DECIZIE Nr.
1207 din 5 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 129 alin. (1), (2), (3) si (4) din
Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 759 din 15 noiembrie 2010
Augustin Zegrean -
preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion
Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 129 alin. (1), (2), (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de
procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „OILE 15" -
S.R.L. din Sibiu în Dosarul nr. 8.446/306/2009 al Judecătoriei Sibiu.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. In acest sens
face referire la Decizia nr. 944 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 17 august 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 4 decembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 8.446/306/2009, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129
alin. (1), (2), (3) 'şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul
de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „OILE
15" - S.R.L, din Sibiu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că atât timp cât a fost suspendată
soluţionarea contestaţiei pe cale administrativă, ca urmare a sesizării
organului de urmărire penală de către organele fiscale, instituirea măsurilor
prevăzute de art. 129 din Codul de procedură fiscală este discriminatorie.
Soluţionarea acestei sesizări se întinde pe o perioadă îndelungată de timp,
ceea ce împiedică şi soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de
impunere, măsurile asigurătorii dispuse afectând întregul patrimoniu al
societăţii.
Judecătoria Sibiu arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului arată
că textul criticat nu este contrar prevederilor constituţionale privind dreptul
de proprietate. Potrivit normelor constituţionale, legiuitorul este competent
să stabilească
cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în
accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină
în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale
altor subiecte de drept, în egală măsură ocrotite. De asemenea, textul criticat
nu aduce atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât
se aplică tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără a
institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare în cadrul
acestei categorii.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost
legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea
nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 129 alin. (1), (2), (3)
şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie
2007, cu următorul conţinut: „(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în
prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura
administrativă, de organele fiscale competente.
(2) Se dispun măsuri
asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurătoriu
asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi
asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să
îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în
mod considerabil colectarea.
(3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de
emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al
antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele
fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe
competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe
toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu
individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii,
măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie
emisă de organul fiscal competent. In decizie organul fiscal va preciza
debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite
sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
legale autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale
art. 16 - Egalitatea în drepturi şi art. 44 - Dreptul de proprietate.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că, răspunzând unei critici identice, a statuat prin Decizia nr. 944
din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 581 din 17 august 2010, că
măsurile asigurătorii prevăzute de Codul de procedură fiscală constau în
indisponibilizarea unor bunuri sub forma popririi sau a sechestrului impus
asupra bunurilor debitorului. Autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că,
deşi parcurge procedura administrativă prevăzută de art. 205 şi următoarele din
Codul de procedură fiscală, procedura de executare silită îndreptată împotriva
sa nu se suspendă. In aceste condiţii, măsurile asigurătorii, potrivit textului
de lege criticat, „rămân valabile pe toată perioada executării silite" şi,
mai mult, „odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la
scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri
executorii".
Această viziune a legiuitorului a fost determinată de
imperativul eficientizării procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii
economici le înregistrează la bugetul de stat. In acest sens, art. 215 alin.
(1) din Codul de procedură fiscală prevede in
terminis că introducerea contestaţiei pe calea
administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. Acest
lucru echivalează cu continuarea procedurilor de executare silită de către organele fiscale
împotriva debitorului. In aceste condiţii, pentru a se recupera creanţele
fiscale pe care acesta le are la bugetul de stat, legiuitorul a prevăzut ca
măsurile asigurătorii să rămână valabile pe toată durata executării silite, ca
o garanţie pentru recuperarea creanţei fiscale datorate. Faptul că odată cu
individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii,
măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii nu este decât o
aplicare a imperativului mai sus enunţat.
De asemenea, Curtea a constatat
că nu se poate reţine încălcarea textelor constituţionale invocate în
susţinerea excepţiei, avându-se în vedere că, potrivit art. 129 alin. (4) din
Codul de procedură fiscală, măsurile asigurătorii vor fi ridicate în cazul în
care debitorul constituie o garanţie la nivelul creanţei stabilite sau
estimate, după caz.
Intrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine
schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, soluţia
adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază
îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 alin. (1), (2), (3) şi (4) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „OIL E 15" - S.R.L, din Sibiu în Dosarul
nr. 8.446/306/2009 al Judecătoriei Sibiu.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Maritiu