DECIZIE Nr.
1215 din 5 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 172 alin. (2) si art. 215 alin. (2)
din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 817 din 7 decembrie 2010
Augustin Zegrean
- preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskâs Valentin Zoltân -judecător
Tudorel Toader -judecător
Daniela Ramona Maritiu -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (2) şi art. 215 alin. (2)
din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
excepţie ridicată de Kovacs Florin în Dosarul nr. 2.261/30/2009 al Tribunalului
Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. In acest sens
face referire la Decizia nr. 553 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 19 ianuarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 2.261/30/2009, Tribunalul
Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172
alin.' (2) şi art. 215 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind
Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de
Kovacs Florin.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele criticate încalcă principiul
nediscriminării, deoarece posibilitatea avută de preşedintele instanţei
potrivit art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă de a dispune, prin
încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la
soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă nu este reţinută şi în
materie fiscală. De asemenea, se încalcă şi dispoziţiile art. 21 din Legea
fundamentală, deoarece contribuabilul este împiedicat să obţină suspendarea
executării silite în temeiul art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Prin stabilirea unui cuantum exagerat al cauţiunii, potrivit art. 215 alin. (2)
din Codul de procedură fiscală, se încalcă dreptul la un proces echitabil,
precum şi accesul liber la justiţie.
Totodată, sunt invocate şi prevederile art. 6
paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de
contencios administrativ arată că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 172 alin. (2) şi art. 215 alin. (2) din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007.
Textele de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 172 alin. (2): „Dispoziţiile
privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială
prevăzute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu sunt
aplicabile.";
- Art. 215 alin. (2): „Dispoziţiile
prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere
suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii
contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa
competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20%
din cuantumul sumei contestate, iar în cazul
cererilor al căror obiect nu este evajuabil în
bani, o cauţiune de până la 2.000 lei."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale
art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 -Accesul liber la justiţie, art. 24 -
Dreptul la apărare, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al
unor libertăţi, art. 57 - Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor şi art. 124
- Infăptuirea justiţiei. Totodată, sunt invocate şi prevederile art. 6
paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prin Decizia nr. 553 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009, a statuat că executarea
silită este o etapă procedurală ulterioară stabilirii obligaţiilor fiscale prin
actul administrativ fiscal (titlul de creanţă fiscală), act administrativ
fiscal împotriva căruia debitorul (contribuabilul) poate formula contestaţie în
temeiul art. 205 din Codul de procedură fiscală. Mai mult, în temeiul prevederilor
art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, „instanţa competentă
poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate [... ]", ceea ce presupune că executarea silită nu mai poate avea loc.
De asemenea, cu aceeaşi ocazie Curtea a reţinut că, în
temeiul dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are
deplina libertate să reglementeze prin lege norme de procedură, cu condiţia ca
acestea să nu fie contrare Legii fundamentale. Imprejurarea că în materie
fiscală nu se aplică dispoziţiile referitoare la suspendarea provizorie a
executării silite prin ordonanţa preşedinţială, prevăzute la art. 403 alin. 4
din Codul de procedură civilă, nu are semnificaţia încălcării dispoziţiilor
art. 21 din Constituţie, câtă vreme, anterior executării silite, debitorul a
putut uza de toate căile legale pentru a stabili cu claritate atât suma
datorată, cât şi termenul de plată sau a suspendat chiar, la instanţa
competentă, executarea actului administrativ fiscal, beneficiind astfel de
suficiente garanţii privind accesul liber la justiţie.
In ceea ce priveşte critica referitoare la stabilirea
unui cuantum exagerat al cauţiunii, potrivit art. 215 alin. (2) din Codul de
procedură fiscală, se constată că prin Decizia nr. 500 din 6 mai 2008,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 18 iunie 2008, Curtea a statuat că instituirea
obligaţiei de plată a cauţiunii ca o condiţie a suspendării executării actului
administrativ fiscal nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica
accesul liber la justiţie, contrară prevederilor art. 21 din Constituţie,
întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a
contestaţiei formulate împotriva actului administrativ fiscal, ci cauţiunea a
fost instituită de legiuitor exclusiv pentru a se putea solicita suspendarea
executării actului administrativ fiscal.
Raţiunile care au impus adoptarea, în această materie,
a reglementării criticate sunt aceleaşi care au condus la reglementarea art.
403 din Codul de procedură civilă, în ai cărei termeni cauţiunea - al cărei
cuantum este stabilit de judecător - constituie o condiţie pentru a putea
solicita şi obţine suspendarea executării până ia soluţionarea contestaţiei,
întrucât, potrivit acestei reglementări, contestaţia nu este suspensivă de
executare prin ea însăşi, creditorul are posibilitatea să îşi valorifice
creanţa chiar dacă s-a formulat contestaţie la executare, câtă vreme nu s-a
plătit cauţiunea, iar dacă, drept urmare a plăţii acesteia, s-a dispus
suspendarea, în măsura în care contestaţia este respinsă, are garanţia
reparării eventualului prejudiciu ce i-a fost astfel cauzat. La rândul său,
debitorul, chiar dacă nu are posibilitatea de a achita cauţiunea şi de a obţine
suspendarea executării, are dreptul, în situaţia în care contestaţia sa este
admisă, la întoarcerea executării.
Intrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine
schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, soluţia
adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază
îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum
şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (2) şi art. 215 alin. (2)
din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
excepţie ridicată de Kovacs Florin în Dosarul nr. 2.261/30/2009 al Tribunalului
Timiş - Secţia comercială şi de contencios
administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu