Decizia Nr.122 din 16.02.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Neculai Ionesa în Dosarul nr. 38.864/3/2009 (nr. vechi 4.483/2010) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 262D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 274/2011.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 38.864/3/2009 (nr. vechi 4.483/2010), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.Excepţia a fost ridicată de Neculai Ionesa cu prilejul soluţionării unei cauze civile întemeiate pe dispoziţiile art. 272 alin. (1) din Codul muncii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că art. 272 alin. (1) din Codul muncii, care reglementează obligaţia salariatului de a restitui sumele încasate nedatorat, contravine prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie. În acest sens, arată că textul de lege criticat nu defineşte sintagma „sumă nedatorată“, nu prevede modul în care se face restituirea sumei nedatorate şi în care se va executa obligaţia salariatului de restituire, nu prevede ce cazuri de excepţie pot interveni pentru excluderea de la obligaţia de restituire şi nu specifică cine stabileşte caracterul nedatorat al unei sume de bani. De asemenea, nu stabileşte dacă dispoziţiile textului de lege supus controlului de constituţionalitate se aplică salariatului care a obţinut sume compensatorii ca urmare a concedierii colective, concediere ce a fost ulterior constatată de instanţa de judecată ca fiind nelegală. În acest sens, arată că sumele plătite de angajator foştilor salariaţi în baza art. 65 şi 68 din Codul muncii ca urmare a reorganizării societăţii angajatoare şi concedierii colective a salariaţilor sunt considerate plăţi nedatorate, deşi la data când aceste sume au fost acordate salariaţilor erau legale, iar numai ulterior, prin hotărârea instanţei de judecată, s-a constatat nelegalitatea concedierii.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât autorul excepţiei solicită, în realitate, completarea textului de lege criticat.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 272 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003.Curtea constată că, ulterior sesizării cu excepţia de neconstituţionalitate, Legea nr. 53/2003 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziţiile de lege criticate regăsindu-se, în prezent, în conţinutul art. 256 alin. (1).Textul de lege criticat are următoarea redactare: Art. 256 alin. (1): „Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.“Autorul excepţiei consideră că acest text de lege contravine următoarelor texte din Constituţie: art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul român şi art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu aceleaşi texte din Constituţie şi argumente asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 274 din 24 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, Curtea a reţinut că „textul de lege criticat nu dă o definiţie exactă a noţiunii de «sumă nedatorată» şi nici nu detaliază condiţiile în care se naşte obligaţia de restituire. El vine să acopere însă, prin excluderea tuturor celorlalte situaţii prevăzute de lege care antrenează răspunderea patrimonială a salariatului, cazurile când, fără a fi reţinută vinovăţia acestuia, este obligat la restituirea unor sume încasate de la angajator, întrucât acestea nu i se cuveneau, neexistând o justă cauză. De asemenea, având în vedere contextul reglementării, este evident că obligaţia de restituire se naşte în legătură cu desfăşurarea raporturilor de muncă. De asemenea, dispoziţiile art. 273-275 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii reglementează procedura de recuperare a daunelor de la salariat. În cazul în care între salariat şi angajator nu există un acord cu privire la restituirea sumelor nedatorate, obligaţia de restituire nu va putea fi stabilită decât pe cale judecătorească, la instanţa competentă să soluţioneze conflictul de drepturi respectiv, potrivit dispoziţiilor art. 281 şi următoarele din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii“. Curtea observă că, în urma republicării Codului muncii, dispoziţiile menţionate ale art. 273-275 au fost cuprinse în art. 257-259. De asemenea, dispoziţiile art. 281 şi următoarele din Codul muncii, înainte de republicare, referitoare la jurisdicţia muncii, au devenit, ulterior republicării, obiectul titlului XII al Codului muncii, începând cu art. 266. De asemenea, relevante în cauză sunt şi considerentele Deciziei nr. 24 din 22 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, în care s-a statuat că „interdicţia reţinerii din salariu cu titlu de daune, fără ca datoria să fie scadentă, lichidă şi exigibilă, constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, prevăzută de art. 164 alin. (2) din Codul muncii, este menită să elimine arbitrariul din reglementările anterioare, când conducerea unităţii stabilea existenţa pagubei, întinderea acesteia, lua măsuri de recuperare prin dispoziţie de imputare şi proceda de îndată la reţinerea din drepturile salariale, urmând ca salariatul să se adreseze organelor de jurisdicţie pentru apărarea intereselor sale legitime. În condiţiile statului de drept, valoare consacrată prin art. 1 alin. (3) din Constituţie, răspunderea patrimonială pentru daune se impune să se stabilească de către instanţele de judecată, care, potrivit art. 123 alin. (1) din Constituţie, înfăptuiesc justiţia în numele legii. Acelaşi principiu constituţional mai impune ca orice executare silită să aibă la bază un titlu executoriu valabil. Aceasta însă nu lezează libertatea contractuală, deoarece părţile contractante pot conveni de comun acord asupra modalităţilor de executare sau de stingere a obligaţiilor lor reciproce. De asemenea, nu este îngrădit nici dreptul salariatului să consimtă de bunăvoie la recuperarea eventualelor daune cauzate de el, fără să aştepte pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti. Ipoteza reglementată de alin. (2) al dispoziţiei legale criticate se referă doar la situaţiile în care salariatul nu acoperă de bunăvoie dauna cauzată angajatorului“. În ceea ce priveşte argumentele invocate de autorul excepţiei în prezenta cauză referitoare la caracterul legal al sumelor încasate, Curtea apreciază că acestea reprezintă aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, de competenţa instanţei de judecată, iar nu a celei de contencios constituţional. Având în vedere cele reţinute, precum şi faptul că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor mai-sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 256 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Neculai Ionesa în Dosarul nr. 38.864/3/2009 (nr. vechi 4.483/2010) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 februarie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea