Decizia Nr.142 din 13.03.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, şi, în mod special, a dispoziţiilor art. 9 din acest act normativ
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 375 din 21 mai 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel-Marius Morar	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Patricia Marilena Ionea	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Dan Cugler, Elisabeta-Ivonne Crăciun, Dan Necşulea, Nicolae Prodanciuc, Graţiela Ana Maria Rîpeanu, Elena-Vasilica Popa, Mihai Preorocu, Marin Zinca, Marius-Cătălin Alexandrescu, Păun Sandu, Ion Pîrvu, Ilie Capanu, Tănase Niculescu, Niculai Anghelina, Beniamin Opriş, Ştefan Boceanu, Ion Poptean, Trifan Matenciuc, Mircea Vasiliu, Ion Vorniceanu, Dumitru Jorascu, Florea Ragalie, Marin Nitu, Elena-Maria Ionescu, Nicolae Ştefănescu, Radu Boeriu, Georgeta Davidescu, Ruxandra-Antoaneta Constantinescu, Ion Iordan, Ştefan Vorniceanu, Constantin-Dionisie Radu, Daniel Minciu, Mihai-Cristian Lasenko, Dumitru Dorgoş, Dorina Horga, Cornel Pumnea, Sorin-Victor Georgescu, Mihai Ciocodei, Teodor Ursu şi Doina Bistriţeanu în Dosarul nr. 3.779/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 861D/2013.La apelul nominal se prezintă avocatul Diana Alina Rohneanu pentru autorii excepţiei. Lipsesc părţile Guvernul României şi statul român, prin Ministerul Finanţelor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 66D/2014, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Stelian Chirică, prin Uniunea Democratică a Revoluţionarilor, în Dosarul nr. 3.870/121/2013 al Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 861D/2013 şi 66D/2014, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul autorilor excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul Curţii Constituţionale nr. 861D/2013 nu se opune conexării dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 66D/2014 la Dosarul nr. 861D/2013, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatei Diana Alina Rohneanu, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că suspendarea acordării indemnizaţiei de revoluţionar pe parcursul anului 2013 este neconstituţională, acest drept, care reprezintă un „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, neputând fi afectat prin dispoziţiile unei ordonanţe de urgenţă. Totodată, consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt discriminatorii, afectând doar anumite categorii de revoluţionari. În plus, susţine că formarea resurselor statului, obiectiv urmărit prin art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, nu se poate realiza decât prin lege, şi nu pe calea unei ordonanţe a Guvernului. De asemenea, consideră că nu au fost respectate condiţiile Legii fundamentale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi.Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Încheierea din 9 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.779/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.Excepţia a fost ridicată de Dan Cugler, Elisabeta-Ivonne Crăciun, Dan Necşulea, Nicolae Prodanciuc, Graţiela Ana Maria Rîpeanu, Elena-Vasilica Popa, Mihai Preorocu, Marin Zinca, Marius-Cătălin Alexandrescu, Păun Sandu, Ion Pîrvu, Ilie Capanu, Tănase Niculescu, Niculai Anghelina, Beniamin Opriş, Ştefan Boceanu, Ion Poptean, Trifan Matenciuc, Mircea Vasiliu, Ion Vorniceanu, Dumitru Jorascu, Florea Ragalie, Marin Nitu, Elena-Maria Ionescu, Nicolae Ştefănescu, Radu Boeriu, Georgeta Davidescu, Ruxandra-Antoaneta Constantinescu, Ion Iordan, Ştefan Vorniceanu, Constantin-Dionisie Radu, Daniel Minciu, Mihai-Cristian Lasenko, Dumitru Dorgoş, Dorina Horga, Cornel Pumnea, Sorin-Victor Georgescu, Mihai Ciocodei, Teodor Ursu şi Doina Bistriţeanu cu prilejul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ având ca obiect anularea parţială a art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, recunoaşterea dreptului la indemnizaţia reparatorie atât pentru anul 2013, cât şi pentru viitor, şi repararea pagubei prin obligarea statului român la plata unor despăgubiri reprezentând indemnizaţia reparatorie pentru toată perioada în care nu a fost acordată.Prin Sentinţa civilă nr. 2.040 din 25 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.870/121/2013, Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012.Excepţia a fost ridicată de Stelian Chirică, prin Uniunea Democratică a Revoluţionarilor, cu prilejul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ, având ca obiect recalcularea pensiei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia formulează, în esenţă, următoarele critici:1. Emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 nu a fost justificată de existenţa unei situaţii extraordinare, care să impună adoptarea de urgenţă a unei reglementări în materie. Din contră, argumentul referitor la riscul ca la data de 1 ianuarie 2013 să nu existe politici fiscale şi bugetare asumate prin Programul de guvernare a fost pur formal, de vreme ce, în realitate, Hotărârea Parlamentului României nr. 45/2012 pentru acordarea încrederii Guvernului, incluzând şi Programul de guvernare 2013-2016, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 877, încă de la data de 21 decembrie 2012. Mai mult, argumentele privind eventualul impact pe care neadoptarea acestui act normativ l-ar fi avut asupra cheltuielilor bugetare nu sunt justificate de vreme ce art. 10 din ordonanţă prevede păstrarea în plată a unor drepturi băneşti pentru alte categorii de persoane.2. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 nu a fost depusă spre dezbatere în Camera competentă a Parlamentului, încălcându-se astfel art. 115 alin. (5) din Constituţie.3. În demersul normativ de adoptare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, Guvernul a încălcat obligaţia de transparenţă, renunţând în mod nejustificat la a supune dezbaterii publice proiectul de ordonanţă, aşa cum prevede Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. Astfel, deşi art. 6 alin. (4) din Legea nr. 52/2003 obligă autoritatea administraţiei publice iniţiatoare să stabilească o perioadă de cel puţin 10 zile pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice, proiectul actului atacat a fost inclus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern, fiind şi aprobat, în mai puţin de 10 ore de la afişarea sa pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, pe data de 12 decembrie 2012. În acest mod a fost violat dreptul cetăţenilor şi al asociaţiilor de revoluţionari legal constituite de a participa, cel puţin formal, la procesul de elaborare a actului normativ care îi afectează în mod direct.4. Actul normativ criticat este nelegal, fiind adoptat cu încălcarea dispoziţiilor art. 4, art. 16, art. 13 alin. (1) lit. a), c) şi d), art. 22, art. 31 alin. (1) lit. a) şi d) şi art. 60 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi ale art. 4 alin. (4) raportat la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004. De asemenea, în Nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 nu se fac referiri la compatibilitatea reglementării cu normele comunitare şi tratatele internaţionale privind drepturile omului, la care România este parte, deşi textul de lege criticat afectează un drept fundamental.5. Dispoziţiile de lege criticate aduc atingere dreptului de proprietate, indemnizaţia de revoluţionar reprezentând un „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În susţinerea acestei afirmaţii invocă cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 12 aprilie 2006, pronunţată în Cauza Stec şi alţii contra Marii Britanii, paragrafele 53-55, şi Hotărârea din 18 februarie 2009, pronunţată în Cauza Andrejeva contra Letoniei, paragraful 77. Astfel, consideră că, odată reglementat în legea internă dreptul la indemnizaţia de revoluţionar, s-a creat pentru stat o obligaţie de a acorda acest drept.6. Art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 creează o discriminare nejustificată între diferitele categorii de revoluţionari nominalizate în Legea nr. 341/2004.7. Sunt încălcate prevederile constituţionale şi internaţionale referitoare la condiţiile restrângerii drepturilor fundamentale. De asemenea, se aduce atingere prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât printr-o ordonanţă de urgenţă este afectat un drept fundamental.8. Dispoziţiile de lege criticate sunt contrare art. 139 alin. (1) şi art. 154 din Constituţie.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că legiuitorul are libertatea de a aprecia asupra acordării indemnizaţiei de revoluţionar, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Astfel, va putea dispune cu privire la modificarea sau chiar încetarea acordării acestui drept, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie, care privesc doar restrângerea unor drepturi fundamentale.De asemenea, Avocatul Poporului consideră că nu se poate reţine încălcarea art. 16 din Constituţie, întrucât textul de lege criticat instituie un tratament egal pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie.Referitor la critica de neconstituţionalitate vizând încălcarea dreptului de proprietate privată, aminteşte cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 366/2013. De asemenea, invocă cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 12 mai 2009, pronunţată în Cauza Ernewein şi alţii contra Germaniei, ori prin Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Klaus şi Iouri Kiladze contra Georgiei.În acelaşi timp, consideră că nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul cetăţenilor de a beneficia de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi nici cele referitoare la retroactivitatea legii.În sfârşit, arată că prevederile art. 148 alin. (2) şi art. 153 din Constituţie nu sunt incidente în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, care au următoarea redactare: „Prevederile art. 15, 18, 19 şi 20 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013.“Dintre dispoziţiile de lege a căror aplicare este prelungită pentru anul 2013, autorii excepţiei de neconstituţionalitate se referă în mod special la dispoziţiile art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, şi aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, dispoziţii care au următorul conţinut:

– Art. 18: „În anul 2012, indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă.“ Articolul 4 alin(4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, are următoarea redactare: „De o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiază şi persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, numai dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. De aceleaşi drepturi şi în aceleaşi condiţii beneficiază copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor.“Curtea constată că, alături de neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, autorii excepţiei formulează critici de neconstituţionalitate ce vizează întregul act normativ, referindu-se la condiţiile emiterii acestuia. Prin urmare, Curtea urmează a analiza actul normativ în întregul său şi, în mod special, dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 1 alin. (3)-(5) referitoare la statul român, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 referitor la universalitate, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 115 alin. (4), (5) şi (6) privind condiţiile emiterii ordonanţelor de urgenţă, art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, art. 139 alin. (1) privind impozitele, taxele şi alte contribuţii şi art. 154 referitor la conflictul temporal de legi. De asemenea, susţin că au fost încălcate dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărararea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 14 şi 18 din Convenţie, precum şi prevederile Protocolului nr. 12 la Convenţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorii acesteia pun în discuţie aspecte ce vizează atât condiţiile de adoptare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, cât şi conţinutul art. 9 din acest act normativ. 1. Astfel, în ceea ce priveşte condiţiile emiterii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, autorii excepţiei arată că aceasta a fost adoptată fără a fi existat o situaţie extraordinară care să impună de urgenţă o reglementare în materie. Cu privire la acest aspect, Curtea, prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014, a reţinut că „cele invocate de Guvern în nota de fundamentare întrunesc condiţiile existenţei unei situaţii extraordinare şi urgente care, în mod obiectiv, impun emiterea unei ordonanţe de urgenţă. Astfel, necesitatea stabilirii în timp util a unor direcţii clare în ceea ce priveşte domenii extrem de importante, aşa cum este salarizarea personalului bugetar, domenii cu implicaţii financiare majore, şi riscul ca aceste măsuri, ca de altfel întregul program de guvernare, să nu poată fi adoptate până la începutul anului 2013, din cauze obiective determinate de desfăşurarea unor proceduri privind constituirea Parlamentului nou-ales şi a învestirii noului Guvern, reprezintă motive ce justifică intervenţia legislativă a Guvernului pentru evitarea unei grave atingeri aduse interesului public. De asemenea, Curtea constată că reglementarea pe calea ordonanţei de urgenţă a unor aspecte privind regimul juridic aplicabil activităţilor de emitere, transmitere şi arhivare a facturilor electronice a fost justificată nu doar de oportunitatea ori necesitatea acesteia, ci de însuşi faptul că legislaţia existentă, respectiv Legea nr. 148/2012 privind înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 24 iulie 2012, contravenea acquis-ului comunitar transpus în legislaţia naţională prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 29 august 2012, astfel încât, în lipsa unei astfel de intervenţii rapide, de la 1 ianuarie 2013 ar fi fost aplicabilă această lege, cu toate consecinţele negative aferente. Împrejurarea că, în mod contrar previziunilor Guvernului, constituirea noului Parlament şi învestirea noului Guvern s-au făcut mai rapid decât s-a preconizat, nu reprezintă un fapt de natură să înlăture motivele extraordinare care au justificat emiterea ordonanţei de urgenţă, aşa cum susţin autorii excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât acestea trebuie apreciate în funcţie de momentul emiterii ordonanţei, iar nu în funcţie de factorii interveniţi ulterior“. În mod suplimentar faţă de cele reţinute prin decizia mai sus amintită, Curtea apreciază că nu este întemeiată nici critica referitoare la păstrarea în plată, prin dispoziţiile actului normativ criticat, a unor drepturi băneşti pentru alte categorii de persoane, aşa cum se prevede în art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, întrucât, aşa cum reiese din Nota de fundamentare a ordonanţei, obiectivul financiar urmărit de Guvern prin acest act normativ a fost menţinerea cheltuielilor bugetare la nivelul corespunzător lunii decembrie din anul 2012, iar nu diminuarea suplimentară a altor drepturi. 2. Referitor la critica de neconstituţionalitate care vizează faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 nu ar fi fost supusă spre dezbatere în procedură de urgenţă în Camera competentă să fie sesizată, aşa cum prevede art. 115 alin. (5) din Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, a arătat că Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare a fost înregistrat la Senat la data de 13 decembrie 2012 cu nr. b409 (adresa nr. E169/13/12/2012). La data de 21 decembrie 2012 a fost prezentat în Biroul permanent cu nr. L436, iar la 11 martie 2013 a fost adoptat de către Senat, fiind trimis ulterior Camerei Deputaţilor. Aşa fiind, apare ca lipsită de temei susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia actul normativ criticat ar fi fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (5) din Constituţie. 3. Cât priveşte susţinerea potrivit căreia Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 ar fi fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 3 februarie 2003, Curtea, prin aceeaşi decizie amintită mai sus, a reţinut că, potrivit art. 6 alin. (9) din această lege, „în cazul reglementării unei situaţii care, din cauza circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgenţă prevăzută de reglementările în vigoare“. Astfel, legiuitorul, ţinând cont de realitatea existenţei unor situaţii când necesitatea protejării interesului impune în mod obiectiv adoptarea unor măsuri urgente, a permis adoptarea unor acte normative fără îndeplinirea tuturor cerinţelor privind asigurarea transparenţei decizionale. Prin urmare, Curtea a constatat că nici această critică de neconstituţionalitate nu poate fi reţinută. 4. Referitor la criticile autorilor excepţiei vizând nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea constată că autorii excepţiei au în vedere atât o pretinsă necorelare a dispoziţiilor de lege criticate cu prevederile Legii nr. 341/2004 referitoare la acordarea unor drepturi băneşti revoluţionarilor cu merite deosebite, cât şi încălcarea prevederilor internaţionale privind drepturile omului, vizând în special protecţia dreptului de proprietate. În acest context, autorii excepţiei susţin că Nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 nu face referire la compatibilitatea acestui act normativ cu legislaţia comunitară şi tratatele internaţionale privind drepturile omului la care România este parte. În ceea ce priveşte pretinsa necorelare dintre dispoziţiile Legii nr. 341/2004 şi dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, Curtea reţine că măsura de suspendare printr-un act normativ a unor drepturi prevăzute anterior într-un alt act normativ nu creează o incompatibilitate ori o incoerenţă legislativă, ci reprezintă un eveniment legislativ posibil, reglementat de art. 66 din Legea nr. 24/2000. Mai mult, cu respectarea cerinţelor acestui din urmă text de lege, dar şi a prevederilor art. 115 alin. (4)–(6) din Constituţie, prin dispoziţiile unei ordonanţe de urgenţă se pot aduce modificări şi pot fi suspendate drepturi prevăzute printr-o lege, întrucât ordonanţele Guvernului nu reprezintă simple acte administrative emise pentru realizarea executării legilor, subordonate acestora, aşa cum sugerează autorii excepţiei de neconstituţionalitate, ci acte cu putere de lege emise de executiv în temeiul competenţei legislative delegate de Parlament. În acelaşi timp, efectuarea unor studii şi documentări în ceea ce priveşte impactul dispoziţiilor unui act normativ cu legislaţia internaţională presupune ca reglementarea respectivă să aibă o relevanţă sub acest aspect. Această relevanţă ar rezulta, în speţă, dacă măsurile dispuse prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 ar pune în discuţie angajamente asumate de statul român prin diferitele acte internaţionale la care România este parte. Or, aşa cum se arată în Expunerea de motive a Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, actul normativ criticat nu se referă la aceste aspecte. 5. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră însă că relevanţa dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 asupra dreptului internaţional decurge din faptul că drepturile suspendate de art. 9 din acest act normativ reprezintă un „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aceste argumente urmează să fie analizate în continuare. Astfel, Curtea constată că, prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014 a reţinut că, „deşi indemnizaţia solicitată reprezintă o valoare patrimonială, susceptibilă de protecţia prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la indemnizaţiile obţinute până la intrarea în vigoare a actelor normative care au prevăzut suspendarea acestui drept“. De asemenea, a arătat că, în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko contra Ucrainei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a negat posibilitatea statului de a suspenda pe cale legală acordarea unor drepturi prevăzute prin lege. Astfel, referindu-se la anumite drepturi de natură bănească acordate angajaţilor, Curtea de la Strasbourg a statuat că „statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuşi, atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare“ (Kechko contra Ucrainei, paragraful 23). Prin aceeaşi hotărâre, instanţa europeană a considerat că refuzul autorităţilor de a acorda drepturile băneşti pretinse ca urmare a intervenirii unei legi care suspenda aceste drepturi nu contravenea dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate vizând încălcarea dreptului de proprietate. Tot prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate nu contravin art. 47 alin. (2) din Constituţie, dreptul la indemnizaţia de revoluţionar neputând fiind confundat cu dreptul la pensie. Având în vedere cele mai sus arătate, precum şi cele statuate prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, Curtea reţine că indemnizaţia de recunoştinţă nu reprezintă un drept consacrat de Legea fundamentală, astfel că restrângerile aduse exerciţiului acestui drept nu se subsumează condiţiilor art. 53 din Constituţie. 6. Analizând în continuare critica referitoare la existenţa unei discriminări între persoanele care au beneficiat de indemnizaţia de recunoştinţă acordată potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 în raport cu celelalte categorii de revoluţionari care au beneficiat de indemnizaţii potrivit aceleiaşi legi, şi ale căror drepturi nu au fost suspendate, Curtea, prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, a reţinut că „acordarea diferitelor beneficii prevăzute de Legea nr. 341/2004 se face în funcţie de titlul deţinut potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din lege, titlu care are în vedere sacrificiul ori contribuţia persoanelor implicate în acest eveniment, făcându-se următoarea clasificare: «a) Erou Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - atribuit celor care s-au jertfit în lupta pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 sau au decedat în legătură cu aceasta; b)Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989:1. Luptător Rănit - atribuit celor care au fost răniţi în luptele pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989 sau în legătură cu aceasta; 2. Luptător Reţinut - atribuit celor care au fost reţinuţi de forţele de represiune ca urmare a participării la acţiunile pentru victoria Revoluţiei; 3. Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite - atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi au condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi au menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar şi le-au apărat până la data judecării dictatorului, în localităţile unde au luptat pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, precum şi celor care au avut acţiuni dovedite împotriva regimului şi însemnelor comunismului între 14-22 decembrie 1989; c)Participant la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - calitate onorifică.»În lumina acestor prevederi de lege, reiese că fiecare titlu acordat are în vedere un nivel de implicare şi contribuţie diferit, precum şi consecinţe diferite suportate de participanţii la Revoluţia Română din 1989. Astfel, persoanele care se încadrează în una dintre aceste categorii ale legii se află într-o situaţie obiectiv diferită faţă de persoanele având un alt titlu potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004. Persoanele vizate de art. 18 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar vizează doar una dintre categoriile de persoane enumerate de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, respectiv cele care au obţinut titlul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite cu prilejul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, precum şi copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu erau încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizau venituri, din motive neimputabile lor. Or, aşa cum deja s-a arătat, aceste categorii de persoane se află într-o situaţie obiectiv diferită faţă de cea a celorlalte categorii de persoane beneficiare ale Legii nr. 341/2004, astfel că instituirea unui tratament juridic diferit nu poate primi semnificaţia încălcării principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor.“ 7. Având în vedere argumentele mai sus expuse, Curtea apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu sunt contrare prevederilor Legii fundamentale şi celor prevăzute în tratatele internaţionale la care România este parte referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. De asemenea, pentru aceleaşi considerente, Curtea reţine că sunt lipsite de temei şi criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie. 8. În ceea ce priveşte critica raportată la prevederile art. 139 alin. (1) din Constituţie, Curtea apreciază că acest articol constituţional nu este incident în cauză, întrucât textul de lege criticat nu stabileşte impozite, taxe sau alte venituri ale bugetului de stat. Măsura de suspendare a unor drepturi băneşti nu este echivalentă cu reglementarea unei contribuţii la bugetul de stat. De asemenea, Curtea apreciază că prevederile art. 154 din Constituţie referitoare la menţinerea în vigoare a actelor normative care nu contravin Constituţiei nu sunt incidente în cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii: DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dan Cugler, Elisabeta-Ivonne Crăciun, Dan Necşulea, Nicolae Prodanciuc, Graţiela Ana Maria Rîpeanu, Elena-Vasilica Popa, Mihai Preorocu, Marin Zinca, Marius-Cătălin Alexandrescu, Păun Sandu, Ion Pîrvu, Ilie Capanu, Tănase Niculescu, Niculai Anghelina, Beniamin Opriş, Ştefan Boceanu, Ion Poptean, Trifan Matenciuc, Mircea Vasiliu, Ion Vorniceanu, Dumitru Jorascu, Florea Ragalie, Marin Nitu, Elena-Maria Ionescu, Nicolae Ştefănescu, Radu Boeriu, Georgeta Davidescu, Ruxandra-Antoaneta Constantinescu, Ion Iordan, Ştefan Vorniceanu, Constantin-Dionisie Radu, Daniel Minciu, Mihai-Cristian Lasenko, Dumitru Dorgoş, Dorina Horga, Cornel Pumnea, Sorin-Victor Georgescu, Mihai Ciocodei, Teodor Ursu şi Doina Bistriţeanu în Dosarul nr. 3.779/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Stelian Chirică, prin Uniunea Democratică a Revoluţionarilor, în Dosarul nr. 3.870/121/2013 al Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, şi, în mod special, cele ale art. 9 din acest act normativ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 martie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea