DECIZIE Nr.
133 din 5 februarie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 37, art. 38 si art. 43 din Codul
familiei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 318 din 13 mai 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Maria Bratu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 37, art. 38 şi art. 43 din Codul
familiei, excepţie ridicată de Dumitru I. Dinu în Dosarul nr. 396/199/2008 al Judecătoriei Buhuşi.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 16 iunie
2008, pronunţată în Dosarul nr. 396/199/2008, Judecătoria Buhuşi a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
37, art. 38 şi art. 43 din Codul familiei, excepţie ridicată de Dumitru I. Dinu într-un proces de divorţ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate contravin
dispoziţiilor constituţionale şi din actele internaţionale invocate, „deoarece
infracţiunea pentru care este condamnat nu are nicio legătură cu exercitarea
drepturilor părinteşti".
Judecătoria Buhuşi consideră
că prevederile de lege sunt constituţionale
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens
jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate,
raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 37, art. 38 şi art. 43 din Codul familiei, care au
următoarea redactare:
- Art. 37: „Căsătoria
încetează prin moartea unuia dintre soţi sau prin declararea judecătorească a
morţii unuia dintre ei. Căsătoria se poate desface prin divorţ.";
-Art. 38: „Instanţa
judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor
motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea
căsătoriei nu mai este posibilă.
Divorţul poate fi pronunţat şi numai pe baza
acordului ambilor soţi, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) până la data cererii de divorţ a trecut cel puţin
un an de la încheierea căsătoriei;
b) nu există copii minori rezultaţi din căsătorie.
Oricare dintre soţi poate cere divorţul atunci când
starea sănătăţii sale face imposibilă continuarea căsătoriei.
La soluţionarea cererilor accesorii divorţului,
referitoare la încredinţarea copiilor minori, obligaţia de întreţinere şi
folosirea locuinţei, instanţa va ţine seama şi de interesele minorilor.";
- Art. 43: „Părintele
divorţat, căruia i s-a încredinţat copilul, exercită cu privire la acesta
drepturile părinteşti.
Când copilul a fost încredinţat unei alte persoane
sau unei instituţii de ocrotire, instanţa judecătorească va stabili care dintre
părinţi va exercita dreptul de a-i administra bunurile şi de a-l reprezenta sau
de a-i încuviinţa actele. Persoana sau instituţia de ocrotire socială căreia i
s-a încredinţat copilul va avea faţă de acesta numai drepturile şi îndatoririle
ce revin părinţilor privitor la persoana copilului. Dispoziţiile art. 108 se
aplică prin asemănare.
Părintele divorţat, căruia nu i s-a încredinţat
copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de
a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui
profesională."
Textul constituţional invocat ca fiind încălcat este
cel al art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind
drepturile omului. Este invocată încălcarea prevederilor Convenţiei pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi
prevederile Protocolului nr. 11 la această convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prevederile art. 37 şi art. 38 din Codul familiei au mai făcut
obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 311 din
6 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402
din 9 mai 2006, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 37 din Codul familiei
nu fac decât să enumere cauzele de încetare a căsătoriei, una dintre acestea
fiind desfacerea căsătoriei prin divorţ, iar prevederile art. 38 stabilesc
condiţiile în care instanţele judecătoreşti pot pronunţa divorţul, precizând că
acesta nu se poate pronunţa decât în anumite condiţii, şi anume când există
motive temeinice şi numai dacă raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, iar
continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, condiţii ce trebuie îndeplinite
cumulativ, asa cum rezultă din text.
Curtea a constatat că, în temeiul textelor de lege
criticate, instanţele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu
permite desfacerea cu uşurinţă a căsătoriei, acţionând astfel în sensul garanţiei
instituite prin art. 26 alin. (1) din Constituţie.
Soluţia şi considerentele pronunţate în decizia
menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neexistând temeiuri
care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Totodată, Curtea constată că prevederile de lege
criticate, reglementând posibilitatea desfacerii căsătoriei prin divorţ şi
stabilind competenţa instanţei judecătoreşti de a pronunţa divorţul, în anumite
condiţii - când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt
grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă -, nu contravin
nici dispoziţiilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale. Astfel, motivele în baza cărora se poate considera
că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu
mai este posibilă sunt apreciate, în concret, de către instanţă, în urma
ascultării celor doi soţi şi a administrării probatoriului în cauză, părţile
beneficiind de toate garanţiile procesuale pentru respectarea dreptului la un
proces echitabil.
In ceea ce priveşte prevederile art. 43 din Codul
familiei, Curtea constată că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale
invocate, întrucât aplicarea acestora este subsecventă pronunţării de către
instanţa de judecată a încetării căsătoriei prin divorţ.
Potrivit alin. 3 al acestui text de lege, părintele
divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul păstrează dreptul de a avea
legături personale cu copilul şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura
şi pregătirea lui profesională, iar părintele căruia i s-a încredinţat copilul,
fiind ţinut să îi asigure fostului soţ, care şi-a păstrat calitatea de părinte,
realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege. O atare conduită
cooperantă este impusă de împrejurarea că drepturile menţionate constituie
mijloace pentru îndeplinirea obligaţiilor pe care le are orice părinte faţă de
copilul său şi care subzistă atât timp cât părintele nu este decăzut din
drepturile părinteşti.
Totodată, Curtea reţine că desfacerea căsătoriei prin
divorţ şi, implicit, separarea părinţilor duc, evident, la modificarea modului
de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti faţă de copil.
Diferenţierile sunt determinate de separarea părinţilor şi de imposibilitatea
obiectivă de menţinere şi după desfacerea căsătoriei a aceloraşi modalităţi de
exercitare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 37, art. 38 şi art. 43 din Codul familiei, excepţie ridicată
de Dumitru I. Dinu în Dosarul
nr. 396/199/2008 al Judecătoriei Buhuşi.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 februarie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu