DECIZIE Nr.
1264 din 25 noiembrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 63 din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 871 din 23 decembrie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel
Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Claudia Margareta
Krupenschi -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor „art. 64 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România", excepţie
ridicată de Kamal Mohamed Taher Soliman în Dosarul nr. 829/2/2008 al Curţii de
Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din
12 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 829/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti
- Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 64
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor
în România".
Excepţia a fost ridicată de Kamal Mohamed Taher Soliman
într-o cauză de contencios administrativ privind soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei
decizii de returnare de pe teritoriul României.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că
refuzul prelungirii dreptului de şedere în România persoanelor care şi-au
întemeiat aici o viaţă de familie şi care au obţinut viza de intrare în
România, întemeiat pe prevederile „art. 64" din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 194/2002, reprezintă o ingerinţă a autorităţilor publice în
viaţa de familie, cu încălcarea ordinii constituţionale şi a instituţiei
familiei, drepturi reglementate de art. 1, art. 18 alin. (1), art. 26, art. 48
şi art. 53 din Constituţie. Expunând o detaliată prezentare şi analiză a
condiţiilor legale pe baza cărora o căsătorie poate fi calificată ca fiind de
convenienţă şi relevând importanţa acestei instituţii a căsătoriei în
societate, dar şi din perspectiva vieţii intime şi de familie, autorul
excepţiei conchide în sensul că aprecierea unei căsătorii ca fiind de
convenienţă are ca efect declararea nulităţii absolute a acesteia şi refuzul,
în consecinţă, a acordării prelungirii dreptului de şedere în România obţinut
în baza acelei căsătorii, ceea ce are grave consecinţe asupra relaţiilor de
familie. Mai susţine că singura autoritate competentă să constate nulitatea
unui act juridic civil este numai instanţa judecătorească, iar nu un organ
administrativ cum este Oficiul Român de Imigrări.
Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile art. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, republicată, sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile „art. 64" din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în
România. Ulterior invocării acestei excepţii, ordonanţa criticată a fost
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 421 din 5 iunie 2008, iar în urma renumerotării
textelor de lege art. 64 a devenit art. 63, astfel că asupra acestuia urmează
să se pronunţe Curtea Constituţională. Dispoziţiile art. 63 prevăd următoarele:
- Art. 63: - Căsătoria de convenienţă: „(1) Oficiul Român pentru Imigrări
refuză prelungirea dreptului de şedere obţinut în baza căsătoriei dacă, în urma
verificărilor efectuate, rezultă că acea căsătorie este de convenienţă.
(2) Elementele pe baza cărora se poate constata
faptul că o căsătorie este de convenienţă pot fi următoarele:
a) coabitarea matrimonială nu există;
b) soţii nu s-au cunoscut înaintea căsătoriei;
c) lipsa unei contribuţii efective la îndeplinirea
obligaţiilor născute din căsătorie;
d) soţii nu vorbesc o limbă înţeleasă de amândoi;
e) există date că anterior unul dintre soţi a
încheiat o căsătorie de convenienţă;
f) soţii sunt inconsecvenţi în declararea datelor
cu caracter personal, a circumstanţelor în care s-au cunoscut ori a altor
informaţii relevante despre aceştia;
g) încheierea
căsătoriei a fost condiţionată de plata unei sume de bani între soţi, cu
excepţia sumelor primite cu titlu de dotă.
(3) Constatarea elementelor prevăzute la alin. (2)
se realizează de către ofiţerul de interviu. Aceste elemente pot rezulta din:
a) datele obţinute în
urma interviului;
b) înscrisuri;
c) declaraţiile celor în cauză sau ale unor terţe
persoane;
d) controale la domiciliul conjugal ori alte
verificări suplimentare."
Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea
excepţiei sunt cele ale art. 1 - Statul român, art. 18 alin. (1) - privind protecţia generală a cetăţenilor
străini şi a apatrizilor care locuiesc în România, precum şi a averilor lor,
art. 26 - Viaţa intimă, familială şi privată, art.
48 - Familia şi ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor
drepturi sau al unor libertăţi.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională constată că dispoziţiile art. 63 (fost art. 64) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România au
mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate. Prin Decizia nr.
132 din 21 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al România, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006, Curtea,
analizând motive de neconstituţionalitate invocate asemănătoare celor aici
prezentate, a stabilit că alin. (2) şi (3) ale actualului art. 63 din ordonanţă
nu contravin dispoziţiilor art. 48 alin. (2), art. 53 alin.(1) şi (2) şi ale
art. 126 alin. (5) din Constituţie. Cu acel prilej, ea a reţinut că
„dispoziţiile legale criticate cuprind elementele pe baza cărora se poate
stabili faptul că o căsătorie este de convenienţă, precum şi mijloacele
concrete din care rezultă aceste elemente. Dacă la data depunerii cererii prin
care se solicită prelungirea
dreptului de şedere nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile generale şi
condiţiile speciale prevăzute de lege, constatându-se astfel existenţa vreunui
element ce determină calificarea căsătoriei ca fiind de convenienţă,
Autoritatea pentru străini (în prezent, Oficiul Român pentru Imigrări) va
refuza străinului prelungirea acestui drept. Decizia de refuz, precum şi
motivele care au stat la baza acesteia se comunică solicitantului prin
dispoziţia de părăsire a teritoriului României, care poate fi contestată în
faţa curţii de apel competente. Aşa fiind, se constată că, în exercitarea
competenţelor atribuite prin lege, Autoritatea pentru străini (în prezent,
Oficiul Român pentru Imigrări) nu desfăşoară o activitate jurisdicţională, ci
exclusiv una administrativă, referitoare la circulaţia şi evidenţa persoanelor
străine pe teritoriul României. Activitatea de combatere a căsătoriei de convenienţă
încheiate în scopul eludării legii şi procedurile de îndepărtare de pe
teritoriul naţional a străinilor care au încălcat dispoziţiile legale în
vigoare nu pot constitui argumente pentru calificarea autorităţii
administrative drept instanţă extraordinară, astfel încât nu poate fi reţinută
critica autorului excepţiei în acest sens. De asemenea, se constată că nici
susţinerea potrivit căreia stabilirea unei căsătorii ca fiind de convenienţă
înseamnă practic nulitatea absolută a căsătoriei nu este întemeiată. Astfel, pe
de o parte, nulitatea absolută a căsătoriei poate fi constatată numai prin
hotărâre judecătorească şi reprezintă acea sancţiune civilă aplicabilă
căsătoriei încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de Codul
familiei, iar, pe de altă parte, căsătoria de convenienţă este constatată de o
autoritate specializată, organizată în subordinea unui minister, şi produce
efecte exclusiv asupra dreptului de şedere a străinilor în România, iar nu
asupra statutului civil al persoanelor în cauză".
Totodată, prin Decizia nr. 350 din 2 mai 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 461 din 29 mai 2006, Curtea a reţinut că
„Dispoziţiile art. 64 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
194/2002 instituie o prezumţie relativă care poate fi răsturnată prin proba
contrară, în sensul că solicitantul dreptului de şedere are posibilitatea de a
demonstra, prin orice mijloace de probă, caracterul efectiv şi neechivoc al
căsătoriei a cărei existenţă a invocat-o în fundamentarea cererii sale.
Dispoziţia legală criticată nu afectează în niciun fel dreptul la respectarea
vieţii private şi de familie, fără vreo eventuală imixtiune a autorităţii,
drept garantat de art. 8 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, ci are menirea de a sancţiona acele
cazuri în care, prin încheierea căsătoriei, s-au urmărit alte scopuri decât
cele fireşti şi legale. Din aceleaşi motive, nu se poate reţine nici critica
prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 48 alin. (1), referitor
la principiul întemeierii familiei pe căsătoria liber consimţită între
soţi".
Curtea constată că cele reţinute prin deciziile
menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
In plus, autorul excepţiei invocă pretinsa încălcare a
prevederilor constituţionale ale art. 1 - Statul
român, art. 18 alin. (1) privind protecţia
generală a cetăţenilor străini şi a apatrizilor care locuiesc în România,
precum şi a averilor lor şi ale art. 26 - Viaţa intimă, familială şi
privată.
Cât priveşte prevederile art.18 alin. (1) şi ale art.
26 din Constituţie, Curtea constată că acestea sunt pe deplin respectate de
dispoziţiile art. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind
regimul străinilor în România. Protecţia generală a cetăţenilor străini şi a
apatrizilor care locuiesc în România, consacrată la nivel constituţional, are
semnificaţia garantării exercitării, de către aceştia, a tuturor drepturilor şi
libertăţilor, cu excepţia celor pentru care Constituţia sau legea impun
calitatea de cetăţean român, însă în egală măsură are şi semnificaţia că
aceeaşi categorie de persoane trebuie să se supună legislaţiei naţionale şi să
îndeplinească obligaţiile
corelative acestor drepturi şi libertăţi. Prin urmare, nu este contrar
spiritului drepturilor şi libertăţilor garantate de art. 18 alin. (1) şi art.
26 din Constituţie ca, prin lege specială, să fie reglementate condiţiile în
care cetăţenii străini sau apatrizii pot beneficia de protecţia generală a
statului român, sub toate formele sale. Cât priveşte invocarea art.1 din Legea fundamentală, Curtea reţine că acest text
consacră valorile supreme ale statului român, ca stat de drept, democratic şi
social, precum şi principiile pe care acesta se organizează, iar textul de lege
criticat nu se opune niciunei astfel de valori ocrotite.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind
regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Kamal Mohamed Taher Soliman
în Dosarul nr. 829/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 noiembrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Krupenschi