Decizia Nr.1434 din 25.10.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32, art. 33 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Liliana Şerbănoiu în Dosarul nr. 1.302/199/2010 al Judecătoriei Buhuşi şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.587D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.302/199/2010, Judecătoria Buhuşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32, art. 33 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.Excepţia a fost ridicată de petentul Liliana Şerbănoiu cu ocazia soluţionării unei plângeri contravenţionale având ca obiect anularea unui proces-verbal de contravenţie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale menţionate încalcă prevederile art. 24 din Constituţie, deoarece „contravenientul nu are posibilitatea să îşi construiască o apărare eficientă, existând un evident dezechilibru între poziţia procesuală a organului constatator şi poziţia procesuală a contravenientului“.Judecătoria Buhuşi consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 32, art. 33 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care se referă la procedura de contestare a procesului-verbal de contravenţie, având următorul cuprins:– Art. 32: Alineatul (1) declarat neconstituţional.
(2) Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.(3) Plângerea suspendă executarea. Plângerea persoanelor prevăzute la art. 31 alin. (2) suspendă executarea numai în ceea ce priveşte despăgubirea sau, după caz, măsura confiscării.“; – Art. 33: „(1) Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.
(2) În cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie, judecătoria va cita şi societatea de asigurări menţionată în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.“;– Art. 34 alin. (1): „Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că aceste dispoziţii legale încalcă prevederile constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apărare. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textele de lege criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu aceleaşi prevederi constituţionale şi convenţionale invocate şi în cauza de faţă şi cu motivare similară. Astfel, prin Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, alin. (1) al art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 a fost declarat neconstituţional. În aceste condiţii, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor sus-menţionate este inadmisibilă. De asemenea, într-o jurisprudenţă constantă, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 32 alin. (2), art. 33 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, criticate fie separat, fie împreună cu alte texte din acelaşi act normativ, dar din perspectiva unor susţineri asemănătoare, sunt constituţionale. În acest sens, sunt, de exemplu, Decizia nr. 363/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 12 mai 2011, sau Decizia nr. 421/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 25 mai 2011, privind textele criticate din cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, decizii prin care Curtea a statuat că acestea nu contravin art. 24 din Constituţie. Astfel, prin deciziile menţionate, Curtea a reţinut că, potrivit art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, instanţa de judecată competentă să soluţioneze plângerea verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, îl ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, între care, potrivit art. 33 din ordonanţă, şi organul care a aplicat sancţiunea, precum şi orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, stabilind sancţiunea, despăgubirile şi, dacă este cazul, măsura confiscării. Dispoziţiile alin. (2) al art. 34 din ordonanţă prevăd că hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs, fără ca motivarea acestuia să fie obligatorie. De asemenea, pe tot parcursul soluţionării plângerii îndreptate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, atât la instanţa de fond, cât şi în recurs, contravenientul poate să îşi exercite fără nicio restricţie dreptul la apărare. Din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare. Astfel, potrivit jurisprudenţei sale aplicabile în materie, concretizate în mai multe decizii, precum Decizia nr. 1.096/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, Curtea a reţinut că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. Instanţele de judecată trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine reconsiderarea acestei jurisprudenţe, cele statuate anterior de Curte sunt valabile şi în prezenta cauză. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Liliana Şerbănoiu în Dosarul nr. 1.302/199/2010 al Judecătoriei Buhuşi. 2. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) şi (3), art. 33 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 octombrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Doina Suliman