Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

DECIZIE Nr

DECIZIE   Nr. 1128 din 23 septembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale art. VII din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de masuri pentru solutionarea unor aspecte financiare în sistemul justitiei si ale art. 7 alin. (1) lit. h) din Ordonanta Guvernului nr. 18/2008 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2008

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 776 din 19 noiembrie 2010



Augustin Zegrean                            - preşedinte

Aspazia Cojocaru                            -judecător

Acsinte Gaspar                                -judecător

Petre Lăzăroiu                                 -judecător

Mircea Ştefan Minea                       -judecător

Iulia Antoanella Motoc                   -judecător

Ion Predescu                                    -judecător

Puskas Valentin Zoltan                    -judecător

Tudorel Toader                                 -judecător

Valentina Bărbăţeanu                       - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor „art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, ale art. VI alin. (1) teza întâi şi art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei şi ale art. 7 lit. h) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2008 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2008", excepţie ridicată de Tribunalul Bacău, prin preşedinte, în Dosarul nr. 8.777/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei, arătând că textele de lege au avut o aplicabilitate temporară, limitată la anul 2008.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 10 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 8.777/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, ale art. VI alin. (1) teza întâi şi art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei şi ale art. 7 lit. h) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2008 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2008". Excepţia a fost ridicată de Tribunalul Bacău, prin preşedinte, într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect „refuz acordare drepturi".

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că cele trei acte normative criticate reglementează în moduri diferite anumite raporturi social-financiare cu acelaşi obiect, fiind de natură să încalce principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat. Astfel, se arată, în esenţă, că dispoziţiile de lege examinate sunt neconstituţionale, deoarece, potrivit acestora, fondurile care se colectează din taxele judiciare de timbru, din impozitarea onorariilor notarilor, ale executorilor judecătoreşti şi ale avocaţilor - deci din activităţi desfăşurate în aria justiţiei, se fac venit la bugetul de stat; or, acestea ar trebui colectate într-un fond special (după modelul bugetului asigurărilor sociale de stat sau al asigurărilor pentru şomaj) şi constituite ca venit la Ministerul Justiţiei. Modul în care, în prezent, este reglementată colectarea şi gestionarea respectivelor sume nu asigură o reală finanţare a activităţii judecătoreşti şi nici nu rezolvă situaţia „destul de ambiguă a independenţei financiare a autorităţii judecătoreşti", aceasta fiind subordonată prin constrângere financiară faţă de puterea executivă. Se mai arată că prevederile art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 sunt imposibil de pus în practică, întrucât ordonatorii principali de credite (Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - pentru propria activitate, Ministerul Justiţiei - pentru curţile de apel, tribunale şi, prin acestea, pentru judecători, Consiliul Superior al Magistraturii - pentru propria activitate şi Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - pentru parchete) nu cunosc cuantumul sumelor colectate la bugetul statului şi, ca atare, nu pot solicita introducerea modificărilor, în fapt sumele încasate fiind total aleatorii şi imposibil de previzionat.

In sfârşit, se relatează situaţia concretă a autorului excepţiei - Tribunalul Bacău -, care este restant cu 40% din sumele datorate barourilor pentru oficiile în materie penală, pentru expertizele dispuse de instanţă (ceea ce determină întârzierea soluţionării cauzelor), precum şi pentru plata furnizorilor de utilităţi şi servicii, ce somează instituţia cu întreruperea acestora. Se mai arată că va fi imposibil de dat curs cererilor de ajutor public judiciar şi asistenţă judiciară.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază, mai întâi, că textele de lege criticate pot constitui obiect al excepţiei de neconstituţionalitate sub aspectul condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deoarece actele normative ce le cuprind nu au fost abrogate expres. Arată apoi că acestea nu încalcă principiul separaţiei puterilor, întrucât, potrivit principiului realităţii bugetare sau neafectării veniturilor bugetare, veniturile se înscriu în buget pe surse de provenienţă, iar cheltuielile pe acţiuni şi obiective concrete, astfel încât veniturile odată intrate în buget se depersonalizează şi servesc la efectuarea cheltuielilor în ordinea prevăzută în buget. Totodată, precizează că faptul că o normă criticată nu poate fi pusă în practică nu constituie o încălcare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, „ci reprezintă un aspect de punere în executare a normelor, prin găsirea celor mai bune metode şi mijloace de colaborare".

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, nefiind încălcat principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. In cauză este vorba despre principiul realităţii bugetare sau al neafectării veniturilor bugetare, necesităţile practice ale execuţiei bugetare demonstrând că o afectare iniţială a unui venit poate conduce fie la imposibilitatea realizării obiectivului finanţat, fie la cheltuirea întregului venit. In plus, independenţa financiară a justiţiei nu este determinată de existenţa unui anume titular însărcinat cu gestionarea bugetelor, ci de existenţa unor alocaţii bugetare suficiente pentru a se asigura buna funcţionare a instanţelor. Totodată, Avocatul Poporului observă că modificarea textelor de lege criticate, în sensul dorit de autorul excepţiei, nu constituie atribuţia Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispoziţiile „art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, ale art. VI alin. (1) teza întâi şi art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei şi ale art. 7 lit. h) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2008 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2008."

Analizând conţinutul acestor reglementări, Curtea constată următoarele:

- dispoziţiile art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, modifică prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare. Având în vedere prevederile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora „Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervenţiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază", rezultă că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Acestea au fost modificate, mai întâi, prin art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, iar apoi prin articolul unic pct. 4 din Legea nr. 76/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 8 aprilie 2009, astfel că, în prezent, dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 au următorul conţinut:

Art. 26 alin. (1): „(1) O cotă de 15% din sumele provenind din impozitele încasate din onorariile avocaţilor, ale notarilor publici şi ale executorilor judecătoreşti se constituie venituri la bugetul de stat şi se cuprinde distinct în bugetele de venituri şi cheltuieli ale Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv ale Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel:

a) o cotă de 10% va fi cuprinsă în bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, din care 50% va fi folosită pentru finanţarea sistemului de ajutor public judiciar şi a sistemului de asistenţă juridică, iar 20% va avea ca destinaţie cheltuieli de investiţii şi cheltuieli curente;

b) o cotă de 10% va fi cuprinsă în bugetul de venituri şi cheltuieli al Consiliului Superior al Magistraturii şi va fi folosită pentru asigurarea pregătirii profesionale a judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi a personalului din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii şi, respectiv, Şcoala Naţională de Grefieri, precum şi pentru cheltuieli de investiţii şi cheltuieli curente;

c) o cotă de 10% va fi cuprinsă în bugetul de venituri şi cheltuieli al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

d) o cotă de 10% va fi cuprinsă în bugetul de venituri şi cheltuieli al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având ca destinaţie cheltuieli de investiţii şi cheltuieli curente.";

- dispoziţiile art. VI alin. (1) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 20 iunie 2008, se referă, de asemenea, la aceleaşi prevederi ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi au fost modificate prin acelaşi art. unic pct. 4 din Legea nr. 76/2009 de aprobare a ordonanţei de urgenţă. Ca atare, textul de lege criticat are, în prezent, acelaşi conţinut redat anterior, şi anume dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru;

- în ceea ce priveşte prevederile art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, acestea au fost, de asemenea, modificate prin articolul unic pct. 7 din Legea nr. 76/2009, astfel că, în prezent, au următorul conţinut: „Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice, la propunerea ordonatorilor principali de credite, să introducă modificările rezultate din aplicarea dispoziţiilor art. VI în volumul şi structura bugetului de stat, a bugetelor locale şi în volumul şi structura bugetelor Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe anul 2008.";

- în sfârşit, dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. h) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2008 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 şi 551 bis din 22 iulie 2008, prevăd următoarele: „(1) In structura bugetului de stat şi bugetelor ordonatorilor principali de credite aprobate pe anul 2008 se efectuează următoarele modificări: (...) h) Ministerul Justiţiei introduce la capitolul «Ordine publică şi siguranţă naţională», la titlul «Bunuri şi servicii», articolul «Ajutor public judiciar» cu sume care se asigură prin redistribuire în cadrul aceluiaşi titlu, pentru finanţarea sistemului de ajutor public judiciar şi a sistemului de asistenţă juridică."

In concluzie, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în realitate, dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei şi ale art. 7 alin. (1) lit. h) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2008 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2008.

Autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate contravin principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, reglementat de art. 1 alin. (4) din Constituţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că nu poate reţine critica referitoare la contrarietatea dintre prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală. In cauza de faţă, Curtea observă că textul de lege criticat din Legea nr. 146/1997 nu este de natură să conducă la o intruziune a activităţii executivului în prerogativele autorităţii judecătoreşti. Autorii excepţiei nici nu critică, de fapt, textul în sine, ci faptul că acesta este inaplicabil prin interpretarea coroborată cu prevederile art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008.

De altfel, prin Decizia nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009, Curtea a constatat că „ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului stabilirea surselor de finanţare ale fiecărei categorii de buget în parte". Totodată, Curtea a reţinut că, „potrivit principiului realităţii bugetare sau neafectării veniturilor bugetare, veniturile se înscriu în buget pe surse de provenienţă, iar cheltuielile pe acţiuni şi obiective concrete, astfel încât veniturile odată intrate în buget se depersonalizează şi servesc la efectuarea cheltuielilor în ordinea prevăzută în buget. Acest principiu este determinat de necesităţile practice ale execuţiei bugetare, care au demonstrat că o afectare iniţială a unui venit poate conduce fie la imposibilitatea realizării obiectivului finanţat, fie la cheltuirea întregului venit, deşi necesităţile nu o impun". Cu acelaşi prilej, Curtea a mai arătat după cum urmează: „Astfel, calificarea unor surse de venituri ca aparţinând bugetului de stat sau bugetelor locale este o decizie de oportunitate bugetară ce poate fi cenzurată de Curtea Constituţională numai în situaţia în care funcţionarea unei puteri a statului este pusă în pericol, ceea ce, în speţă, nu este cazul."

Referitor la dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. h) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2008 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2008, Curtea constată că excepţia având acest obiect este inadmisibilă, urmând să fie respinsă ca atare. în acest sens, Curtea observă că, potrivit principiului constituţional al anualităţii bugetului de stat, instituit prin art. 138 din Constituţie, aceste prevederi şi-au încetat aplicabilitatea odată cu încheierea exerciţiului anului bugetar corespunzător perioadei de reglementare a Legii bugetului de stat pe anul 2008 nr. 388/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 şi nr. 902 bis din 31 decembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, mai exact la data de 31 decembrie 2008. Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora Curtea se pronunţă asupra constituţionalităţii unei dispoziţii în vigoare, excepţia este inadmisibilă.

De asemenea, aceeaşi soluţie se impune în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei. Aceasta, deoarece textul criticat are în vedere modificări în volumul şi structura unor bugete aferente anului 2008. Este vorba despre bugetul de stat, bugetele locale, bugetele Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Consiliului Superior al Magistraturii, Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, toate corespunzătoare anului 2008. Aşadar, pentru aceleaşi considerente, rezultate din caracterul temporar al aplicabilităţii acestora, şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 va fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Tribunalul Bacău, prin preşedinte, în Dosarul nr. 8.777/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti -Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

II. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei şi ale art. 7 alin. (1) lit. h) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2008 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2008, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăteanu


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 1128/2010

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 1128 din 2010
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 1128/2010
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu