DECIZIE Nr.
1421 din 2 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 911 alin. 1 din Codul de procedura
penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 828 din 10 decembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Tudorel Toader -judecător
Oana Cristina Puică -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de
Marcela-Livia Rus şi Petrică-Lică Mihăilă în Dosarul nr. 600/85/2009 al Curţii
de Apel Alba Iulia - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens
jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 11 februarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 600/85/2009, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 911 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Excepţia a fost ridicată de Marcela-Livia Rus şi
Petrică-Lică Mihăilă cu ocazia soluţionării apelurilor formulate împotriva unei
sentinţe penale pronunţate într-o cauză penală având ca obiect infracţiuni
prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 911 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil, dreptul
la apărare, secretul corespondenţei, dreptul la respectarea vieţii private şi
de familie, precum şi condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor
drepturi sau al unor libertăţi, deoarece interceptările şi înregistrările audio
sau video se pot dispune şi înainte de începerea urmăririi penale, respectiv
înainte de declanşarea procesului penal, şi chiar înainte de săvârşirea unei
infracţiuni.
Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile de lege criticate
nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Legea fundamentală invocate. Face
trimitere în acest sens la Decizia Curţii Constituţionale nr. 962/2009.
Potrivit art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 911 alin. 1 din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr.
356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum
şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 677 din 7 august
2006, având următorul cuprins: „Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor
sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de
comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea
procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile
prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau
săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din
oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei
de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi
făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi
de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale
art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitoare
la dreptul la apărare, ale art. 28 privind secretul corespondenţei şi ale art.
53 referitoare la condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor
drepturi sau al unor libertăţi, precum şi a prevederilor art. 8 privind dreptul la respectarea
vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prevederile art. 911 alin. 1 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului
instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi dispoziţii
din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi cu motivări
similare. Astfel, prin Decizia nr. 182 din 2 martie 2010, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 26 martie 2010, Curtea a respins ca neîntemeiată o critică similară
referitoare la dispoziţiile art. 911 din Codul de procedură penală, reţinând că dispoziţiile din Codul
de procedură penală referitoare la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor
sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de
comunicare prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a
justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de
efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata
măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor
înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt
supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu
constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă
excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3)
din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra
constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]".
De asemenea, Curtea a mai statuat că nu poate fi
primită nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin
prevederilor constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele
invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul
corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri,
justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel,
societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce
mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea
ameninţări şi de a supraveghea elementele subversive ce acţionează pe
teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare
într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale,
apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Totodată, Curtea a arătat că anumite aspecte invocate
într-o cauză ori alta referitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor legale
criticate nu constituie o problemă de constituţionalitate, sens în care a
reţinut că nu se poate admite însă ideea înfrângerii prezumţiei de
constituţionalitate ca urmare a aplicării unor dispoziţii legale în
contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale.
In plus, însăşi instanţa europeană a validat
prevederile legale contestate, prin Hotărârea din 26 aprilie 2007 pronunţată în
Cauza Dumitru Popescu versus România. Astfel, după ce a reţinut existenţa unei încălcări a art. 8 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
motivată de împrejurarea că la data comiterii faptelor legislaţia în materie
era alta, a afirmat că în noul cadru legislativ [prin modificările aduse de
Legea nr. 281/2003 şi Legea nr. 356/2006] există numeroase garanţii în materie
de interceptare şi de transcriere a comunicaţiilor, de arhivare a datelor pertinente
şi de distrugere a celor nepertinente. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate
oferă protecţie împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la
viaţă privată al persoanei, legea folosind termeni cu un înţeles univoc.
In acelaşi sens este şi Decizia nr. 102 din 4 februarie
2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 5 martie 2010.
Intrucât nu au apărut elemente noi, de natură a
determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi
considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta
cauză.
Pentru motivele de mai sus, prevederile art. 911 alin. 1 din Codul de procedură penală nu încalcă nici dispoziţiile
art. 24 din Legea fundamentală.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 911 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de
Marcela-Livia Rus şi Petrică-Lică Mihăilă în Dosarul nr. 600/85/2009 al Curţii
de Apel Alba Iulia - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 noiembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică