Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.1138 din 13.09.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 şi art. 600 alin. 3 din Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 711 din 10 octombrie 2011



SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 şi art. 600 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Tomis Team“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 15.248/212/2010 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.861D/2010.La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, avocatul Andrei Orbesteanu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte partea primarul comunei Cogealac, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care solicită admiterea criticii de neconstituţionalitate pentru motivele invocate în faţa instanţei judecătoreşti.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 7 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 15.248/212/2010, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 şi art. 600 alin. 3 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată de pârâtul Societatea Comercială „Tomis Team“ - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză civilă având ca obiect un sechestru judiciar în contradictoriu cu reclamantul primarul comunei Cogealac.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi art. 45, precum şi prevederile art. 1 paragraful 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece „deschid calea formulării, de către o terţă persoană, a unei acţiuni civile prin care se poate pretinde şi obţine de la instanţa de judecată împiedicarea titularului dreptului de proprietate asupra unui bun să exercite în mod direct şi absolut atributele conferite de calitatea de proprietar“.Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1) şi (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 598 şi art. 600 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:Art. 598: „Ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau a altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună, instanţa competentă pentru judecarea cererii principale va putea să încuviinţeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv.“;

Art. 600 alin. 3: „Administratorul-sechestru va putea face toate actele de conservare şi administrare, va încasa orice venituri şi sume datorate şi va putea plăti datorii cu caracter curent, precum şi cele constatate prin titlu executoriu. De asemenea, el va putea sta în judecată în numele părţilor litigante cu privire la bunul pus sub sechestru, dar numai cu autorizarea prealabilă a instanţei care l-a numit.“Autorul excepţiei susţine că aceste texte legale încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate privată şi art. 45 privind libertatea economică, precum şi prevederile art. 1 paragraful 1 privind protecţia proprietăţii din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat, prin numeroase decizii, asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici asemănătoare, constatând că acestea sunt constituţionale. În acest sens, sunt Decizia nr. 315 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 8 mai 2007, şi Decizia nr. 621 din 17 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.125 din 13 decembrie 2005. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar, în conformitate cu art. 136 alin. (5) din Constituţie, proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice. Potrivit acestor prevederi, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, Curtea a reţinut că prin reglementarea dedusă controlului legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale. Măsura sechestrului judiciar constă în indisponibilizarea bunului care formează obiectul litigiului, acesta fiind încredinţat spre păstrare şi administrare până la soluţionarea definitivă a litigiului, de regulă, unei terţe persoane. Aşa fiind, sechestrul judiciar are ca scop conservarea unui bun determinat şi apare ca o măsură raţională, pe care legiuitorul are competenţa să o adopte, în conformitate cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie. Mai mult, potrivit art. 600 din Codul de procedură civilă, cererea de sechestru judiciar se judecă, în mod obligatoriu, cu citarea părţilor, această procedură având deci caracter contencios. Cu acest prilej, părţile pot învedera instanţei împrejurările care să justifice sau nu luarea unei asemenea măsuri, beneficiind de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. În fine, Curtea nu poate reţine ca semnificativă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate nici critica referitoare la înfrângerea art. 45 din Constituţie. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 şi art. 600 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Tomis Team“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 15.248/212/2010 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 septembrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Doina Suliman



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 1138/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 1138 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 1138/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu