DECIZIE Nr.
1137 din 23 septembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.
134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului
nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie si ale art. 1, art. 132,
art. 16, art. 29 alin. (1) si art. 33 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 750 din 10 noiembrie 2010
Augustin Zegrean- preşedinte
Acsinte Gaspar- judecător
Petre Lăzăroiu- judecător
Iulia Antoanella Motoc- judecător
Ion Predescu- judecător
Puskas Valentin Zoltan- judecător
Oana Cristina Puică- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, în ansamblul ei, şi ale
art. 13 din acelaşi act normativ, precum şi ale Legii nr. 78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ansamblul ei,
şi ale art. 1, art. 13 pct. 2, art. 16, art. 29 şi art. 33 din acelaşi act
normativ, excepţie ridicată de Petre Trandafir şi Neculai Coman în Dosarul nr.
6.130/1/2009 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de
16 septembrie 2010 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru
data de 23 septembrie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 12 noiembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 6.130/1/2009, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru
modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002
privind Direcţia Naţională Anticorupţie, în ansamblul ei, şi ale art. 13 din
acelaşi act normativ, precum şi ale Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ansamblul ei, şi ale art.
1, art. 13 pct. 2, art. 16, art. 29 şi art. 33 din acelaşi act normativ.
Excepţia a fost ridicată de Petre Trandafir şi Neculai
Coman cu ocazia soluţionării unei cauze penale având ca obiect infracţiuni de
corupţie.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia Petre Trandafir susţine că
prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 contravin
dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind respectarea
Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 73 alin. (3) lit. I) referitoare la reglementarea prin lege
organică a organizării şi funcţionării Ministerului Public şi ale art. 115
alin. (4) şi (6) privind condiţiile şi domeniul de reglementare prin ordonanţe
de urgenţă, deoarece, fără să existe o situaţie extraordinară, Guvernul a
adoptat actul normativ criticat, de natură a afecta regimul unei instituţii
fundamentale a statului, parte componentă a autorităţii judecătoreşti, şi anume Ministerul
Public, a cărui organizare şi funcţionare reprezintă un domeniu de reglementare
rezervat exclusiv Parlamentului.
Referitor la prevederile criticate din Legea nr.
78/2000, autorul excepţiei Neculai Coman invocă, după cum urmează:
- neconstituţionalitatea art. 1 din Legea nr. 78/2000
raportat la dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (1) privind
universalitatea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale, ale
art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 73 alin. (3)
lit. h) privind reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor
şi regimului executării acestora, precum şi ale art. 124 referitoare la
înfăptuirea justiţiei, deoarece incriminează persoane, şi nu fapte. Astfel, dispoziţiile
de lege criticate creează un regim juridic separat de dreptul comun pentru
persoanele circumstanţiate, cărora li se aplică pedepse majorate pentru
săvârşirea unor infracţiuni preexistente în Codul penal sau în legi penale
speciale;
- neconstituţionalitatea art. 132 din Legea nr. 78/2000 faţă de
dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la egalitatea în
drepturi, întrucât legiferează o circumstanţă agravantă pentru infracţiunile de
abuz în serviciu reglementate de Codul penal, cu consecinţa majorării pedepsei
aplicabile subiectului circumstanţiat la art. 1 din lege, ceea ce a dus la
confuzii în practica instanţelor de judecată;
- neconstituţionalitatea art. 16 din Legea nr. 78/2000
în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind
aplicarea legii penale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1) referitoare la
egalitatea în drepturi şi ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea,
imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, deoarece impune aplicarea legii penale
mai severe;
- neconstituţionalitatea art. 29 alin. (1) din Legea
nr. 78/2000 faţă de dispoziţiile constituţionale ale art. 124 alin. (2) privind
unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi ale art. 126 alin. (5)
teza întâi privind interzicerea înfiinţării de instanţe extraordinare, întrucât
instituirea de complete specializate echivalează cu înfiinţarea de instanţe
extraordinare;
- neconstituţionalitatea art. 33 din Legea nr. 78/2000
raportat la dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea
drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale şi ale art. 124 alin.
(1) referitoare la înfăptuirea justiţiei în numele legii, deoarece legea penală
este de strictă interpretare, iar sintagma „lege contrară" ar putea
fi sursă de arbitrar.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
134/2005, Guvernul a încălcat limitele de competenţă stabilite prin art. 115
alin. (6) din Constituţie, întrucât a reglementat, pe calea ordonanţei de
urgenţă, regimul unei instituţii fundamentale a statului, şi anume Ministerul
Public, parte componentă a autorităţii judecătoreşti. Arată că Legea nr.
78/2000 reprezintă o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun şi
aplicabilă unei categorii de persoane circumstanţiate, reglementare care nu
încalcă principiul constituţional al egalităţii, întrucât acesta permite
instituirea unor reglementări
juridice diferite pentru situaţii diferite. Criticile referitoare la prevederea
aceloraşi fapte ca infracţiuni prin texte din legi diferite reprezintă o
chestiune de interpretare şi aplicare a legii, de competenţa instanţei de
judecată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele de lege
criticate nu contravin dispoziţiilor din Legea fundamentală invocate de autorii
excepţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile „Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, în ansamblul
ei, şi ale art. 13 din acelaşi act normativ", excepţie ridicată de Petre
Trandafir, precum şi ale „Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie, în ansamblul ei, şi ale art. 1, art. 13 pct.
2, art. 16, art. 29 şi art. 33 din acelaşi act normativ", excepţie
ridicată de Neculai Coman. In realitate, potrivit concluziilor scrise ale
autorului excepţiei Petre Trandafir, acesta critică Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 134/2005, prin care „s-au făcut mai multe modificări ale art. 13
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională
Anticorupţie", nefiind vizat, în mod distinct, art. 13 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 134/2005. Totodată, din notele scrise ale autorului
excepţiei Neculai Coman reiese că acesta formulează, de fapt, critici punctuale
cu privire la anumite dispoziţii ale Legii nr. 78/2000, şi anume referitor la
prevederile art. 1, art. 132, art. 16, art. 29 alin. (1) şi art. 33 din respectivul act
normativ.
Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi
completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia
Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006, precum şi asupra dispoziţiilor art. 1,
art. 132, art. 16,
art. 29 alin. (1) şi art. 33 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea
şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000.
Textele criticate din Legea nr. 78/2000 au următorul
cuprins:
- Art. 1: „Prezenta lege
instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de
corupţie şi se aplică următoarelor persoane:
a) care exercită o funcţie publică, indiferent de
modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau
instituţiilor publice;
b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care
participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor
publice, regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale,
societăţilor naţionale, unităţilor cooperatiste sau al altor agenţi economici;
c) care exercită atribuţii de control, potrivit
legii;
d) care acordă asistenţă specializată unităţilor
prevăzute la lit. a) şi b), în măsura în care participă la luarea deciziilor
sau le pot influenţa;
e) care, indiferent
de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistenţă specializată, în
măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, cu privire
la: operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de
schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări,
în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate
acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale;
f) care deţin o funcţie de conducere într-un partid
sau într-o formaţiune politică, într-un sindicat, într-o organizaţie patronală
ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie;
g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la
lit. a)-f), în
condiţiile prevăzute de lege.";
- Art. 132, introdus prin Legea nr. 521/2004 privind modificarea şi completarea Legii nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.123
din 29 noiembrie 2004: „Infracţiunea de abuz în serviciu
contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi,
dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj
patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15
ani.";
- Art. 16: „Dacă faptele
prevăzute în prezenta secţiune constituie, potrivit Codului penal sau unor legi
speciale, infracţiuni mai grave, acestea se pedepsesc în condiţiile şi cu
sancţiunile stabilite în aceste legi.";
- Art. 29 alin. (1), modificat prin Legea nr. 161/2003
privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea
demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea
şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003: „Pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în
prezenta lege, se constituie complete specializate.";
- Art. 33: „Orice prevedere
contrară prezentei legi se abrogă".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 a mai fost supusă
controlului de constituţionalitate, prin raportare la dispoziţiile art. 115
alin. (4) şi (6) din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de
critici similare. In acest sens este Decizia nr. 297 din 23 martie 2010,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, prin care Curtea Constituţională a respins
excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 134/2005, pentru motivele acolo arătate.
Intrucât nu au apărut elemente noi, de natură a
determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi
considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta
cauză.
Pentru aceleaşi motive, Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 134/2005 nu încalcă nici prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 73
alin. (3) lit. I) din Legea
fundamentală.
Referitor la dispoziţiile art. 1, art. 132, art. 16,
art. 29 alin. (1) şi art. 33 din Legea nr. 78/2000, criticile de
neconstituţionalitate formulate sunt neîntemeiate. Astfel, art. 1, art. 132 şi art. 16 din Legea nr. 78/2000 nu
aduc nicio atingere principiului egalităţii, câtă vreme aceste prevederi de
lege se aplică în mod nediferenţiat tuturor persoanelor aflate în ipoteza lor,
respectiv tuturor celor care au săvârşit infracţiuni de corupţie. Aşa fiind, cu
privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că
persoanele care au săvârşit infracţiuni de corupţie se află într-o situaţie
juridică diferită de cea a persoanelor care au săvârşit alte infracţiuni,
astfel încât este justificată distincţia făcută de legiuitor. Intr-adevăr,
principiul egalităţii cetăţenilor nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la
situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite,
tratamentul nu poate fi decât diferit. Pentru acelaşi motiv, art. 1 din Legea
nr. 78/2000 nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (1),
art. 73 alin. (3) lit. h) şi art. 124, iar art. 16 din Legea nr. 78/2000 nu
încalcă art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală. Art.15 alin. (2) din
Constituţie nu este aplicabil în cauză.
Totodată, nu pot fi reţinute nici criticile aduse art.
29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2)
din Constituţie, „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de
judecată sunt prevăzute numai prin lege". In exercitarea acestei
competenţe exclusive conferite de Legea fundamentală, legiuitorul poate
institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, cum este şi cazul normelor criticate,
prin care s-a stabilit ca pentru judecarea în primă instanţă a unei anumite
categorii de infracţiuni, şi anume infracţiunile de corupţie, să se instituie
complete specializate, în scopul perfecţionării actului de justiţie.
Constituirea unor astfel de complete nu are semnificaţia instituirii unor
instanţe extraordinare, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, „Justiţia
se realizează prin Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte
instanţe judecătoreşti stabilite de lege", iar judecătorii care compun
completele specializate fac parte din instanţele judecătoreşti prevăzute de
lege, îndeplinind cerinţele de independenţă şi imparţialitate impuse de
prevederile constituţionale [art. 124 alin. (2) şi (3)]. De altfel, niciun text
constituţional nu interzice specializarea completelor de judecată, ci,
dimpotrivă, Legea fundamentală permite chiar înfiinţarea de instanţe
specializate în anumite materii [art. 126 alin. (5) teza a doua din
Constituţie].
In fine, nici dispoziţiile art. 33 din Legea nr.
78/2000, referitoare la abrogarea oricăror prevederi contrare acestui act
normativ, nu aduc nicio atingere principiului universalităţii drepturilor,
libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor şi principiului
înfăptuirii justiţiei în numele legii. In plus, critica formulată priveşte
modul de aplicare a dispoziţiilor de lege atacate şi, prin urmare, nu poate fi
cenzurată de instanţa de contencios constituţional, fiind de competenţa
instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor
ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.
Pentru considerentele expuse,
în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi ale art. 1, art. 132, art. 16, art. 29 alin. (1) şi art. 33 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Petre Trandafir şi
Neculai Coman în Dosarul nr. 6.130/1/2009 al Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie - Secţia penală.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică