DECIZIE Nr.
1213 din 11 noiembrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 480 din Codul civil
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 838 din 12 decembrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia
Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 480 din Codul civil, excepţie
ridicată de Gilda Aura Van Regteren în Dosarul nr. 88/302/2007 al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 19 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 88/302/2007, Tribunalul
Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a prevederilor art. 480 din Codul civil. Excepţia a fost ridicată de Gilda Aura Van Regteren într-o cauză ce
are ca obiect o acţiune în revendicare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că, „prin promovarea unei acţiuni în revendicare,
întemeiată pe prevederile art. 480 din Codul civil, prin compararea titlurilor,
dreptul de proprietate este afectat de o condiţie, respectiv de admiterea sau
respingerea acestei acţiuni." Totodată, arată că, „dacă imobilul ce face
obiectul acţiunii în revendicare constituie şi domiciliul pârâtului, se poate ajunge în situaţia ca un
proprietar, chiar sub condiţie, care are posesia asupra locuinţei, să fie
evacuat din domiciliul său, ceea ce constituie o violare de domiciliu, deci o
încălcare a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Constituţie".
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile art. 480 din Codul civil sunt constituţionale, nefiind contrare
dispoziţiilor art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie. Totodată, apreciază
că dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Constituţie nu sunt incidente în cauza de
faţă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 480 din Codul civil, având
următorul conţinut: „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura
şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele
determinate de lege."
Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 27 alin. (1) relative la inviolabilitatea domiciliului
şi ale art. 44 alin. (2) teza întâi privind garantarea dreptului de proprietate
privată.
Examinând excepţia, Curtea constată că prevederile art.
480 din Codul civil au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate,
pronunţându-se prin mai multe decizii, ca de exemplu Decizia nr. 873 din 30
noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 17 ianuarie 2007, Decizia nr.
925 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007, şi Decizia
nr. 937 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 790 din 21
noiembrie 2007, statuând că aceste prevederi sunt constituţionale. Astfel,
Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 480 din Codul civil dau definiţia legală
a proprietăţii, precizând că dreptul de proprietate este atât un drept absolut,
ce rezultă din exercitarea celor trei atribute ale acestui drept real - usus, fructus şi abusus -, cât şi
un drept exclusiv, din punctul de vedere al titularului care îl poate exercita
în mod liber, însă cu respectarea ordinii publice şi a dispoziţiilor imperative
ale legii. Aşa fiind, textul de lege criticat este în deplină concordanţă cu
dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (1) teza a doua, potrivit cărora
conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii
Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii
îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Totodată, Curtea constată că textul de lege criticat nu
contravine nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 27 alin. (1) privind
inviolabilitatea domiciliului în situaţia în care acţiunea în revendicare s-ar
admite, de vreme ce alin. (2) al aceluiaşi articol reglementează o derogare în
cazul executării unei hotărâri judecătoreşti.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 480 din Codul civil, excepţie ridicată de Gilda Aura Van
Regteren în Dosarul nr. 88/302/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a
civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 noiembrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu