Decizia Nr.116 din 10.03.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 255 din 16 aprilie 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Valentina Bărbăţeanu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Claudiu Ardelean în Dosarul nr. 13.577/55/2013 al Tribunalului Arad - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 647D/2014 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând că, în virtutea prevederilor art. 120 şi art. 121 din Legea fundamentală, autorităţile administraţiei publice locale pot adopta acte administrative cu caracter normativ în diferite domenii, dispunând de o anumită marjă de apreciere cu privire la oportunitatea adoptării acestora.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Decizia civilă nr. 594A din 10 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 13.577/55/2013, Tribunalul Arad - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Claudiu Ardelean într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei stabilite printr-o hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Arad, constând în neîndeplinirea obligaţiei de a deţine la bordul autovehiculului cu care se desfăşoară activitatea de taximetrie a cazierului de conduită profesională eliberat de primarul municipiului Arad.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale care consacră caracterul unitar al statului român, de vreme ce orice autoritate administrativă locală din România poate dispune în mod arbitrar sancţiuni care pot diferi de la o unitate administrativ-teritorială la alta, ceea ce înseamnă o legislaţie neunitară în privinţa sancţiunilor contravenţionale. Susţine că se încalcă şi caracterul de stat de drept şi democratic, bazat pe domnia legii, întrucât se conferă „drepturi abuzive administraţiei publice locale de a emite acte normative, de completare sau chiar de abrogare a legilor edictate de Parlament ca unică putere legiuitoare“. Se nesocoteşte şi principiul separaţiei puterilor în stat, întrucât Guvernul a acordat prerogative administraţiei publice locale de a legifera şi de a completa legile adoptate de Parlament, fiind astfel uzurpată puterea legiuitorului. Autorul excepţiei arată că se încalcă şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât nu sunt respectate anumite prevederi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, şi anume art. 4 - „Ierarhia actelor normative“, art. 58 -„Evenimentele legislative“ şi art. 60 - „Completarea“, întrucât hotărârea consiliului local în baza căruia a fost sancţionat este un act normativ inferior Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, astfel că aceasta nu putea completa sau abroga dispoziţiile unui act normativ superior ierarhic. Precizează că respectiva hotărâre este o „quasi-abrogare tacită“ a art. 26 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, care instituie obligaţia şoferilor profesionişti de a deţine certificatul profesional eliberat de Ministerul Transportului, înlocuind-o cu o „pseudo-obligaţie lipsită de temei legal, respectiv un aşa-zis cazier de conduită profesională eliberat de Primăria Arad“.6. Tribunalul Arad - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Precizează că legiuitorul nu stabileşte întotdeauna direct prin lege contravenţii şi sancţiuni, ci această competenţă poate reveni şi autorităţilor publice însărcinate cu organizarea executării legii. Menţionează, totodată, că, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale ale art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) şi (2) şi art. 122 alin. (1), actele autorităţilor administraţiei publice locale se adoptă ori se emit pentru reglementarea unor activităţi de nivel local, iar autonomia locală conferă autorităţilor administraţiei publice locale dreptul de a avea iniţiative în toate domeniile, cu excepţia celor care sunt date în mod expres în competenţa altor autorităţi publice, iar acest drept se răsfrânge şi în domeniile de activitate reglementate de lege în care autoritatea administrativă este abilitată să emită reglementări specifice.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat reprezintă o valorificare a prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, iar reglementarea unor contravenţii în diverse domenii de activitate este posibilă şi prin acte normative subordonate legii, în condiţiile în care domeniile respective sunt prevăzute în competenţa dată prin lege autorităţilor publice stabilite la art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. Textul menţionat nu constituie o reglementare primară, ci este o reglementare secundară în raport cu legea care stabileşte competenţa în materie a autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene într-un domeniu sau altul. Precizează că, în conformitate cu dispoziţiile art. 108 alin. (2) din Constituţie, această competenţă revine autorităţii publice însărcinate cu organizarea executării legii, acest fapt fiind valabil nu numai în ce priveşte Guvernul, ci şi, mutatis mutandis, în cazul autorităţilor administraţiei publice locale în ce priveşte domeniile respective.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, care au următoare redactare: „Prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene se stabilesc şi se sancţionează contravenţii în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuţii prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenţii prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului“.12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (1) potrivit căruia România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, art. 1 alin. (3) referitor la caracterul de stat de drept şi democratic al statului român, art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 1 alin. (5) privitor la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 61 conform căruia Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării şi art. 124 alin. (1) şi (2) care prevede că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, fiind unică, imparţială şi egală pentru toţi.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia susţine că ar fi încălcate prevederile constituţionale care consacră caracterul unitar al statului român întrucât autorităţile administraţiei publice locale sau judeţene ar avea dreptul de a stabili în mod arbitrar sancţiuni care pot diferi de la o unitate administrativ-teritorială la alta, ceea ce ar implica existenţa unei legislaţii neunitare în privinţa sancţiunilor contravenţionale. Sub acest aspect, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a subliniat că existenţa unor acte normative diferite pentru anumite zone ale ţării nu este de natură să afecteze caracterul unitar al statului, ci, într-o asemenea situaţie, s-ar putea pune, eventual, doar problema aplicării în spaţiu a respectivelor acte (a se vedea Decizia nr. 176 din 16 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 14 februarie 2000, referitoare la unele prevederi din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996). Mutatis mutandis, cele anterior statuate se aplică şi în cauza de faţă, având în vedere că prezenta critică este formulată, de fapt, prin prisma posibilităţii autorităţilor publice locale de a emite acte administrative cu caracter normativ prin care să reglementeze la nivel local stabilirea şi sancţionarea unor contravenţii, în condiţiile în care textul de lege criticat se circumscrie prevederilor art. 120 alin. (1) din Legea fundamentală potrivit cărora administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice, precum şi celor ale art. 121 alin. (1) şi (2) în conformitate cu care autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe sunt consiliile locale alese şi primarii, care funcţionează ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe.14. Curtea remarcă, totodată, că textul de lege criticat permite autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene să stabilească şi să sancţioneze contravenţii numai în ipoteza în care este vorba despre domenii de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuţii prin lege şi doar în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenţii prin acte normative cu forţă juridică superioară, emanând de la autorităţile legislative centrale ale statului, respectiv legi adoptate de Parlament şi ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului.15. De altfel, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că legiuitorul nu stabileşte întotdeauna direct, prin lege, contravenţii şi sancţiuni, ci, chiar în sensul textului constituţional invocat [art. 108], această competenţă revine autorităţii publice însărcinate cu organizarea executării legii (a se vedea Decizia nr. 51 din 12 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 3 martie 2004). Totodată, în considerentele Deciziei nr. 535 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, Curtea a statuat că această argumentare este valabilă nu numai în ceea ce priveşte Guvernul, ci, mutatis mutandis, şi în cazul autorităţilor administraţiei publice locale prevăzute la art. 2 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în ceea ce priveşte domeniile specificate în textele respective.16. Din această perspectivă, Curtea observă că nu se pune nici problema încălcării principiului separaţiei puterilor în stat, nefiind vorba despre acte de reglementare primară, care pot fi adoptate doar de Parlament, ca unică autoritate legislativă a statului, sau de Guvern, ca legislator delegat. Actele administrative cu caracter normativ emise de autorităţile administraţiei publice locale sunt acte secundare, în raport cu legea care stabileşte competenţa acestora într-un domeniu sau altul de activitate sau care, eventual, reglementează domeniul de activitate respectiv. În aceeaşi ordine de idei nu poate fi reţinută nici susţinerea în sensul că s-ar încălca şi caracterul statului român de stat de drept şi democratic, bazat pe domnia legii, statuat în art. 1 alin. (3) din Constituţie, întrucât s-ar conferi „drepturi abuzive administraţiei publice locale de a emite acte normative, de completare sau chiar de abrogare a legilor edictate de Parlament ca unică putere legiuitoare“.17. Curtea constată că nu poate fi reţinută nici susţinerea autorului excepţiei în sensul că s-ar încălca şi art. 1 alin. (5) din Constituţie ca urmare a faptului că nu ar fi respectate anumite prevederi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, referitoare la ierarhia actelor normative, la abrogarea, modificarea şi completarea lor. În argumentarea acestei afirmaţii, autorul excepţiei precizează că hotărârea consiliului local în baza căruia a fost sancţionat este un act normativ inferior Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 28 ianuarie 2003, astfel că aceasta nu putea completa sau abroga dispoziţiile unui act normativ superior ierarhic.18. Curtea reţine că autorul excepţiei a fost sancţionat contravenţional cu amendă pentru nerespectarea unei obligaţii instituite printr-o hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Arad, în sarcina persoanelor care practică activitatea de transport în regim de taxi, care trebuie să aibă la bordul autovehiculului cazierul de conduită profesională eliberat de Primăria Arad. În opinia sa, această hotărâre este o „quasi-abrogare tacită“ a art. 26 din Legea nr. 38/2003 care instituie obligaţia şoferilor profesionişti de a deţine certificatul de atestare profesională eliberat de Ministerul Transportului. Aceste susţineri nu reprezintă, însă, veritabile critici de neconstituţionalitate, ci au natura unor critici de legalitate, care tind la demonstrarea neconcordanţei hotărârii menţionate cu prevederile unei legi în aplicarea căreia a fost emisă, respectiv a Legii nr. 38/2003. Or, competenţa în ce priveşte controlul de legalitate al actelor administrative revine instanţelor judecătoreşti, potrivit legii, iar nu Curţii Constituţionale ale cărei atribuţii sunt expres prevăzute în Constituţie şi în Legea nr. 47/1992.19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Claudiu Ardelean în Dosarul nr. 13.577/55/2013 al Tribunalului Arad - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu