DECIZIE   Nr. 117 din 16 noiembrie 1994

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 29 din  8 februarie 1995

    Vasile Gionea          -  presedinte
    Viorel Mihai Ciobanu   -  judecator
    Miklos Fazakas         -  judecator
    Ion Filipescu          -  judecator
    Ioan Muraru            -  judecator
    Ioan Griga             -  procuror
    Gabriela Dragomirescu  -  magistrat-asistent

    Pe rol solutionarea recursului declarat de Ministerul Public impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 52 din 18 mai 1994, prin care a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 249 din Codul penal, ridicata de Meregiu Gavrila in Dosarul nr. 854/1993 al Tribunalului Tulcea.
    La apelul nominal facut de magistratul-asistent se constata ca partile sunt lipsa.
    Procedura este completa.
    Magistratul-asistent face referatul cauzei.
    Dosarul fiind in stare de judecata, presedintele completului da cuvantul procurorului care pune concluzii de admitere a recursului si de casare a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 52 din 18 mai 1994, pentru motivele aratate in cererea de recurs.

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele :
    in Dosarul nr. 854/1993 al Tribunalului Tulcea, inculpatul Meregiu Gavrila a ridicat exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 249 din Codul penal, cu motivarea ca aceste dispozitii contravin prevederilor art. 135 alin. (4) din Constitutie si deci sunt abrogate prin dispozitiile art. 150 alin. (1) din legea fundamentala, cu care Curtea Constitutionala a fost sesizata prin Incheierea din 3 august 1993.
    Prin Decizia nr. 52 din 18 mai 1994, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata de inculpatul Meregiu Gavrila si a constatat ca dispozitiile art. 249 din Codul penal sunt partial abrogate, potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie, acestea urmand a se aplica numai cu privire la bunurile prevazute de art. 135 alin. (4) din Constitutie, bunuri ce formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice.
    Impotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs in termen legal, pentru urmatoarele trei motive:
    - Curtea Constitutionala, constatand abrogarea, si-a depasit competenta materiala, incalcind astfel principiul constitutional al separatiei puterilor in stat;
    - solutia admiterii exceptiei de neconstitutionalitate, intemeiata pe caracterul obligatoriu al Deciziei Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 7 septembrie 1993, inchide calea sesizarii Curtii cu orice alta exceptie, chiar si atunci cand aceasta ar privi un bun public nominalizat expres in art. 135 alin. (4) din Constitutie;
    - nemotivarea deciziei si deci incalcarea dispozitiilor art. 13 si art. 16 din Legea nr. 47/1992 si ale art. 261 din Codul de procedura civila.

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
examinind incheierea de sesizare, decizia atacata, cererea de recurs, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public -, dispozitiile legale atacate ca neconstitutionale, raportate la prevederile Constitutiei, ale Legii nr. 47/1992 si ale Regulamentului de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, retine:
    Primul motiv de recurs, privind lipsa competentei materiale a Curtii Constitutionale de a constata abrogarea unor prevederi legale, urmeaza a fi respins ca nefondat. Potrivit practicii sale constante, Curtea, cat timp instanta de judecata nu a retinut ca un text legal este abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie si a sesizat Curtea Constitutionala cu solutionarea exceptiei, este obligata sa se pronunte in virtutea dreptului constitutional al cetatenilor de a invoca neconstitutionalitatea unui text pe care instanta intelege sa il aplice.
    Abrogarea, potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie, este rezultatul contrarietatii legii anterioare cu prevederile Constitutiei, astfel incat ea constituie nu numai o consecinta a aplicarii legii in timp, ci si o problema de constitutionalitate, ca urmare a suprematiei legii fundamentale in cadrul sistemului juridic.
    Cel de-al doilea motiv de recurs, potrivit caruia solutia admiterii exceptiei de neconstitutionalitate intemeiata pe caracterul obligatoriu al Deciziei Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1993 inchide calea sesizarii Curtii cu orice alta exceptie, chiar si atunci cand aceasta priveste un bun public dintre cele nominalizate in art. 135 alin. (4) din Constitutie, urmeaza, de asemenea, a fi respins ca nefondat.
    Potrivit art. 29 din regulamentul sau de organizare si functionare, Curtea Constitutionala statueaza numai asupra problemelor de drept. Constatand in drept ca art. 249 din Codul penal este abrogat partial si ca urmeaza sa se aplice numai cu privire la bunurile prevazute in art. 135 alin. (4) din Constitutie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietatii publice, ramane ca fiecare instanta de judecata sa stabileasca daca este vorba sau nu de astfel de bunuri si sa decida daca textele referitoare la infractiunile privind avutul obstesc sunt sau nu aplicabile.
    Si cel de-al treilea motiv de recurs, privitor la nemotivarea deciziei si deci incalcarea prevederilor art. 13 si art. 16 din Legea nr. 47/1992 si ale art. 261 din Codul de procedura civila privind continutul deciziei, urmeaza a fi respins ca nefondat. Din moment ce decizia Plenului Curtii Constitutionale, pronuntata in temeiul art. 29 din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, este obligatorie pentru completele de judecata, acestea nu se pot indeparta de la motivarea ei si deci invocarea acesteia semnifica motivarea deciziei pronuntate intr-o exceptie concreta. Cu toate acestea, existenta deciziei Plenului Curtii Constitutionale nu are drept consecinta inutilitatea judecarii exceptiilor, in cadrul carora s-ar putea ridica noi probleme si noi interpretari in masura sa determine eventual schimbarea practicii Curtii Constitutionale.
    De altfel, prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 18 din 14 martie 1994, ramasa definitiva prin Decizia nr. 95 din 21 octombrie 1994, ambele publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 343 din 12 decembrie 1994, Curtea Constitutionala a constatat ca prevederile art. 249 din Codul penal sunt partial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie si, in consecinta, urmeaza a se aplica numai cu privire la bunurile prevazute de art. 135 alin. (4) din Constitutie, bunuri ce formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice.
    Pentru motivele aratate, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 25 si art. 26 din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge recursul declarat de Ministerul Public impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 52 din 18 mai 1994, pronuntata in Dosarul nr. 75C/1993.
    Definitiva.
    Pronuntata in sedinta publica din 16 noiembrie 1994.

               PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
               prof. dr. VASILE GIONEA

                         Magistrat asistent,
                         Gabriela Dragomirescu