Decizia Nr.111 din 10.03.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. a) şi b), precum şi a celor ale art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 32, art. 33, art. 34 alin. (1) şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 271 din 22 aprilie 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Bianca Drăghici	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 17 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 32-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Theodor Schain în Dosarul nr. 4.736/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 609D/2014.2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, avocatul Adriean Neguţu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că părţile Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor au depus la dosar puncte de vedere prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care, în esenţă, solicită admiterea excepţiei formulate, în special cea referitoare la dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 şi pronunţarea unei decizii în raport cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi soluţiile date de Curte în această materie. Depune concluzii scrise.5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 4 teza a doua raportat la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. În privinţa dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la cele ale art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, precizează că aceste texte nu sunt aplicabile în litigiul dedus judecăţii, astfel că solicită respingerea, ca inadmisibilă, a acestei excepţii de neconstituţionalitate. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. 4 teza a doua raportat la art. 17 din Legea nr. 165/2013 pune concluzii de respingere ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:6. Prin Decizia nr. 5.713 din 12 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.736/2/2012*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 17 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 32 - art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.7. Excepţia a fost ridicată de Theodor Schain cu ocazia soluţionării recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 223/21.01.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 4.736/2/2012 având ca obiect despăgubire.8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), întrucât cauzele trebuie să se judece potrivit reglementărilor aplicabile la momentul introducerii acţiunii, nefiind posibil să se schimbe aceste reguli în timpul litigiului, pentru că în acest fel s-ar încălca o serie de drepturi fundamentale.9. Consideră că dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 165/2013 reprezintă o încălcare a principiului neretroactivităţii legii şi permit anularea de către un organ administrativ a unor drepturi câştigate, care au intrat deja în circuitul civil şi care nu mai pot fi anulate decât în justiţie.10. Apreciază că litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării iniţiale, iar faptul că în curs de judecată a fost adoptată Legea nr. 165/2013, care reglementează alte termene şi condiţii decât cele de la momentul formulării şi înregistrării cererilor de chemare în judecată, ce urmează a li se aplica în condiţiile art. 4 din această lege, încalcă principiul fundamental al neretroactivităţii legii.11. Susţine că termenele şi condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 rămân câştigate cauzelor soluţionate sau aflate pe rolul instanţelor de judecată învestite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.12. Consideră că dispoziţiile legale criticate sancţionează atitudinea persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată, în considerarea termenelor şi condiţiilor prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi de Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vigoare la momentul sesizării instanţelor, obligându-le să se supună noii reglementări care le anulează drepturile câştigate sub reglementarea anterioară.13. Arată că dispoziţiile legale criticate creează o evidentă discriminare între persoanele care au primit deja despăgubiri potrivit Legii nr. 10/2001 şi cei care nu au primit încă, deşi li s-a recunoscut acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi care trebuie soluţionate în aceleaşi condiţii şi termene.14. În final, susţine că „prin noua reglementare se stabilesc măsuri cu privire la evaluarea imobilelor ce fac obiectul deciziilor, făcându-se aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi se exprimă în puncte, ceea ce înseamnă că printr-o lege ordinară se modifică şi se înlătură un drept de proprietate care este un drept real, recunoscut prin Constituţie“.15. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât măsurile reglementate prin dispoziţiile legale criticate nu au drept consecinţă privarea de proprietate a persoanelor îndreptăţite, ci sunt de natură să asigure obţinerea despăgubirilor ce li se cuvin, chiar dacă într-o perioadă mai lungă de timp.16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.17. Avocatul Poporului comunică faptul că îşi menţine punctul de vedere exprimat anterior în dosarele nr. 492D/2014 şi nr. 493D/2014.18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este reţinut în actul de sesizare al Curţii Constituţionale, îl reprezintă dispoziţiile art. 4, art. 17 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 32-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Însă, din analiza motivării excepţiei şi ţinând cont de circumstanţele speţei, constatăm că, în realitate, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) şi b), precum şi cele ale art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 32, art. 33, art. 34 alin. (1) şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 cu următorul cuprins:

– Art. 4: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică [...] cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor [... ] la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

– Art. 17: „(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Naţională, care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru şi are, în principal, următoarele atribuţii:a)validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii;b)dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor;“;

– Art. 32: „(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale. (2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptăţită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entităţii învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care persoana care se consideră îndreptăţită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii.(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) şi va fi însoţită de dovada demersurilor întreprinse.(4) Instituţiile deţinătoare au obligaţia de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate.“;

– Art. 33: „(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează: a)în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri; b)în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri; c)în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. (4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).“;

– Art. 34: „(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.“;

– Art. 35: „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.“21. În opinia autorului excepţiei dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. 22. Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Curtea reţine că decizia privind acordarea de despăgubiri este consecinţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi, prin urmare, în cauză este incidentă Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, prin care instanţa constituţională a constatat că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) şi ale art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora. Aşadar, Curtea a făcut distincţie între deciziile emise de entităţile învestite de lege cu soluţionarea notificărilor care conţin propunerea de acordare de despăgubiri şi care nu au făcut obiectul unor acţiuni judiciare şi, respectiv, cele emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora. Astfel, având în vedere că Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014 a fost pronunţată la un moment ulterior sesizării instanţei constituţionale în prezenta cauză, Curtea, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, constată că excepţia de neconstituţionalitate a art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 a devenit inadmisibilă. 23. De asemenea, Curtea constată că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. 24. Având în vedere că, în prezenta cauză, autorul excepţiei formulează critici de neconstituţionalitate care vizează dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în interpretarea ce a fost exclusă cadrului constituţional, prin decizia menţionată, precum şi faptul că aceasta a fost pronunţată la un moment ulterior sesizării Curţii Constituţionale - 12 decembrie 2013, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii a devenit inadmisibilă. 25. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în cauză instanţa de judecată urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014 şi nr. 686 din 26 noiembrie 2014, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, potrivit jurisprudenţei Curţii - de exemplu, Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 9 martie 2015 -, în temeiul deciziilor de admitere prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, dacă litigiul a fost definitiv soluţionat în timp ce excepţia de neconstituţionalitate se afla, spre soluţionare, pe rolul Curţii Constituţionale, deoarece aceasta a fost ridicată anterior publicării Deciziei nr. 269 din 7 mai 2014 şi Deciziei nr. 686 din 26 noiembrie 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I. În consecinţă, soluţia procedurală în cauza de faţă nu împiedică, ci, din contră, dă posibilitatea valorificării deciziilor de admitere menţionate în condiţiile arătate. 26. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 17 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că autorul excepţiei nu formulează critici explicite ori susţineri individualizate cu privire la acesta, aprecierile generale referitoare la ansamblul Legii nr. 165/2013 neputându-se constitui în veritabile argumente în sensul neconstituţionalităţii acestor dispoziţii. Prin urmare, excepţia având ca obiect aceste texte de lege apare ca nemotivată, urmând să fie respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. 27. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că acest din urmă text de lege instituie în sarcina entităţilor învestite de lege obligaţia de a soluţiona notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora. Or, faţă de împrejurarea că autorul prezentei excepţii s-a îndreptat împotriva Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în scopul emiterii de către aceasta a deciziei conţinând titlul de despăgubire, rezultă că etapa administrativă a fost depăşită. Ca atare, art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu mai este incident în cauză, etapa în care acesta ar fi fost aplicabil fiind depăşită. Prin urmare, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, neavând legătură cu soluţionarea cauzei. 28. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. 4 teza a doua raportat la art. 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acest din urmă text de lege se referă la căi de atac în justiţie împotriva deciziilor emise cu respectarea termenelor prevăzute de art. 33 şi 34, precum şi împotriva lipsei unei decizii de compensare în puncte, după expirarea termenelor prevăzute de lege. Prin urmare, autorul excepţiei critică un text de lege care, teoretic, va fi aplicabil abia după împlinirea termenelor prevăzute de cele două articole menţionate. Rezultă că art. 35 nu este, în acest moment procesual, incident în cauză, neavând legătură cu soluţionarea acesteia, în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Având în vedere aceste aspecte, Curtea urmează să respingă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la art. 35 din Legea nr. 165/2013, ca inadmisibilă. 29. Referitor la dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 32 din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 302 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, Decizia nr. 395 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 1 august 2014, şi Decizia nr. 691 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 20 ianuarie 2015, a constatat constituţionalitatea acestora. Astfel, Curtea a statuat că, pentru raţiuni ce ţin de realizarea unui just echilibru între interesul general şi interesul particular şi de asigurare a securităţii raporturilor juridice civile, legiuitorul poate opta pentru stabilirea unor termene de decădere înăuntrul cărora titularii dreptului la obţinerea unor compensaţii să îşi poată valorifica dreptul astfel reglementat până în momentul împlinirii acestora, sub sancţiunea pierderii lui, fără a fi încălcate prevederile art. 44 din Constituţie. 30. Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudenţa Curţii şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei acesteia, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 4 teza a doua raportat la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Theodor Schain în Dosarul nr. 4.736/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. b) şi art. 4 teza a doua raportat la art. 33 şi 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. 3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în dosarul aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportat la art. 32 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Bianca Drăghici