DECIZIE Nr.
1158 din 17 septembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15 alin. (2) si (4) din Legea nr.
38/2003 privind transportul în regim de taxi si în regim de închiriere
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 749 din 4 noiembrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 15 alin. (2) şi (4) din Legea nr.
265/2007" pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind
transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, excepţie ridicată de
Asociaţia „Uniunea Naţională a Conducătorilor Auto Liber Profesionişti" în
Dosarul nr. 27.203/3/CA/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a
contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspunde pentru autorul excepţiei
apărătorul ales, cu delegaţie la dosar.
Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de
citare este legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Având cuvântul, partea prezentă, prin avocat, solicită
admiterea excepţiei, prezentând pe larg considerentele expuse în faţa instanţei
de judecată. In susţinerea excepţiei depune la dosar concluzii scrise,
intitulate „răspuns la punctul de vedere al Avocatului Poporului", în care
mai invocă încălcarea, prin textul de lege criticat, a dispoziţiilor art. 53
din Legea fundamentală, precum şi a „art. 49-55 din Tratatul CE".
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât textul de lege
criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate. Arată că activitatea
de dispecerat este aducătoare de profit, astfel încât ar fi nelegală
desfăşurarea acesteia de către asociaţii, care sunt persoane juridice
nonprofit.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 7 noiembrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 27.203/3/CA/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 15 alin. (2) şi (4) din Legea
nr. 265/2007" pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind
transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, excepţie ridicată
de Asociaţia „Uniunea Naţională a Conducătorilor Auto Liber Profesionişti"
într-o cauză având ca obiect obligarea pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti
la preschimbarea licenţei de dispecerat taxi cu documentul similar de tip nou.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prin dispoziţiile legale criticate sunt
încălcate prevederile constituţionale ale art. 9, întrucât acestea exclud din
sfera persoanelor juridice asociaţiile şi fundaţiile. Astfel, din enumerarea
documentelor necesare pentru obţinerea autorizaţiei de dispecerat taxi rezultă
în mod clar că numai societăţile comerciale pot obţine această autorizaţie,
întrucât se prevede că este necesară o copie de pe certificatul de
înmatriculare emis de registrul comerţului. Or, numai societăţile comerciale
pot obţine asemenea certificate de înmatriculare. Pentru aceleaşi motive se
încalcă şi dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000,
potrivit cărora asociaţiile şi fundaţiile sunt persoane juridice de drept
privat fără scop patrimonial, care pot desfăşura orice alte activităţi
prevăzute în statut. Se mai arată şi faptul că obligarea prestării activităţii
de dispecerat taxi numai pe baze contractuale contravine dispoziţiilor statutare
şi, prin urmare, art. 9 din Constituţie.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este întemeiată în măsura în care, prin art. 15 alin. (2)
din Legea nr. 38/2003, astfel cum a fost modificat, legiuitorul a înţeles să
excludă de la desfăşurarea activităţii de dispecerat taxi asociaţiile şi
fundaţiile, având în vedere că prin art. 9 din Constituţie se recunoaşte
dreptul asociaţiilor profesionale de a se constitui şi de a desfăşura
activitate potrivit statutelor lor.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), al art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei, astfel cum rezultă din încheierea
de sesizare, îl constituie „art. 15 alin. (2) şi (4) din Legea nr.
265/2007" pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind
transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Din examinarea
excepţiei se constată însă că obiectul acesteia îl constituie dispoziţiile art.
15 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi
şi în regim de închiriere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 45 din 28 ianuarie 2003, modificate prin art. I pct. 18 din Legea nr.
265/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 3
august 2007, astfel încât cu privire la acestea Curtea se va pronunţa în
prezenta cauză.
Prevederile legale criticate au următorul cuprins: „(2)
Autorizaţia de dispecerat taxi se poate obţine pe baza depunerii următoarei
documentaţii:
a) copie de pe certificatul de înmatriculare emis de
registrul comerţului;
b) declaraţie pe propria răspundere a persoanei
desemnate să administreze, conform căreia dispeceratul deţine baza tehnică
necesară, staţia de emisie-recepţie, frecvenţa radio protejată, personalul
autorizat şi spaţiile necesare;
c) copie de pe certificatul de operator
radiotelefonist al angajaţilor dispeceratului taxi, eliberat de autoritatea în
domeniul comunicaţiilor;
d) copie de pe licenţa de utilizare a frecvenţelor
radioelectrice, eliberată de autoritatea în domeniu. [...]
(4) Activitatea de dispecerat se desfăşoară pe baze
contractuale numai pentru transportatorii autorizaţi care desfăşoară servicii
de transport în regim de taxi, în aceeaşi localitate de autorizare."
Se susţine că aceste dispoziţii legale încalcă
prevederile art. 9 din Constituţie, potrivit cărora „Sindicatele,
patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară
activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la
apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi
sociale ale membrilor lor".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum
a fost formulată, Curtea constată următoarele:
Dispoziţiile legale criticate, care stabilesc
documentaţia pe baza căreia se poate obţine autorizaţia de dispecerat taxi,
precum şi obligaţia desfăşurării activităţii de dispecerat pe baze
contractuale, reprezintă opţiunea legiuitorului cu privire la cadrul legal de
realizare a acestei activităţi. Nu se interzice astfel constituirea
asociaţiilor profesionale şi nici desfăşurarea activităţii, care trebuie să se
realizeze, potrivit art. 9 din Constituţie, „în condiţiile legii".
De altfel, şi dispoziţiile alin. (1) al art. 15 din
Legea nr. 38/2003 prevăd că activitatea de dispecerat taxi poate fi executată
de către orice persoană juridică „autorizată de autoritatea de autorizare,
în condiţiile prezentei legi", astfel încât nu poate fi primită
interpretarea autorului excepţiei în sensul că prin alin. (2) al aceluiaşi
text, care stabileşte condiţiile legale pentru autorizare, „sunt excluse
asociaţiile şi fundaţiile din sfera persoanelor juridice".
In plus, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanţa
Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, „Asociaţiile şi
fundaţiile [...] sunt persoane juridice de drept privat fără scop
patrimonial". Prin urmare, desfăşurarea activităţii asociaţiei,
potrivit statutului său, trebuie să fie circumscrisă acestui scop, adică
realizării unui interes general, comunitar sau, după caz, a unui interes
personal nepatrimonial.
In ceea ce priveşte invocarea unor noi temeiuri de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate, direct în faţa Curţii,
cu ocazia dezbaterilor în şedinţă publică, Curtea constată că nu a fost legal
sesizată. Aceasta întrucât, atât potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 10
alin. (2) şi art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, cât şi celor ale art. 146 lit. d) din
Constituţie, motivarea excepţiei, prin indicarea textelor constituţionale
încălcate, trebuind să fie făcută chiar prin actul de sesizare a Curţii, aşadar
în momentul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei de
judecată.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 38/2003 privind
transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, excepţie ridicată de
Asociaţia „Uniunea Naţională a Conducătorilor Auto Liber Profesionişti" în
Dosarul nr. 27.203/3/CA/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a
contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 septembrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta