Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.1120 din 08.09.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1069 alin. 1 şi art. 1070 din Codul civil
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 702 din 05 octombrie 2011

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1069 alin. 1 şi art. 1070 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Conban“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 39.838/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.313D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 2 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 39.838/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1069 alin. 1 şi art. 1070 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Conban“ - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect pretenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prin reglementarea instituţiei clauzei penale este limitată posibilitatea judecătorului de a dispune micşorarea penalităţilor exclusiv pentru situaţia când obligaţia principală a fost executată în parte, nu şi în situaţia când penalitatea este în chip manifest excesivă, ajungându-se ca penalitatea să depăşească cu mult valoarea prejudiciului suferit de creditor. În acest fel apreciază că se încalcă dreptul debitorului la un proces echitabil, precum şi dreptul de proprietate al acestuia, deoarece patrimoniul său poate fi executat de creditor pentru o valoare mult mai mare decât valoarea prejudiciului suferit. În sfârşit, arată că soluţia legislativă în materie reglementată de Codul civil român este deficitară faţă de cea din alte sisteme de drept, în legislaţia europeană fiind reglementată posibilitatea ca judecătorii să intervină atunci când acest lucru se impune şi să modifice cuantumul clauzei penale, în sensul creşterii sau micşorării acesteia.Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că limitarea posibilităţii instanţei de a interveni asupra cuantumului clauzei penale introduse în contract nu constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil sau al dreptului de proprietate al debitorului, având în vedere că nimic nu împiedică partea interesată să sesizeze instanţa atunci când invocarea clauzei s-a făcut abuziv, aceasta putând cere să se constate că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru plata de despăgubiri.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului arată că prevederile art. 1069 alin. 1 şi art. 1070 din Codul civil sunt constituţionale. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume deciziile nr. 121/2009 şi nr. 865/2010, prin care a statuat că acestea sunt conforme cu Legea fundamentală.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1069 alin. 1 şi art. 1070 din Codul civil, care au următorul conţinut:Art. 1069 alin. 1: „Clauza penală este o compensaţie a daunelor interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligaţiei principale.“

Art. 1070: „Penalitatea poate fi împuţinată de judecător, când obligaţia principală a fost executată în parte.“Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi a celor ale art. 136 privind proprietatea. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prilej cu care a statuat că aceasta nu contravine Legii fundamentale. Astfel, prin Decizia nr. 339 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 10 mai 2010, Curtea a reţinut că art. 1066 (şi următoarele) din Codul civil reglementează regimul juridic al clauzei penale, ce reprezintă acea convenţie accesorie contractului principal prin care părţile determină echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei contractuale. Deşi aplicarea clauzei penale are loc direct între părţi, fără a fi necesară intervenţia instanţei judecătoreşti, nimic nu împiedică partea interesată să sesizeze instanţa atunci când apreciază că invocarea ei s-a făcut în mod abuziv, partea având posibilitatea de a cere instanţei să constate că nu sunt întrunite condiţiile pentru acordarea de despăgubiri şi deci pentru aplicarea clauzei penale. Tot instanţa poate, în temeiul legii, să micşoreze cuantumul clauzei penale, în caz de executare parţială a obligaţiei, în temeiul art. 1070 din Codul civil. Intervenţia instanţei în aceste cazuri nu contravine vreunui principiu constituţional, ci este în acord cu Legea fundamentală, care statuează că justiţia se înfăptuieşte prin instanţele judecătoreşti stabilite de lege, iar competenţa şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. De asemenea, prin Decizia nr. 121 din 3 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 13 martie 2009, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1066-1069 din Codul civil, reţinând că acestea nu contravin Legii fundamentale. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în deciziile menţionate mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1069 alin. 1 şi art. 1070 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Conban“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 39.838/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 septembrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 1120/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 1120 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 1120/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu