DECIZIE Nr.
1300 din 13 octombrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91, art. 94 si art. 95 din Legea nr.
95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 893 din 21 decembrie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Patricia Marilena Ionea -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91, art. 94 şi art. 95 din Legea nr.
95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Uman Serv" - S.R.L, din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr.
473/46/2008 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios
administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, In acest sens,
arată că nu se poate vorbi despre o încălcare a principiului constituţional al
egalităţii în drepturi ori de o restrângere a activităţii economice, întrucât
autorul excepţiei compară categorii de furnizori de servicii medicale aflaţi în
situaţii obiectiv diferite, ceea ce justifică un tratament juridic diferenţiat.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 4 februarie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 473/46/2008, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91, art. 94 şi art. 95 din Legea
nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Excepţia a fost ridicată
de Societatea Comercială „Uman Serv" - S.R.L, din Râmnicu Vâlcea cu
prilejul soluţionării recursului declarat împotriva Sentinţei nr. 124/F-C din
10 septembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti - Secţia comercială, de contencios
adminstrativ şi fiscal.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că art. 94 alin. (1) din Legea
nr. 95/2006 contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel,
arată că textul de lege criticat creează discriminări între unităţile medicale
specializate autorizate din sistemul privat faţă de unităţile medicale din
sistemul public, prin aceea că primele sunt excluse de la decontarea tuturor
serviciilor de asistenţă medicală de urgenţă şi transport medical asistat, cu
excepţia consultaţiilor la domiciliu pentru urgenţele de gradul 2. De asemenea,
arată că, prin prevederile art. 94 şi următoarele din Legea nr. 95/2006,
furnizorii privaţi de servicii medicale sunt prejudiciaţi în mod flagrant,
îngrădindu-li-se accesul la prestarea serviciilor medicale pentru care sunt
autorizaţi. Prin aceste norme legale se creează o situaţie de inegalitate a
părţilor în desfăşurarea unei activităţi la care ar trebui să fie garantat
accesul neîngrădit, potrivit principiilor constituţionale. Mai mult, arată că
prin textele de lege criticate sunt încălcate şi principiile legislaţiei
comunitare în domeniul concurenţei, sens în care invocă prevederile art. 87
alin. (1) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, potrivit cărora
ajutoarele acordate de stat sau cele acordate sub orice formă prin intermediul
resurselor statului care distorsionează şi ameninţă cu distorsionarea
concurenţei, prin favorizarea anumitor întreprinderi, sunt incompatibile cu
piaţa comună. In acelaşi sens, aminteşte Hotărârea din 20 octombrie 2005,
pronunţată de Curtea de Justiţie Europeană în Cauza C-330/2003 „Comisia
Comunităţilor Europene contra Republicii Portugalia", prin care s-a
arătat că „Articolul 4d al Directivei 90/388 care interzice Statelor Membre
orice discriminare între furnizorii publici şi cei privaţi (...), reprezintă o
aplicaţie specifică a principiului general al egalităţii. Interzicerea
discriminării, care este unul dintre principiile fundamentale ale legislaţiei
comunitare, presupune ca în situaţii similare să se adopte aceleaşi
măsuri".
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal consideră că
textele de lege criticate sunt constituţionale, neputându-se constata existenţa
vreunei discriminări în sensul prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie,
întrucât este vorba de categorii diferite de furnizori de servicii medicale,
respectiv publici şi privaţi, cărora nu li se pot aplica reglementări identice.
Pe de altă parte, prin textele de lege criticate, drepturile furnizorilor
privaţi sunt doar limitate, nu înlăturate, acestora fiindu-le lăsată
posibilitatea de a presta servicii de asistenţă medicală fără nicio îngrădire,
în condiţiile încheierii contractului direct cu beneficiarul sau asigurătorul
privat.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. In acest sens, arată că,
aşa cum reiese din cuprinsul dispoziţiilor art. 47 alin. (2) şi art. 61 alin.
(1) din Constituţie, legiuitorul se bucură de dreptul exclusiv de a reglementa
sistemul de organizare a asistenţei medicale, în vederea garantării dreptului
cetăţenilor la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat. In acest
context constituţional, a fost reglementat sistemul naţional de asistenţă
medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat, cuprinzând asistenţa medicală
publică de urgenţă şi asistenţa medicală privată de urgenţă. Acestea sunt
supuse unui tratament juridic diferenţiat sub aspectul finanţării, care este
însă justificat de natura specifică a celor două categorii de furnizori de
asistenţă medicală de urgenţă. Astfel, decontarea serviciilor prestate de
unităţile medicale organizate ca instituţii publice şi care nu au un scop
comercial se face de către casa de asigurări de sănătate, în timp ce furnizorii
de servicii medicale din sistemul privat, ce funcţionează în scop comercial,
îşi pot deconta serviciile prestate de la asigurătorii privaţi. Pentru aceleaşi
considerente, apreciază că nu sunt încălcate nici prevederile art. 45 din
Constituţie. în ceea ce priveşte speţa indicată de autorul excepţiei, cât şi
prevederile art. 87 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene,
consideră că acestea nu prezintă relevanţă în cauză.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât se referă la
categorii diferite de asistenţă medicală, respectiv asistenţa medicală publică
de urgenţă şi asistenţa medicală privată de urgenţă. Principiul egalităţii în
faţa legii nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune un tratament juridic diferenţiat
pentru situaţii în mod obiectiv diferite.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 91, art. 94 şi art. 95 din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, dispoziţii potrivit cărora:
- Art. 91: „(1) Asistenţa medicală publică de
urgenţă în faza prespitalicească este asigurată de serviciile de ambulanţă
judeţene şi de cel al municipiului Bucureşti, precum şi de echipajele integrate
ale Serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare (SMURD), aflate în
structura inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, a autorităţilor publice
locale şi a spitalelor judeţene şi regionale.
(2)Personalul medical, precum şi personalul
nemedical - ambulanţieri, pompieri şi
conducători auto - din cadrul echipajelor care participă la acordarea
asistenţei medicale publice de urgenţă în faza prespitalicească vor fi
pregătite în centre de formare acreditate şi autorizate de Ministerul Sănătăţii
Publice.
(3)Personalul din cadrul centrelor de apel unic de
urgenţă 1-1-2, precum şi din cadrul dispeceratelor medicale va fi special
pregătit în centre de formare acreditate şi autorizate de Ministerul Sănătăţii
Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciul de
Telecomunicaţii Speciale.
(4)Centrele de apel unic de urgenţă 1-1-2 şi
dispeceratele medicale pot avea în structura lor centre de expertiză regionale,
în vederea furnizării unor informaţii specifice, precum şi în vederea
coordonării la distanţă a activităţii echipajelor de prim ajutor calificat
aflate în misiune, pe baza informaţiilor obţinute telefonic sau prin sisteme de
transmisie de date.
(5) Asistenţa medicală publică de urgenţă în faza
prespitalicească se va acorda utilizând ambulanţe tip B şi C, construite şi
dotate conform standardelor şi normelor europene în vigoare. In acordarea
asistenţei medicale publice de urgenţă se pot utiliza şi autospeciale de
transport echipaj medical, fără capacitate de transport pacient, nave,
aeronave, precum şi alte mijloace autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice.
(6) Asistenţii medicali din cadrul echipajelor de
urgenţă prespitalicească vor fi instruiţi şi autorizaţi în utilizarea
defibrilatoarelor semiautomate, iar medicii vor fi unicii autorizaţi în
utilizarea defibrilatoarelor manuale.
(7) Asistenţa medicală publică de urgenţă în faza
spitalicească este asigurată de spitalele orăşeneşti, municipale, judeţene şi
regionale aflate în structura Ministerului Sănătăţii Publice şi/sau a
autorităţilor publice locale.";
- Art. 94: „(1) Asistenţa medicală privată de
urgenţă în faza prespitalicească este asigurată de serviciile private de
ambulanţă, pe baza unui contract direct cu beneficiarul, cu asigurătorul privat
al acestuia sau la solicitarea directă a beneficiarului ori a oricărei alte
persoane, cu consimţământul acestuia.
(2) Personalul medical, precum şi personalul
nemedical care participă la acordarea asistenţei medicale private de urgenţă în
faza prespitalicească sunt pregătite în centre de formare acreditate şi
autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice. Programele de formare prevăd
condiţiile de certificare a personalului medical, necesităţile de formare
continuă şi recertificarea acestuia.";
- Art. 95: „(1) Asistenţa medicală privată de
urgenţă în faza spitalicească este asigurată de spitalele private, pe baza unui
contract direct cu beneficiarul, cu asigurătorul privat al acestuia sau la solicitarea
directă a beneficiarului ori a aparţinătorilor acestuia. In cazul pacienţilor
cu funcţiile vitale în pericol, spitalele private au obligaţia de a acorda
gratuit primul ajutor, până la transferul acestora în condiţii de siguranţă la
un spital public.
(2) Asistenţa medicală privată de urgenţă este
acordată de instituţii private, cu respectarea standardelor minime de calitate
şi de operare impuse serviciilor publice de Ministerul Sănătăţii Publice.
(3) Asistenţa medicală privată de urgenţă include şi
misiuni de ambulanţă aeriană asigurate în baza unor contracte cu beneficiarii
sau cu asigurătorii privaţi ai acestora."
Autorul excepţiei consideră că aceste texte de lege
sunt contrare dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 45 din Constituţie
referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi libertatea economică. De
asemenea, consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 148 din Constituţie
prin raportare la prevederile art. 87 alin. (1) din Tratatul de instituire a
Comunităţii Europene, prin care se arată: „Cu excepţia situaţiilor când se
prevede altfel în prezentul tratat, ajutoarele acordate de stat, sau cele
acordate sub orice formă prin intermediul resurselor statului care
distorsionează sau ameninţă cu distorsionarea concurenţei, prin favorizarea
anumitor întreprinderi sau furnizori într-atât încât afectează comerţul dintre
statele membre, sunt incompatibile cu piaţa comună."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate sub
aspectul criticilor referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1)
din Constituţie, Curtea reţine că acest text constituţional are în vedere
egalitatea în drepturi între cetăţeni. Dobândind un sens mai larg, mai ales
datorită semnificaţiilor stabilite prin jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului în aplicarea prevederilor Convenţiei pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, principiul egalităţii în
drepturi a fost extins şi în ceea ce priveşte persoanele juridice, având în
vedere că acestea sunt constituite şi reprezintă voinţa unor persoane fizice.
Chiar şi în această interpretare extinsă, Curtea apreciază, totuşi, că acest
principiu nu îşi găseşte aplicarea atunci când este vorba de a compara regimul
juridic al unor persoane fizice sau juridice de drept privat, cu sau fără scop comercial,
cu cel căruia îi sunt supuse instituţiile publice, ca persoane juridice
înfiinţate prin acte de putere sau de dispoziţie ale autorităţilor publice
centrale sau locale în scopul realizării unor acţiuni fără caracter comercial
sau pentru îndeplinirea unui serviciu public nepatrimonial.
In legătură cu acest aspect, trebuie arătat şi faptul
că prevederile internaţionale şi jurisprudenţa invocate de autorul excepţiei se
referă la acordarea de ajutoare unor întreprinderi sau furnizori antrenaţi în
procesul economic concurenţial, iar nu la finanţarea unor unităţi publice care
furnizează anumite servicii populaţiei, fără scop comercial, în vederea
îndeplinirii obligaţiilor sociale ale statului.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată
la prevederile art. 45 din Constituţie, Curtea constată că, potrivit acestui
text de lege, libertatea economică, exercitată în condiţiile legii, este
garantată. Astfel, această libertate nu este absolută, legiuitorul fiind liber
să stabilească limitele şi condiţiile desfăşurării acesteia, atât pentru a
asigura o anumită disciplină economică, dar şi în funcţie de situaţiile
specifice avute în vedere. In situaţia textelor de lege criticate, Curtea
constată că acestea nu împiedică persoanele interesate să iniţieze şi să
desfăşoare o activitate comercială prin asigurarea unor servicii medicale
private de urgenţă şi nici nu creează discriminări între persoane aflate în
situaţii identice. Singura limitare care poate fi pusă în discuţie este doar
aceea a imposibilităţii serviciilor private de urgenţă de a încheia un contract
cu casele de asigurări de sănătate în vederea decontării asistenţei medicale
acordate. Curtea apreciază însă că, în acest caz, nu se poate vorbi de o
veritabilă restrângere a dreptului de a desfăşura o activitate economică, de
vreme ce această libertate nu impune statului susţinerea ori decontarea
serviciilor asigurate de comercianţii privaţi din bani publici, aşa cum este
Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A. d) şi art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 91, art. 94 şi art. 95 din Legea nr. 95/2006 privind reforma
în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Uman
Serv" - S.R.L, din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 473/46/2008 al Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea