DECIZIE   Nr. 139 din 19 noiembrie 1996

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 7 din 20 ianuarie 1997

    Ioan Muraru            - presedinte
    Viorel Mihai Ciobanu   - judecator
    Ioan Deleanu           - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Romul Petru Vonica     - judecator
    Paul Petrescu          - procuror
    Constantin Burada      - magistrat-asistent

    Pe rol, solutionarea recursului declarat de Barleanu Ion impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 103 din 1 octombrie 1996.
    La apelul nominal partile au fost lipsa.
    Procedura de citare este legal indeplinita.
    Cauza fiind in stare de judecata, presedintele completului acorda cuvantul reprezentantului Ministerului Public care solicita respingerea recursului, decizia atacata fiind temeinica si legala.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
    Prin Decizia nr. 103 din 1 octombrie 1996 Curtea Constitutionala a respins ca vadit nefondata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, modificata prin Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civila, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 si a Legii nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, invocata de Barleanu Ion in Dosarul nr. 1.975/1995 al Curtii de Apel Bacau.
    Pentru a pronunta aceasta solutie s-a retinut, in esenta, ca Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, desi anterioara Constitutiei, a stabilit anumite conditii si limite de exercitare a dreptului persoanei vatamate, printre care si excluderea de la controlul instantei de contencios a actelor de comandament cu caracter militar, ce nu contravin art. 21 si art. 48 alin. (1) din legea fundamentala. S-a constatat, totodata, ca limitele exercitarii dreptului respectiv nu sunt de natura sa obstructioneze exercitiul acestuia, ele privind numai situatii justificate prin interesul evident public la care se refera.
    Prin recursul declarat impotriva sus-mentionatei decizii se invoca, in esenta, urmatoarele motive:
    - Curtea a fost influentata in pronuntarea deciziei de punctul de vedere al Guvernului, respectiv al Ministerului de Interne, vinovat de trecerea sa abuziva in rezerva la 15 decembrie 1991.
    - ordinul prin care s-a dispus aceasta masura nu reprezinta un act de comandament cu caracter militar, deoarece legiuitorul a inteles sa excluda de la controlul judiciar numai "actele si documentele secrete de organizare si mobilizare a fortelor armate", si nu altele;
    - ordinul de trecere a sa in rezerva fiind emis la 18 decembrie 1991, dar cu efect de la 15 decembrie 1991, este retroactiv, deci ilegal;
    - prin Decizia nr. 103/1996 s-a retinut ca, potrivit alin. (2) al art. 48 din Constitutie, limitele dreptului prevazut de alin. (1) al aceluiasi articol se stabilesc prin lege organica, or, "avand in vedere ca este vorba de unitati militare, trebuiau prevazute in mod expres de o lege speciala si nu de o lege organica", cum este Legea nr. 29/1990;
    - dispozitiile art. 21 din Constitutie trebuie sa prevaleze asupra oricaror alte legi, fie ele si organice, si nu invers;
    - sunt incalcate si prevederile art. 16 din Constitutie, deoarece se asigura liberul acces la justitie doar pentru civili, iar pentru militari, nu;
    - Legea nr. 29/1990 este, sub unele aspecte, depasita, in cauza aplicandu-se, in consecinta, art. 150 din Constitutie in virtutea caruia legile ce contravin acesteia nu isi mai pastreaza valabilitatea; pe acest temei, art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990 este abrogat implicit;
    - in sfarsit, este invocata Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata prin Legea nr. 30/1994, art. 6 al acesteia prevazand ca orice persoana are dreptul la judecarea sa, in mod echitabil, de catre o instanta judecatoreasca si impartiala prevazuta de lege; or, potrivit art. 20 din Constitutie, dispozitiile conventiei prevaleaza asupra normelor din dreptul intern.

    CURTEA,
avand in vedere decizia atacata, motivele de recurs invocate, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum si prevederile ce fac obiectul exceptiei raportate la dispozitiile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine:
    Potrivit art. 24 alin. (3) din aceasta lege, Curtea Constitutionala este obligata sa comunice incheierea prin care a fost sesizata fiecarei Camere a Parlamentului si Guvernului, indicandu-le data pana la care pot sa depuna punctul lor de vedere. In speta, completul de fond s-a conformat acestor prevederi legale, iar din imprejurarea ca solutia pronuntata coincide cu punctul de vedere al Guvernului nu se poate trage concluzia ca adoptarea acesteia a fost influentata de opinia exprimata, astfel cum neintemeiat se sustine de recurent, avand in vedere principiul constitutional al independentei judecatorilor. De altfel, punctele de vedere comunicate de autoritatile publice sus-mentionate nu au caracter obligatoriu pentru Curte, ele reprezentand exclusiv opiniile autoritatilor respective in legatura cu exceptia invocata, iar, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, judecata are loc si pe baza raportului intocmit in cauza, a incheierii de sesizare, a probelor administrate, a sustinerilor partilor si a reprezentantului Ministerului Public. Asa fiind, primul motiv de recurs este nefondat.
    Critica facuta in sensul ca ordinul ministrului de interne de trecere in rezerva a unui militar nu trebuie considerat un act de comandament cu caracter militar nu poate fi primita, deoarece, fiind o problema de interpretare si aplicare a legii, aceasta excede atributiilor Curtii Constitutionale care, potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie si art. 23 si urmatoarele din Legea nr. 47/1992, hotaraste, in drept, numai asupra constitutionalitatii unei legi sau ordonante, iar nu si cu privire la modul de interpretare si aplicare a dispozitiilor legale, chestiuni ce sunt de competenta exclusiva a instantelor judecatoresti.
    Pentru aceleasi considerente, critica recurentului potrivit careia ordinul de trecere in rezerva este retroactiv, deci ilegal, fiind emis la 18 decembrie 1991, dar cu efect de la 15 decembrie 1991, nu poate fi primita, intrucat art. 15 alin. (2) din Constitutie, care prevede ca legea dispune numai pentru viitor, nu-si gaseste aplicarea in speta, dispozitiile sale referindu-se exclusiv la acte cu caracter normativ.
    Sustinerea recurentului ca pentru problemele cu caracter militar limitele dreptului inscris in art. 48 alin. (1) din Constitutie trebuiau stabilite printr-o lege speciala este, de asemenea, neintemeiata, intrucat, potrivit prevederilor alin. (2) al aceluiasi articol, conditiile si limitele exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege organica, fara a se face vreo deosebire in raport cu materia pe care o reglementeaza. De altfel, legea speciala nu constituie o categorie constitutionala in raport cu art. 72 alin. (1) din legea fundamentala.
    Critica adusa deciziei completului de fond in sensul ca dispozitiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990 contravin prevederilor art. 21 din Constitutie care prevaleaza asupra oricaror alte legi, inclusiv a celor organice, nu poate fi primita, deoarece, astfel cum s-a retinut, nu este de atributul Curtii Constitutionale sa stabileasca daca actul atacat este sau nu un act de comandament cu caracter militar. Competenta de a decide acest lucru apartine exclusiv instantei de contencios administrativ iar, ulterior, in functie de solutie, se poate stabili daca partea are acces la o actiune intemeiata pe Legea nr. 29/1990 sau la recursul special reglementat de art. 4 din aceeasi lege, dupa epuizarea cailor administrativ-jurisdictionale.
    Nici critica potrivit careia prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990 contravin dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie nu este intemeiata, deoarece, asa cum rezulta din practica sa jurisdictionala, Curtea Constitutionala a statuat ca principiul egalitatii in drepturi nu inseamna eo ipso aplicarea aceluiasi regim juridic unor situatii care, prin specificul lor, sunt diferite. Astfel, se justifica existenta unor tratamente juridice diferite intre civili, carora li se aplica Codul muncii, si intre militari, pentru care reglementarile sunt cu totul altele, dat fiind specificul acestui sector, in general, si al conditiilor trecerii in rezerva, in special. Este vorba deci de reglementari diferite pentru situatii diferite, astfel incat principiul egalitatii nu este afectat. In acest sens, Curtea Constitutionala s-a pronuntat, de exemplu, prin Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, si prin Decizia nr. 74 din 13 iulie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 189 din 22 iulie 1994.
    Motivul de recurs, potrivit caruia dispozitiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990 sunt abrogate implicit, de asemenea, nu poate fi primit. Se retine ca prevederile art. 150 alin. (1) din Constitutie nu sunt incidente in cauza, deoarece Legea nr. 29/1990 a fost modificata prin Legea nr. 59/1993, ceea ce "dovedeste intentia legiuitorului de a o mentine in vigoare si de a o face aplicabila, in integritatea ei" - asa cum s-a statuat prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 39 din 5 aprilie 1995 cu referire la legile preconstitutionale modificate dupa intrarea in vigoare a Constitutiei, decizie retinuta si de completul de fond. Aceasta nu inseamna insa ca este exclusa obligatia Consiliului Legislativ de a examina, in temeiul art. 150 alin. (2) din Constitutie, conformitatea Legii contenciosului administrativ cu Constitutia si sa faca Parlamentului propuneri corespunzatoare.
    In fine, este neintemeiat si ultimul motiv de recurs prin care se sustine ca dispozitiile criticate sub aspectul constitutionalitatii incalca art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, situatie in care sunt incidente prevederile art. 20 din Constitutie, conform carora reglementarile internationale prevaleaza asupra normelor de drept intern. Conventia invocata a fost ratificata de Romania prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994 si, potrivit art. 15 din Constitutie, aceasta se aplica numai pentru viitor. Mai mult, art. 3 din legea de ratificare prevede ca sesizarea organismelor internationale se poate face numai in cauzele in care violarea drepturilor garantate prin conventie a intervenit dupa intrarea acesteia in vigoare pentru Romania. In speta, faptele pretins ilegale, de care se plange recurentul, au avut loc in anul 1991 si, cum art. 20 din Constitutie se refera la pactele si tratatele la care Romania este parte, calitate ce se dobandeste numai dupa ratificare, este evident ca prevederile conventiei invocate, adoptata in anul 1994, nu sunt aplicabile retroactiv.

    Avand in vedere considerentele expuse, prevederile art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si cele ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 si ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge recursul declarat de Barleanu Ion impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 103 din 1 octombrie 1996.
    Definitiva.
    Pronuntata in sedinta publica din 19 noiembrie 1996.

            PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
            prof. univ. dr. IOAN MURARU

                            Magistrat asistent,
                            Constantin Burada