Decizia Nr.135 din 07.03.2013

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1073 şi art. 1077 din Codul civil din 1864, excepţie ridicată de Rafail Parapuf în Dosarul nr. 14.512/4/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.498D/2012.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat Severin Bodnar, cu delegaţie la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia, arătând că este neconstituţională pronunţarea, de către o instanţă de judecată, a unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare a unui imobil, prin aplicarea textelor de lege criticate, care înlocuiesc prevederile art. 12 din Decretul nr. 144/1958 privind reglementarea eliberării autorizaţiilor de construire, reparare şi desfiinţare a construcţiilor, precum şi a celor referitoare la înstrăinările şi împărţelile terenurilor cu sau fără construcţii. Se susţine că prevederile art. 1073 şi art. 1077 din Codul civil din 1864 nu pot înlocui o altă dispoziţie legală expresă, iar instanţele de judecată ar trebui să oblige debitorul obligaţiei de a face să îşi exprime în faţa notarului public consimţământul expres şi nemijlocit în legătură cu vânzarea unui bun imobil. Se mai arată că atât legile interne, cât şi reglementările internaţionale trebuie să respecte şi normele moralei, conform principiului jus este ars boni et aequi - „dreptul este arta binelui şi a echităţii.“Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile legale criticate au fost preluate prin art. 1.528 şi următoarele din noul Cod civil. În ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei, precizează că, în aplicarea textelor de lege criticate, instanţele de judecată dau prioritate principiului executării în natură a obligaţiilor. De altfel, art. 1.669 din noul Cod civil a reglementat posibilitatea unei părţi care a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare să solicite pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract, în cazul în care cealaltă parte refuză, nejustificat, să-şi execute obligaţia.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 9 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 14.512/4/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1073 şi art. 1077 din Codul civil din 1864, excepţie ridicată de Rafail Parapuf într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în rezoluţiunea unui antecontract de vânzare-cumpărare a unui imobil.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 1073 şi art. 1077 din Codul civil de la 1864 sunt neconstituţionale, deoarece sunt aplicate greşit pe fondul cauzei, şi anume în sensul în care permit instanţei de judecată să pronunţe o hotărâre judecătorească care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, voinţa juridică a părţilor fiind înlocuită de hotărârea instanţei de judecată. Se mai arată că instanţa de judecată nu se poate substitui voinţei juridice a debitorului, singura modalitate de constrângere a debitorului obligaţiei de a face fiind aceea de a-şi exprima în faţa notarului public consimţământul expres şi nemijlocit în legătură cu vânzarea unui bun imobil.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă, invocând considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011. Se apreciază că prevederile art. 1073 şi art. 1077 din Codul civil de la 1864 au ca finalitate realizarea drepturilor legale ale creditorului, fie prin determinarea debitorului de a executa obligaţia la care este ţinut în temeiul unui contract încheiat între părţi, sub sancţiunea suportării unor despăgubiri, fie prin posibilitatea creditorului de a îndeplini el însuşi obligaţia asumată de către debitor, pe cheltuiala acestuia din urmă. Astfel, debitorul are posibilitatea de a utiliza toate mijloacele procedurale reglementate de lege în vederea pregătirii apărării sale, beneficiind, în acest mod, de dreptul la un proces echitabil şi de soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, astfel încât prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, deoarece nu restricţionează dreptul părţilor de a se adresa instanţelor judecătoreşti. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 1073 şi art. 1077 din Codul civil din 1864. Curtea constată că aceste prevederi legale au fost preluate integral în art. 1.516 - Drepturile creditorului, respectiv art. 1.528 - Executarea obligaţiei de a face cuprinse în secţiunea 1, respectiv secţiunea a 3-a a capitolului II, titlul V din cartea a Va - „Despre obligaţii“ din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011.Curtea Constituţională urmează să se pronunţe însă asupra prevederilor legale cu care a fost sesizată, deoarece acestea sunt aplicabile în continuare cauzei deduse judecăţii instanţei de fond, potrivit principiului tempus regit actum. Aşa cum a statuat Curtea în Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, ale cărei considerente de principiu sunt valabile şi în prezenta cauză, controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor ulterioare sesizării, chiar dacă ar conţine prevederi asemănătoare, ar echivala cu ridicarea din oficiu de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la alte texte decât cele criticate de către autorul excepţiei, ceea ce este inadmisibil, fiind contrar dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.Mai mult, potrivit art. 102 alin. (1) din capitolul VII secţiunea 1 intitulată „Dispoziţii tranzitorii şi de punere în aplicare a cărţii a V-a «Despre obligaţii» a Codului civil“ din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil: „Contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa.“, astfel încât prevederile legale criticate îşi produc în continuare efectele faţă de autorul excepţiei de neconstituţionalitate.Dispoziţiile art. 1073 şi art. 1077 din Codul civil din 1864 au următorul cuprins:– Art. 1073: „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare.“

– Art. 1077: „Nefiind îndeplinită obligaţia de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: Autorul excepţiei susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece sunt aplicate în mod eronat pe fondul cauzei, şi anume în sensul în care permit instanţei de judecată să pronunţe o hotărâre judecătorească care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, voinţa juridică a părţilor fiind înlocuită de hotărârea instanţei de judecată. În acest mod, în opinia autorului excepţiei, sunt încălcate dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Analizând aceste susţineri, Curtea constată că autorul acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci este nemulţumit, în realitate, de modul de aplicare a acestor prevederi de lege de către instanţa de judecată. Or, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă „numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“, asemenea aspecte neintrând sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci fiind de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1073 şi art. 1077 din Codul civil din 1864, excepţie ridicată de Rafail Parapuf în Dosarul nr. 14.512/4/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie 2013. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie