazul acţiunilor care au ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în teritoriile în care s-au aplicat prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, în materia prescripţiilor achizitive împlinite după intrarea în vigoare a Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 14 octombrie 2008.Curtea observă că, după republicarea Legii nr. 7/1996, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, s-a dat textelor o nouă numerotare, astfel că art. 72 a devenit art. 69, preluând soluţia legislativă iniţială. De altfel, din înseşi considerentele Deciziei nr. LXXXVI (86) din 10 decembrie 2007, Curtea reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a raportat la prevederile legale criticate în reglementarea acestora după republicarea Legii nr. 7/1996. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, textele de lege criticate, asupra cărora instanţa de contencios constituţional urmează a se pronunţa, au fost modificate şi completate succesiv, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 2 iulie 2010, şi apoi prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, în prezent acestea având următorul conţinut:– Art. 58: „(1) Până la deschiderea noilor cărţi funciare, în condiţiile art. 58¹, în regiunile de carte funciară supuse Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare sau, după caz, Legii nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii din Vechiul Regat în cărţi de publicitate funciară şi Decretului nr. 2.142/1930 pentru funcţionarea cărţilor funduare centrale pentru căile ferate şi canaluri, cu excepţia zonelor care fac obiectul legilor de restituire a proprietăţilor funciare, înscrierile privitoare la imobile, cuprinse în cărţile funciare sau, după caz, în cărţile de publicitate funciară, vor continua să fie făcute în aceste cărţi, cu respectarea dispoziţiilor Codului civil şi ale prezentei legi. În situaţia în care aceste cărţi nu există, sunt inutilizabile sau nu sunt în arhiva Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, sunt aplicabile dispoziţiile legale în vigoare referitoare la deschiderea unei noi cărţi funciare.
(2) Până la deschiderea noilor cărţi funciare, în condiţiile art. 58¹, în regiunile de transcripţiuni şi inscripţiuni imobiliare, privilegiile şi ipotecile legale, sechestrul, urmărirea imobilului, a fructelor şi veniturilor sale, punerea în mişcare a acţiunii penale, acţiunile pentru apărarea drepturilor reale privitoare la imobilele neînscrise în cartea funciară, precum şi actele şi faptele juridice privitoare la drepturile personale sau la alte raporturi juridice în legătură cu aceste imobile vor continua să fie transcrise ori, după caz, înscrise în vechile registre de publicitate imobiliară, cu respectarea dispoziţiilor Codului civil şi ale prezentei legi.(3) În cazul înscrierii unei construcţii, al dezlipirii sau alipirii unor imobile înscrise în cărţi funciare întocmite în baza Decretului-lege nr. 115/1938 şi pentru înscrierea imobilelor dobândite în temeiul legilor de restituire a proprietăţilor funciare, se va întocmi o documentaţie cadastrală în vederea deschiderii unei noi cărţi funciare, potrivit prevederilor prezentei legi.(4) Titlurile de proprietate emise în baza legilor de restituire a proprietăţilor funciare se vor înscrie din oficiu în cartea funciară pe baza planurilor parcelare validate de comisia judeţeană de aplicare a legilor de restituire a proprietăţilor funciare şi recepţionate de către oficiul teritorial, potrivit regulamentului aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale.“;– Art. 69 alin. (2) a fost abrogat prin art. 87 pct. 17 din Legea nr. 71/2011, astfel că art. 69 are următorul conţinut: „(1) Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. [...] (3) Titularii sarcinilor înscrise în registrele de transcripţiuni-inscripţiuni care vor solicita deschiderea cărţilor funciare pentru imobilele în cauză, în condiţiile prezentei legi, şi reînnoirea sarcinilor până la data de 31 decembrie 2016 vor beneficia de scutire de la plata tarifelor.(4) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:– art. 37-43 din Legea fondului funciar nr. 59 din 29 octombrie 1974, publicată în Buletinul Oficial nr. 138 din 5 noiembrie 1974, cu modificările ulterioare; – anexa nr. 1 la Decretul nr. 146/1985 privind înfiinţarea colectivelor de lucrări cadastrale; – Decretul nr. 305 din 15 septembrie 1971 privind activitatea geodezică, topofotogrammetrică şi cartografică, precum şi procurarea, deţinerea şi folosirea datelor şi documentelor rezultate din această activitate, publicat în Buletinul Oficial nr. 111 din 26 septembrie 1971; – orice alte dispoziţii contrare prezentei legi.“Autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 136 alin. (5) potrivit cărora proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate sunt apreciate a fi neconstituţionale în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. LXXXVI (86) din 10 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată cu ocazia soluţionării recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prin dispozitivul acestei decizii, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit că, în situaţia prescripţiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938 şi împlinite după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, acţiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispoziţiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr. 115/1938. 1. Curtea consideră că un prim aspect care se impune a fi analizat este acela al admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate. În acest context, prin Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011, Curtea a reţinut că scopul declarat al recursului în interesul legii este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, ca urmare a sesizării, în practică, a unor chestiuni de drept care au primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti. Potrivit art. 330⁷ din Codul de procedură civilă, introdus prin art. I pct. 33 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, decizia se pronunţă numai în interesul legii şi nu are efecte asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese, iar dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României. Ca atare, obligativitatea dezlegărilor date problemelor de drept, prin soluţionarea unui recurs în interesul legii, înseamnă că judecătorul trebuie să se conformeze unei interpretări normative unitare date de instanţa supremă. Aşa fiind, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, este admisibilă. 2. Analizând pe fond excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textele de lege criticate, respectiv art. 58 şi art. 69 din Legea nr. 7/1996, republicată, au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, în acest sens fiind, de exemplu, Decizia nr. 653 din 10 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 7 iulie 2008, Decizia nr. 1.615 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 5 ianuarie 2010, şi Decizia nr. 587 din 4 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 6 iulie 2010, prin care a statuat că acestea nu contravin Legii fundamentale. Curtea reţine că, în esenţă, autorii excepţiei susţin că prin menţinerea în vigoare a prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938 se aduce atingere egalităţii în drepturi, aplicându-li-se unor cetăţeni un regim juridic discriminatoriu faţă de cetăţenii care nu cad sub incidenţa acestui act normativ, limitându-se totodată şi accesul la justiţie. Astfel, aceştia arată că uzucapiunea în sistem de carte funciară se reglementează în continuare după prevederile vechii legi, respectiv după prevederile art. 27 şi 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, ceea ce conduce la crearea unei situaţii de inegalitate între persoane, raportat la aceeaşi stare de fapt, în funcţie de domiciliul acestor persoane. Prin deciziile mai sus menţionate, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională a statuat că principiul egalităţii în faţa legii nu însemnă uniformitate, aşa încât, în cazul unor situaţii diferite, un tratament diferit este posibil atunci când acesta se justifică în mod obiectiv şi raţional. Or, aplicabilitatea tranzitorie a prevederilor art. 27 şi 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 este justificată obiectiv şi raţional de procesul istoric de unificare a legislaţiei după întregirea ţării în urma Primului Război Mondial. Astfel, în materia publicităţii drepturilor reale imobiliare au existat sisteme diferite de publicitate: în unele regiuni, sistemul de transcripţiuni şi inscripţiuni, iar în altele, sistemul cărţilor funciare. Ca efect al aplicării Legii nr. 7/1996 se va realiza o unificare legislativă a regimului de publicitate imobiliară. În acest context, Curtea apreciază că soluţia legislativă de a menţine în vigoare Decretul-lege nr. 115/1938 până la finalizarea lucrărilor de cadastru general şi a registrelor de publicitate imobiliară nu aduce atingere art. 16 alin. (1) sau art. 21 din Constituţie. Acest act normativ are aplicabilitate generală în zonele ce cad sub incidenţa reglementărilor sale, fiind expresia aplicării legii civile în spaţiu. Astfel, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. LXXXVI (86) din 10 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în timp, legea veche (Decretul-lege nr. 115/1938) ultraactivează în întregul ei, acţiunea sa neputând înceta decât în momentul fixat de legiuitor. Rezultă deci că pentru posesia imobilelor situate în regimul de carte funciară, începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938, acţiunea în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune este reglementată de prevederile acestui decret chiar şi după data intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996. În istoria statului unitar român au existat şi mai există norme legale aplicabile doar pe o anumită parte a teritoriului naţional, de exemplu: Legea nr. LX/1881 privitoare la executarea silită imobiliară în Transilvania, Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, Legea nr. 151/1998 privind dezvoltarea regională în România, însă, aşa cum s-a arătat mai sus, existenţa unor acte normative diferite pentru anumite zone ale ţării nu este de natură să creeze discriminări. În legătură cu instituţia discriminării, Curtea a mai reţinut că, în sensul art. 4 alin. (2) din Constituţie, aceasta poate exista atunci când se stabilesc tratamente juridice diferite pe criterii de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială. Reglementarea criticată stabileşte însă un regim diferit în materia publicităţii bunurilor imobiliare, aplicabilă acestora, pe criteriul apartenenţei la spaţiul care a fost guvernat de sistemul legislativ. În sfârşit, referitor la critica autorilor excepţiei potrivit căreia în reglementarea iniţială a Legii nr. 7/1996, înainte de modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, dispoziţiile tranzitorii aveau o logică juridică care permitea aplicarea unitară a legii şi în mod egal faţă de toţi cetăţenii, Curtea consideră că aceasta nu înseamnă că prin modificările aduse de legiuitor prin această lege se încalcă vreun drept al autorilor excepţiei, ci, mai curând, acestea dau expresie principiului neretroactivităţii legii pentru situaţiile în curs de desfăşurare. În sfârşit, Curtea constată că aspectele invocate în motivarea excepţiei reprezintă, în realitate, probleme de interpretare şi aplicare a legii, care sunt de competenţa instanţelor de judecată, iar nu de competenţa instanţei de contencios constituţional. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 şi art. 69 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, excepţie ridicată de Ioan Boţan, Liviu Boţan, Dorina Boţan, Petru Bîrgoz, Valeria Bîrgoz, Cornel Ştefănuţ şi Maria Ştefănuţ în dosarele nr. 802/175/2007, nr. 803/175/2007 şi nr. 804/175/2007 ale Tribunalului Alba - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 octombrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora