DECIZIE Nr.
136 din 20 februarie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 203 din 26 martie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor
- judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Mihai
Ekert în Dosarul nr. 3.726/1/2006 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -
Secţia penală, de Laurenţiu Goşman în Dosarul nr. 973/44/2006 al Curţii de Apel
Galaţi - Secţia penală, de Titus Colţescu şi Adrian Cioara în Dosarul nr.
4.253/2003 al Judecătoriei Oradea, de Alexandru Costin în Dosarul nr.
5.131/2004 al Judecătoriei Oradea şi de Dumitru Munteanu în Dosarul nr.
269/229/2006 (nr. vechi 1.154/2006) al Judecătoriei Feteşti.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura
de citare a fost legal îndeplinită.
Partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a
depus concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de
neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
Curtea, avand în vedere că
excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 2.155D/2006, nr.
2.208D/2006, nr. 2.320D/2006, nr. 2.430D/2006 şi nr. 2.461 D/2006 au conţinut
identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public, avand în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă,
nu se opune conexării dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
dispune conexarea dosarelor nr. 2.208D/2006, nr. 2.320D/2006, nr. 2.430D/2006
şi nr. 2.461 D/2006 la Dosarul nr. 2.155D/2006, care este primul înregistrat.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care
invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
avand în vedere actele şi
lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin încheierile din 22 septembrie 2006, din 12
octombrie 2006, din 8 noiembrie 2006, din 20 noiembrie 2006 şi din 29 noiembrie
2006, pronunţate în dosarele nr. 3.726/1/2006 al Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie - Secţia penală, nr. 973/44/2006 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia
penală, nr. 4.253/2003 al Judecătoriei Oradea, nr. 5.131/2004 al Judecătoriei
Oradea şi nr. 269/229/2006 (nr. vechi 1.154/2006) al Judecătoriei Feteşti,
instanţele de judecată au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 şi, respectiv, art. 10 alin. (1)
din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Excepţia a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de
Mihai Ekert, Laurenţiu Goşman, Titus Colţescu, Adrian Cioara, Alexandru Costin
şi Dumitru Munteanu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2), referitoare la principiul
neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1), referitoare la egalitatea
cetăţenilor în faţa legii, ale art. 21, referitoare la accesul liber la
justiţie, ale art. 23 alin. (11), referitoare la prezumţia de nevinovăţie, ale
art. 53 alin. (1), referitoare la împrejurările restrangerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, şi ale
art. 126, referitoare la instanţele judecătoreşti.
Astfel, aplicarea unor tratamente penale distincte în
raport cu atitudinea inculpatului pană într-o anumită
fază procesuală nu poate fi în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate,
creand, pe de o parte, o
inegalitate a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor, iar pe de altă
parte, limitand dreptul
părţilor la un proces echitabil pentru o faptă săvarşită în condiţii identice.
De asemenea, se creează o discriminare între făptuitorii
care au comis infracţiunile prevăzute de Legea nr. 87/1994, dar care se judecă
sub imperiul Legii nr. 241/2005, şi făptuitorii care au comis infracţiunile sub
imperiul noii legi, precum şi între aceia care, la data intrării în vigoare a
Legii nr. 241/2005, erau cercetaţi în faza de judecată (în fond, apel sau
recurs) şi aceia care au fost trimişi în judecată după această dată.
In plus, în situaţia în care mai multe persoane au săvarşit în acelaşi timp infracţiuni de
evaziune fiscală, cel care s-a regăsit în situaţia de a fi cercetat penal în
mod operativ şi trimis în judecată cu celeritate nu va putea beneficia de cauza
de nepedepsire. Prin urmare, criteriul în baza căruia se vor modifica limitele
pedepsei aplicabile sau se vor aplica sancţiuni administrative este determinat
de o serie de elemente neprevăzute şi neimputabile persoanei cercetate.
De asemenea, legea penală mai favorabilă presupune
existenţa unui tratament sancţionator mai bland. Or, beneficiul specificat de textul legal criticat este condiţionat
de stadiul procesului, ceea ce face imposibilă aplicarea principiului consacrat
de art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Se mai arată că textul legal criticat limitează în mod
arbitrar momentul pană la care
inculpatul poate beneficia de cauza de atenuare a pedepsei ori de exonerare a
răspunderii penale, iar prin impunerea, fără probe, a unui prejudiciu estimat
numai de partea civilă, se încalcă grav prezumţia de nevinovăţie, garanţiile unui proces echitabil fiind serios afectate.
In sfarşit, cetăţenii trebuie
să se bucure de aceleaşi garanţii în raporturile juridice cu autorităţile
publice. Nu de puţine ori s-a întamplat ca sumele solicitate de organele fiscale să nu fie admise de
instanţele de judecată aşa cum au fost ele solicitate. Or, a admite de plano caracterul cert, lichid şi
exigibil al pagubei solicitate de partea civilă, care în astfel de litigii este
statul roman, echivalează cu
încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a prezumţiei de nevinovăţie.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată,
deoarece dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1)
raportate la art. 4 alin. (2) din Constituţie, art. 2 paragraful 1 din
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 14 raportat la art. 5
paragraful 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceeaşi convenţie.
Astfel, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005
instituie un tratament juridic diferit între
inculpaţii care comit o infracţiune fiscală de pericol şi inculpaţii care comit
o infracţiune fiscală de prejudiciu, între autorii infracţiunii rămase în faza
de tentativă şi autorii cercetaţi pentru aceeaşi faptă consumată, precum şi
între autorii care au comis infracţiunea de evaziune fiscală şi inculpaţii
autori ai oricărei alte infracţiuni de prejudiciu. Totodată, diferenţa de
tratament aplicabilă acestor categorii de inculpaţi instituie o discriminare pe
criterii de avere, situaţie care nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă.
Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Judecătoria Oradea opinează
că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece dispoziţiile
legale, pe considerente justificate de situaţii neprevăzute şi neimputabile
inculpaţilor, instituie un tratament juridic diferit între persoanele aflate în
aceeaşi situaţie juridică.
Judecătoria Feteşti opinează
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile
legale criticate nu încalcă principiul egalităţii în drepturi şi nici nu aduce
atingere prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază orice persoană în cursul
procesului penal.
Potrivit art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile legale
criticate nefiind în contradicţie cu prevederile din Legea fundamentală
invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu
au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei
de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinand încheierile de sesizare, punctele de vedere
emise de Avocatul Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Deşi, potrivit încheierilor de sesizare dispuse în
dosarele nr. 973/44/2006 al Curţii de Apel Galaţi şi nr. 5.131/2004 al
Judecătoriei Oradea, obiectul excepţiei l-ar constitui dispoziţiile art. 10 din
Legea nr. 241/2005, se poate constata că autorii excepţiei şi-au fundamentat
critica numai cu privire la alineatul (1) al articolului 10 din aceeaşi lege.
Prin urmare, obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea
nr. 241/2005, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, care au următorul
conţinut: „In cazul săvarşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta
lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, pană la primul termen de judecată,
învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele
pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvarşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în
aceleaşi condiţii este de pană la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate
aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi
condiţii este de pană la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o
sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar."
Examinand excepţia de
neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din
Legea nr. 241/2005 au mai fost supuse controlului instanţei de contencios
constituţional, prin raportare la art. 16, art. 21 şi art. 15 alin. (2) din
Legea fundamentală, invocate şi în prezenta cauză şi cu motivări similare.
Astfel, prin Decizia nr. 697 din 20 decembrie 2005, publicată în Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2006, Decizia nr. 318 din 18 aprilie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 400 din 9 mai 2006, şi Decizia nr. 932 din 14 decembrie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 42 din 19 ianuarie 2007, Curtea a respins ca
neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate pentru considerentele acolo
arătate.
Deoarece pană în prezent nu au
intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei
jurisprudenţe, considerentele deciziilor menţionate mai sus îşi păstrează
valabilitatea şi în prezenta cauză.
Cat priveşte invocarea
încălcării art. 23 alin. (11) şi art. 126 din Constituţie, Curtea constată că
dispoziţiile legale criticate conţin norme referitoare la instituirea unei
cauze de impunitate ori de reducere a pedepselor şi nicidecum nu conţin norme
referitoare la prezumţia de nevinovăţie ori la instanţele judecătoreşti.
In realitate, autorii excepţiei încearcă pe această
cale să transforme un incident de ordine publică într-unui care să determine
Curtea Constituţională să se pronunţe cu privire la modul de aplicare şi de
interpretare a legii, ceea ce, în mod evident, excedează competenţei sale.
In plus, susţinerea potrivit căreia cauza de impunitate
ori de reducere a pedepsei ar trebui să se aplice şi dincolo de limitele
stabilite de legiuitor în virtutea competenţei sale, potrivit art. 73 alin. (3)
lit. h) din Constituţie, nu poate fi primită, deoarece aceasta echivalează cu o
completare a textului legal criticat.
De altfel, aceste beneficii (de
reducere a pedepsei ori de impunitate) nu pot fi convertite în drepturi
fundamentale, motiv pentru care sunt lăsate la libera apreciere a legiuitorului
dictată de raţiunile de politică penală impuse, la un anumit moment, de
societate, sens în care nu se poate susţine că s-au depăşit limitele
constituţionale stabilite de art. 53 alin. (1) referitoare la împrejurările
restrangerii exerciţiului unor
drepturi sau al unor libertăţi.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi
combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Mihai Ekert în Dosarul nr.
3.726/1/2006 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, de
Laurenţiu Goşman în Dosarul nr. 973/44/2006 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia
penală, de Titus Coltescu şi Adrian Cioara în Dosarul nr. 4.253/2003 al
Judecătoriei Oradea, de Alexandru Costin în Dosarul nr. 5.131/2004 al
Judecătoriei Oradea şi de Dumitru Munteanu în Dosarul nr. 269/229/2006 (nr. vechi
1.154/2006) al Judecătoriei Feteşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 februarie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru