DECIZIE Nr.
1131 din 10 septembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 244 alin. 1 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 715 din 23 octombrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 alin. 1 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Nicolae Sobcoîn Dosarul nr. 806/94/2005 al
Judecătoriei Buftea.
La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei,
personal şi asistat de avocatul Ion Costin, lipsind celelalte părţi, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată. Avocatul prezent
susţine că dispoziţiile art. 244 din Codul de procedură civilă încalcă
prevederile constituţionale ale art. 16 şi 21 prin aceea că stabilesc
facultatea, iar nu obligaţia instanţei de a suspenda judecata în cazul în care
soluţionarea procesului depinde de existenţa sau neexistenţa unui drept care
face obiectul altei judecăţi. Astfel, sintagma „poate" din
conţinutul dispoziţiilor art. 244 din Codul procedură civilă aduce o gravă
atingere drepturilor şi intereselor legitime ale părţii care solicită
suspendarea.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 11 martie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 806/94/2005, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituţională
pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 244 alin. 1 din
Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicolae Sobco.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 244 alin. 1
contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi art.
21, întrucât împiedică părţile aflate în proces de a da eficienţă existenţei
unor drepturi ce fac obiectul altei judecăţi, limitând în mod ilegitim
egalitatea acestora în faţa legii. Astfel, caracterul permisiv al dispoziţiilor
art. 244 din Codul de procedură civilă aduce o gravă atingere drepturilor şi
intereselor legitime ale părţii care solicită suspendarea.
Judecătoria Buftea nu
îşi exprimă punctul de vedere în legătură cu excepţia invocată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului arată
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale
invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d)din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl formează dispoziţiile art. 244
alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „Instanţa
poate suspenda judecata:
1. când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în
parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte
judecăţi.
2. când s-a început urmărirea penală pentru o
infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să
se dea."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 16 şi 21, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă reglementează cazurile
de suspendare facultativă a judecăţii procesului civil.
Curtea constată că asupra constituţionalităţii
dispoziţiilor art. 244 din Codul de procedură civilă s-a mai pronunţat, de
exemplu, prin Decizia nr. 29 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 26 februarie 2004. Cu acel prilej,
Curtea a statuat că, având posibilitatea de a aprecia oportunitatea suspendării
cursului judecăţii, instanţa este chemată să cenzureze toate acele cazuri care
ar putea constitui pretext pentru tergiversarea judecăţii. Prin urmare, lăsarea
măsurii suspendării la aprecierea judecătorului, atunci când dezlegarea
pricinii depinde de existenţa unui drept care face obiectul unui alt proces
aflat în curs, este menită să îi permită acestuia să îşi exercite rolul activ,
sancţionând eventualele tentative de exercitare abuzivă a drepturilor
procesuale, incontestabil mai eficient decât în situaţia în care suspendarea ar
avea caracter imperativ.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curte prin
decizia menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o sunt
valabile şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată
de Nicolae Sobcoîn Dosarul nr. 806/94/2005 al Judecătoriei Buftea.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 septembrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu