DECIZIE Nr.
1252 din 7 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (3) teza întâi, art. 211
alin. (1) si art. 213 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în
domeniul sanatatii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 759 din 15 noiembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3), art. 211 alin. (1) şi
art. 213 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Andreea-Elena
Ticuşan în Dosarul nr. 7.722/197/2009 al Judecătoriei Braşov.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea
excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii
Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 27 ianuarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 7.722/197/2009, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208
alin. (3), art. 211 alin. (1) şi art. 213 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătăţii, excepţie ridicată de Andreea-Elena
Ticuşan într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la
executare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că obligativitatea contribuţiei la asigurările sociale
goleşte de conţinut dreptul constituţional la sănătate, întrucât acest drept
este unul individual şi se exercită conform convingerilor personale, în mod
facultativ şi subiectiv. Se mai susţine că cetăţeanul este liber să dispună de
viaţa şi de sănătatea sa după cum doreşte, fără a încălca drepturile şi
libertăţile celor din jur; în aceste condiţii statul nu are dreptul să
intervină în viaţa privată a cetăţeanului şi să îi impună plata unor
contribuţii la asigurările sociale. Se mai consideră că accesul la serviciile
medicale nu trebuie să se facă pe baza înscrierii într-un sistem de asigurări
de sănătate, ci serviciile medicale trebuie procurate contra cost. Astfel,
dreptul la asistenţă medicală nu trebuie supus niciunui control etatic, iar
accesul la serviciile medicale nu trebuie să se facă în funcţie de
contribuţiile plătite anterior şi condiţionat de acestea.
Judecătoria Braşov apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 208 alin. (3), art. 211 alin.
(1) şi art. 213 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006. Curtea
constată că, în realitate, critica de neconstituţionalitate formulată vizează
numai art. 208 alin. (3) teza întâi, art. 211 alin. (1) şi art. 213 alin. (4)
din Legea nr. 95/2006, care au următorul cuprins:
-Art. 208 alin. (3) teza întâi: „Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează
ca un sistem unitar [...]";
-Art. 211 alin. (1): „Sunt
asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetăţenii români cu domiciliul în
ţară, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut
prelungirea dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac
dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi. In această
calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de
asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabileşte
prin ordin al preşedintelui CNAS cu avizul consiliului de administraţie.";
- Art. 213 alin. (4): „Categoriile
de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) şi (2) au obligaţia să se
asigure în condiţiile art. 211 şi să plătească contribuţia la asigurările
sociale de sănătate în condiţiile prezentei legi."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 26 alin. (2) privind
viaţa intimă, familială şi privată, art. 34 alin. (1) privind dreptul la
ocrotirea sănătăţii [şi nu art. 33 alin. (1), cum greşit se menţionează] şi
art. 47 alin. (2) privind nivelul de trai [şi nu art. 43 alin. (3), cum greşit
se menţionează].
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată că, prin deciziile nr. 705 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2007, şi nr. 1.011 din 7 iulie
2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6
august 2009, a stabilit că dispoziţiile art. 208 alin. (3) din Legea nr.
95/2006 sunt constituţionale în raport cu o critică similară de
neconstituţionalitate.
Curtea a reţinut că „sistemul asigurărilor sociale de
sănătate îşi poate realiza obiectivul principal datorită solidarităţii celor
care contribuie", astfel că art. 208 alin. (3) din Legea nr. 95/2006
„reprezintă de fapt o expresie a prevederilor constituţionale care
reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului
de a asigura protecţia socială a cetăţenilor".
Cu referire la constituţionalitatea dispoziţiilor art.
211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, Curtea a statuat că, „datorită
solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul
principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru
populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în
imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de
sănătate. Aceste dispoziţii de lege reprezintă, de fapt, o expresie a
prevederilor constituţionale ce reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor ce
consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor".
In acest sens, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 775 din 12 mai 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 2 iulie 2009,
sau Decizia nr. 907 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 520 din 27 iulie 2010.
De asemenea, prin Decizia nr. 775 din 12 mai 2009,
raportat la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 213 alin. (4) din Legea nr.
95/2006, Curtea a statuat că „obligaţia contribuţiei la sistemul de asigurări
sociale de sănătate nu poate dobândi semnificaţia unei aşezări injuste a
sarcinilor fiscale atât timp cât, pe de o parte, instituirea acestei obligaţii
are o justificare constituţională, iar, pe de altă parte, ea se aplică tuturor
persoanelor prevăzute de norma de lege, fără privilegii ori discriminări".
Neintervenind elemente noi de natură a determina
reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia
deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Distinct de cele de mai sus, Curtea observă că art. 34
din Constituţie consacră un drept complex - dreptul la ocrotirea sănătăţii -,
ambivalent, cu două componente, una substanţială şi alta procedurală. In cauza
de faţă, se contestă latura procedurală a acestui drept şi modul în care statul
înţelege să organizeze sistemul de asigurări de sănătate. Or, potrivit art. 34
alin. (3) din Constituţie, organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de
asigurări sociale se stabileşte prin lege, ceea ce înseamnă că legiuitorul este
îndreptăţit să impună reguli pentru crearea, menţinerea şi dezvoltarea unui
sistem de asigurări sociale cu respectarea principiilor constituţionale. In
condiţiile în care Curtea, prin deciziile menţionate mai sus, a constatat că
sistemul implementat de legiuitorul român este o expresie a principiilor
enunţate în Constituţie la art. 1 alin. (3) referitor la caracterul de stat
social al României şi art. 4 alin. (1) privind solidaritatea cetăţenilor ţării,
latura procedurală a dreptului la ocrotirea sănătăţii, sub aspectul
obligativităţii plăţii contribuţiilor la sistemul de asigurări de sănătate,
este organizată în conformitate şi cu respectarea Constituţiei. Astfel, Curtea
reţine că dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi prevăzută de art. 26
alin. (2) din Constituţie în privinţa asigurărilor de sănătate trebuie
interpretat în concordanţă cu principiile constituţionale mai sus enunţate,
întrucât persoana fizică nu are dreptul să dispună de ea însăşi în mod absolut,
ci cu condiţia de a nu încălca drepturile şi libertăţile altora; cu alte
cuvinte, persoana în cauză, prin conduita sa, nu poate afecta nici latura
procedurală a dreptului său la ocrotirea sănătăţii şi nici latura substanţială
a acestui drept de care beneficiază celelalte persoane fizice.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) teza întâi, art. 211
alin. (1) şi art. 213 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în
domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Andreea-Elena Ticuşan în Dosarul nr.
7.722/197/2009 al Judecătoriei Braşov.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 octombrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Benke Karoly