DECIZIE   Nr. 135 din 21 februarie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 145 alin. 2 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 222 din 24 martie 2008

Ioan Vida                                 - preşedinte

Nicolae Cochinescu                -judecător

Aspazia Cojocaru                   -judecător

Acsinte Gaspar                       -judecător

Petre Ninosu                           -judecător

Ion Predescu                           -judecător

Puskas Valentin Zoltan           -judecător

Tudorel Toader                       -judecător

Augustin Zegrean                   -judecător

Marinela Mincă                       - procuror

Afrodita Laura Tutunaru          - maqistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de El Haj Abdul Faitar Ahmad în Dosarul nr. 5.677/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.

La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece autorul critică dispoziţiile legale din perspectiva interpretării şi aplicării lor.

CURTEA,

având   în   vedere   actele   şi   lucrările   dosarului,   constată următoarele:

Prin Incheierea din 7 august 2007, pronunţată în Dosarul nr. 5.677/2/2007, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 145 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de El Haj Abdul Faitar Ahmad în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penală.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 referitoare la Libertatea individuală, ale art. 25 referitoare la Libera circulaţie şi ale art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Astfel, in opinia autorului, potrivit art. 23, libertatea individuală este garantată, iar alin. (2) al textului constituţional invocat obligă legiuitorul la reglementarea clară şi delimitată a cazurilor şi procedurilor ce privesc luarea măsurilor preventive. Or, dispoziţiile legale criticate au o redactare ambiguă care lasă loc echivocului şi din perspectiva art. 25 coroborat cu art. 53, ambele din Legea fundamentală, deoarece limitele de pedeapsă la care se raportează prelungirea măsurii dincolo de termenul de 1 an nu oferă garanţiile de proporţionabilitate şi rezonabilitate. Aşadar, utilizând sintagma de „10 ani sau mai mare", legiuitorul nu permite a se interpreta cu claritate dacă acest termen reprezintă minimul special al pedepselor avute în vedere sau dacă în categoria faptelor pentru care se poate prelungi măsura intră şi cele pentru care legea prevede o pedeapsă ce are un maxim special de 10 ani.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale. De asemenea, prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor referitoare la libertatea individuală şi libera circulaţie, întrucât măsura preventivă o obligării de a nu părăsi localitatea reprezintă o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor măsuri care se impune pentru desfăşurarea în bune condiţii a instrucţiei penale, iar legea reglementează cazurile şi condiţiile în care ea este aplicabilă.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece condiţiile instituite prin lege pentru luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea reprezintă tocmai o garanţie împotriva luării în mod arbitrar a acesteia, al cărei scop este acela de a dinamiza urmărirea penală şi procesul penal în general.

Mai mult, exercitarea controlului asupra activităţii de aplicare în concret a normelor legale reprezintă atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti, Curtea Constituţională fiind competentă, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, să se „pronunţe numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstitutionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstitutionalitate îl constituie dispoziţiile art.145 alin.2 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală „Conţinutul măsurii" obligării de a nu părăsi localitatea, care au următorul conţinut: „In cursul urmăririi penale, durata măsurii prevăzute în alin. 1 nu poate depăşi 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungită în condiţiile legii. Măsura obligării de a nu părăsi localitatea poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, în caz de necesitate şi numai motivat. Prelungirea se dispune de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile. Dispoziţiile art. 1402 se aplică în mod corespunzător. Durata maximă a măsurii prevăzute în alin. 1 în cursul urmăririi penale este de un an. In mod excepţional, când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maximă a obligării de a nu părăsi localitatea este de 2 ani."

Examinând excepţia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 145 alin. 2 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 817 din 2 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 29 octombrie 2007, Curtea a statuat că prevederile art. 145 din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor din Legea fundamentală, referitoare la libertatea individuală, libera circulaţie ori la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 145 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de El Haj Abdul Faitar Ahmad în Dosarul nr. 5.677/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru