Decizia Nr.1173 din 15.09.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Yang Kaiqiang în Dosarul nr. 9.617/4/2009 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, care formează obiectul Dosarului nr. 4.454D/2010 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză.Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 4.455D/2010 şi nr. 4.588D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi legale, ridicată de Chen Jianping şi Habourchid Rodin în dosarele nr. 17.391/4/2009 şi, respectiv, nr. 3.754/4/2010 ale Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent învederează Curţii că, în toate aceste dosare, partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis note scrise în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate.Curtea, din oficiu, văzând identitatea de obiect a cauzelor menţionate, pune în discuţie problema conexării lor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 4.455D/2010 şi nr. 4.588D/2010 la Dosarul nr. 4.454D/2010, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile din 10 septembrie 2010 şi 22 octombrie 2010, pronunţate în dosarele nr. 9.617/4/2009, nr. 17.391/4/2009 şi nr. 3.754/4/2010, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Yang Kaiqiang, Chen Jianping şi, respectiv, de Habourchid Rodin în cauze având ca obiect soluţionarea plângerilor introduse împotriva unor hotărâri ale Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererilor formulate de autorii excepţiei în vederea recunoaşterii statutului de refugiat sau acordării protecţiei subsidiare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile textului criticat sunt lipsite de precizie şi claritate, neîndeplinind criteriul de calitate prevăzut de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în înţelesul dat de practica jurisprudenţială a Curţii Europene a Drepturilor Omului, întrucât nu menţionează explicit motivul protejării vieţii de familie ca motiv de acordare a protecţiei subsidiare, iar noţiunile de „tratamente sau pedepse inumane sau degradante“ sunt prea vagi şi imprecise.Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise transmise la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au următorul conţinut:– Art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2: „Protecţia subsidiară:
(1) Protecţia subsidiară se poate acorda cetăţeanului străin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări.(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege: [... ]2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; [...]“ În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Constituţie şi celor ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ambele referitoare la interzicerea torturii, a pedepselor şi a tratamentelor inumane sau degradante, precum şi dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea fundamentală şi celor ale art. 8 din aceeaşi Convenţie, referitoare la dreptul la viaţă intimă, familială şi privată. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale şi prin prisma unor critici similare. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 1.178 din 30 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 8 noiembrie 2010, Curtea a reţinut că textul de lege criticat se constituie într-o formă suplimentară de protecţie, instituită în favoarea acelor străini care nu îndeplinesc condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat, fiind o modalitate de concretizare a rigorilor impuse de necesitatea respectării de către statul român a principiului fundamental referitor la interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. De asemenea, Curtea a constatat că prevederile legale ce formează obiect al excepţiei de neconstituţionalitate oferă suficiente repere şi elemente pentru ca persoana căreia acestea i se adresează să înţeleagă condiţiile în funcţie de care i se poate acorda forma solicitată de protecţie, iar determinarea circumstanţelor specifice fiecărei situaţii în parte, a riscurilor la care ar fi expusă o persoană în cazul returnării sale în ţara de origine, precum şi aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt atribute ce revin organelor administrative competente în această materie sau, după caz, ale instanţei de judecată. Totodată, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 sunt în deplină concordanţă şi cu prevederile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care garantează dreptul la viaţă intimă, familială şi privată şi a precizat, totodată, că revine instanţei învestite cu soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate să stabilească dacă valoarea protejată de dispoziţiile constituţionale şi convenţionale amintite poate fi considerată, în circumstanţele concrete ale speţei, motiv de acordare a formei de protecţie solicitate. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 1.504 din 18 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 ianuarie 2011, sau Decizia nr. 423 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2010. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Yang Kaiqiang, Chen Jianping şi Habourchid Rodin în dosarele nr. 9.617/4/2009, nr. 17.391/4/2009 şi, respectiv, nr. 3.754/4/2010 ale Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 septembrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu