DECIZIE Nr.
141 din 5 februarie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 16-20 din titlul VII al Legii nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, precum si
unele masuri adiacente
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 295 din 6 mai 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Maria Bratu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 16-20 din titlul VII al Legii nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi
unele măsuri adiacente, excepţie ridicată din oficiu în Dosarul nr.
6.929/100/2006 al Curţii de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări
sociale, pentru minori şi familie.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea
excepţiei ca inadmisibilă, întrucât criticile de neconstituţionalitate privesc
aplicarea legii, or, aceste aspecte excedează competenţei Curţii
Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 4 iunie 2008, pronunţată în Dosarul
nr. 6.929/100/2006, Curtea de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi
asigurări sociale, pentru minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16-20 din titlul VII al
Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei,
precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată din oficiu de instanţa de judecată.
In motivarea
excepţiei de neconstituţionalitate autorul
acesteia susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art.
16 alin. (1) şi art. 20 alin. (2) din Constituţie pe motiv că, deşi toate
persoanele care se consideră îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent
în temeiul Legii nr. 10/2001 au depus notificări în acelaşi termen prevăzut de
lege prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, s-a instituit un tratament juridic
diferenţiat între cei ale căror notificări au fost soluţionate anterior
intrării în vigoare a legii şi cei ale căror notificări urmau să fie
soluţionate după intrarea în vigoare a acesteia, aceştia din urmă fiind
obligaţi să parcurgă două proceduri administrative, urmate de două proceduri
jurisdicţionale, deşi durata soluţionării notificării nu depinde de voinţa
părţilor.
Arată că legea naţională obligă persoanele ale căror
imobile au fost preluate de stat abuziv la parcurgerea unei proceduri în două
etape administrative succesive, fiecare urmată de o fază jurisdicţionala, ceea
ce duce la prelungirea excesivă a procedurii. Astfel, „indivizibilitatea
procedurii este evidentă, instanţa civilă fiind chemată să constate
îndreptăţirea (sau neîndreptăţirea reclamantelor) la restituirea în natură a
unei părţi din imobil, ca şi la măsuri reparatorii prin echivalent, urmând ca
instanţa de contencios să cenzureze cuantumul şi natura acestor măsuri, după
stabilirea lor de către Comisia Centrală." Susţine că, „în aceste
condiţii, durata procedurilor depăşeşte termenul rezonabil", astfel încât
textele de lege criticate încalcă dreptul la un proces echitabil în sensul art.
6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale. De asemenea, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a
Drepturilor Omului, „Fondul Proprietatea" nu este unul funcţional, chiar în
condiţiile adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007 pentru
accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor
preluate în mod abuziv, ceea ce înseamnă că, în cazul în care restituirea în
natură nu este posibilă, statul nu oferă o despăgubire echitabilă. Curtea
Europeană a Drepturilor Omului, în cauzele „Breţcanu contra României" şi
„Tudor contra României", a reţinut că aceasta echivalează cu o lipsă prelungită şi totală a
oricărei indemnizaţii, reprezentând o încălcare a dreptului la un bun prevăzut
de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
Şi, în fine, arată că „Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie a pronunţat o decizie în recurs în interesul legii, respectiv Decizia
nr. 52 din 4 iunie 2007, prin care a stabilit că prevederile cuprinse în art.
16 şi următoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind procedura
administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor sau
dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul
prevăzut de Legea nr. 10/2001. Cu alte cuvinte, pentru dispoziţiile emise
ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, cum este şi cea care face
obiectul prezentului litigiu, sunt aplicabile prevederile art. 16 şi
următoarele din Legea nr. 247/2005."
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale. Totodată, apreciază că prin
criticile de neconstituţionalitate invocate este vizat modul de interpretare şi
aplicare a legii, ceea ce excedează controlului de constituţionalitate
exercitat de către Curtea Constituţională.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 16-20 din titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii
despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi
unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, modificate
prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea şi
completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.194 din 30 decembrie 2005, şi prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a
despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29
iunie 2007.
Textele de lege criticate fac parte din cap. V „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor",
cap. V1 „Valorificarea
titlurilor de despăgubire. Stabilirea algoritmului de atribuire a acţiunilor
emise de Fondul „Proprietatea" şi cap. VI „Căi de atac în justiţie" ale titlului
VII al Legii nr. 247/2005.
Dispoziţiile constituţionale considerate a fi încălcate
sunt cele ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 20
alin. (2) relative la tratatele internaţionale privind drepturile omului.
Totodată, se invocă şi contrarietatea textelor de lege criticate în raport cu
dispoziţiile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie, privind protecţia
proprietăţii, şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că prin textele de lege criticate este reglementată procedura de
acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în
natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al
unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie
1989. Acestea reglementează procedurile administrative pentru acordarea
despăgubirilor, valorificarea titlurilor de despăgubire, stabilirea
algoritmului de atribuire a acţiunilor emise de Fondul „Proprietatea" şi
căile de atac împotriva deciziilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Analizând motivele de neconstituţionalitate
invocate, Curtea constată, însă, că acestea nu privesc textul de lege criticat,
ci aplicarea lui, aspect care, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,
excedează competenţei instanţei de contencios constituţional. Curtea
Constituţională a statuat în repetate rânduri că nu intră în atribuţiile sale
cenzurarea aplicării legii de către instanţele judecătoreşti, controlul
judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac
prevăzut de lege.
De altfel, Curtea s-a mai
pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor de lege criticate într-o
cauză cu o motivare similară. Astfel, prin Decizia nr. 1.210 din 11 noiembrie
2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 8 decembrie 2008, a reţinut
că, potrivit Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor este organ al administraţiei, aflat în subordinea Cancelariei
Primului-Ministru, iar deciziile acesteia pot fi atacate, în condiţiile Legii
nr. 554/2004, numai la instanţa de contencios administrativ, prin aceasta
nefiind încălcat dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor
într-un termen rezonabil.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 16-20 din titlul VII al Legii nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi
unele măsuri adiacente, excepţie ridicată din oficiu în Dosarul nr.
6.929/100/2006 Curţii de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări
sociale, pentru minori şi familie.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 februarie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof.univ.dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu