Decizia Nr.1340 din 13.10.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, excepţie ridicată de Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad în Dosarul nr. 4.753/108/2008 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.007D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 4.207D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, excepţie ridicată de Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad în Dosarul nr. 5.774/108/2009 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 4.208D/2010, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, excepţie ridicată de Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad în Dosarul nr. 5.775/108/2009 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 4.007D/2010, nr. 4.207D/2010 şi nr. 4.208D/2010 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 4.207D/2010 şi nr. 4.208D/2010 la Dosarul nr. 4.007D/2010, care este primul înregistrat.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile din 24 noiembrie 2009 şi 14 septembrie 2010, pronunţate în dosarele nr. 4.753/108/2008, nr. 5.774/108/2009 şi nr. 5.775/108/2009, Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.Excepţia a fost ridicată de Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad cu ocazia soluţionării recursurilor în litigii având ca obiect contestaţii împotriva unor decizii de desfacere a unor contracte de muncă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 84 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 128/1997 încalcă dispoziţiile constituţionale privind autonomia universitară şi restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât impun un anumit număr de studenţi în grupă. Consideră că o atare restricţie nu este de natură să asigure calitatea în învăţământ, deoarece aceasta este dată de calitatea resurselor umane implicate, de baza materială şi de nivelul pregătirii didactice a absolvenţilor. În acest sens invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 30/1998, potrivit căreia calitatea prestaţiei unui cadru didactic nu este dată de numărul de studenţi, ci de calificarea profesională, experienţa didactică şi seriozitatea cu care fiecare profesor îşi realizează menirea. Arată că restricţia prevăzută de textul de lege criticat nu ar trebui aplicată tuturor universităţilor din ţară, având în vedere că dotarea materială şi umană a acestora este diferită, ci stabilirea numărului de studenţi din grupa de studii şi subgrupa de studii pentru aplicaţii şi lucrări practice trebuind lăsată la latitudinea universităţilor, în baza autonomiei universitare garantate de Legea fundamentală.Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie invocate de autorul excepţiei.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 84 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu următorul cuprins: „Formaţiunile de studiu şi dimensiunile acestora se stabilesc de senatele universitare, la propunerea consiliilor facultăţilor, în următoarele condiţii:a)în învăţământul universitar: grupa de studii cuprinde în medie 20 de studenţi, dar nu mai puţin de 13 şi nu mai mult de 25; subgrupa de studii pentru aplicaţii şi lucrări practice cuprinde în medie 10 studenţi, dar nu mai puţin de 7 şi nu mai mult de 13;“.Ulterior sesizării Curţii, Legea nr. 128/1997 a fost abrogată prin dispoziţiile art. 361 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, intrată în vigoare la 9 februarie 2011, care la art. 292 prevede că: „Formaţiunile de studiu şi dimensiunile acestora se stabilesc de către senatele universitare, cu respectarea standardelor de calitate, în concordanţă cu programul şi ciclul de studii, propuse de ARACIS şi aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.“ În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 32 alin. (6) privind autonomia universitară şi ale art. 53 alin. (1) referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 128/1997 a fost abrogată prin dispoziţiile art. 361 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011. Potrivit însă celor statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate şi care sunt aplicabile litigiului în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate în virtutea principiului tempus regit actum pot constitui obiect al excepţiei de neconstituţionalitate chiar dacă au ieşit din vigoare. Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate de autorul excepţiei, dispoziţii care au fost invocate de celelalte părţi în motivarea contestaţiilor împotriva deciziilor de desfacere a contractelor de muncă. Prevederile art. 84 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 128/1997 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 161 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 304 din 3 mai 2011, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 128/1997, reţinând că Legea fundamentală a consacrat prin art. 32 alin. (6) principiul autonomiei universitare, fără să definească însă această noţiune, de unde, văzând şi prevederile alin. (5) al aceluiaşi articol, în conformitate cu care învăţământul de toate gradele se desfăşoară în condiţiile legii, rezultă că legiuitorul constituant a lăsat legiuitorului ordinar libertatea de a stabili elementele autonomiei universitare şi condiţiile în care aceasta se exercită. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 32 alin. (6), cu acelaşi prilej, Curtea a mai reţinut că principiul autonomiei universitare este garantat, legiuitorul constituant consacrându-l ca o componentă a dreptului la învăţătură. Acest principiu presupune un conţinut vast, ce include normele, procedurile şi standardele interne ale fiecărei universităţi, cu respectarea limitelor impuse de legislaţia în vigoare, prin care acestea tind să definească şi să individualizeze rolul lor în cadrul comunităţii. Autonomia universitară se poate exercita doar cu condiţia asumării răspunderii publice, care obligă orice instituţie de învăţământ superior să asigure eficienţă managerială. De asemenea, Curtea a statuat că autonomia universitară presupune respectarea standardelor legale de calitate, şi nu a standardelor proprii. Nimic nu împiedică instituţiile furnizoare de educaţie ca, în condiţiile legii, să îşi diversifice specializările ori oferta educaţională şi să instituie standarde proprii de calitate superioară celor legale, fără să contravină acestora. Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea a constatat că stabilirea prin textul criticat a numărului minim/maxim de studenţi ce pot face parte din formaţiunile de studiu (grupa de studii; subgrupa de studii pentru aplicaţii şi lucrări practice) nu contravine principiului autonomiei universitare. Este adevărat că principiul autonomiei universitare dă dreptul comunităţii universitare să îşi stabilească misiunea proprie, strategia instituţională, structura, activităţile, organizarea şi funcţionarea proprie, gestionarea resurselor materiale şi umane, dar toate acestea trebuie realizate cu respectarea strictă a legislaţiei în vigoare, în limitele şi condiţiile impuse de aceasta. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Referitor la pretinsa încălcare a art. 53 alin. (1) din Constituţie, aceste prevederi sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu poate fi reţinută. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, excepţie ridicată de Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad în dosarele nr. 4.753/108/2008, nr. 5.774/108/2009 şi nr. 5.775/108/2009 ale Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică