Decizia Nr.1104 din 08.09.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, ale art. 12 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, precum şi a principiului îmbogăţirii fără justă cauză, atunci când este aplicat în litigii în materia măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, excepţie ridicată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad în Dosarul nr. 1.619/108/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.877D/2010.La apelul nominal răspunde, pentru autorului excepţiei, avocatul Remus Biliboacă, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a fost formulată. Astfel, susţine că prevederile art. 37 din Decretul nr. 31/1954 şi cele ale art. 12 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 213/1998 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, precum şi celor ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, raportat la art. 20 din Constituţie. De asemenea, în ceea ce priveşte principiul îmbogăţirii fără justă cauză, atunci când acesta este aplicat în litigii în materia măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, consideră că este încălcat art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, precum şi art. 6 paragraful 1 din acelaşi act internaţional.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că autorul excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, aspectele invocate privind, în esenţă, modalitatea de interpretare şi aplicare a legii, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale şi constituie atributul exclusiv al instanţei de drept comun.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 4 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.619/108/2007, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, ale art. 12 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, precum şi a principiului îmbogăţirii fără justă cauză, atunci când este aplicat în litigii în materia măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, excepţie ridicată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad într-o cauză civilă având ca obiect Legea nr. 10/2001.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 37 din Decretul nr. 31/1954 contravin art. 16 şi 20 din Constituţie, raportate la prevederile art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât „creează o diviziune artificială în interiorul personalităţii publice a statului, concretizată într-o diviziune artificială de capacităţi, de patrimonii şi de responsabilităţi, [...] fără a exista o diferenţă între poziţia statului în ordinea juridică şi cea a celorlalte subiecte de drept, care să justifice permisiunea acordată statului de a-şi diviza responsabilitatea“. Aşa fiind, apreciază că art. 37 consacră un principiu care a făcut posibile reglementări speciale, cum este cea cuprinsă în art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, ce prevede că, în litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanţă titularul acestui drept va sta în nume propriu. În acest context, autorul excepţiei menţionează că acest articol pune în aplicare, în concret, „divizarea personalităţii şi răspunderii statului“, prevăzută de art. 37 din Decretul nr. 31/1954, fiind în egală măsură neconstituţional.Referitor la principiul îmbogăţirii fără justă cauză, aplicat în materia măsurilor reparatorii pentru imobilele naţionalizate abuziv, apreciază că acesta restrânge fără justificare legitimă exerciţiul dreptului conferit de Legea nr. 10/2001 şi goleşte de conţinut dreptul de proprietate asupra imobilului care formează obiectul restituirii către fostul proprietar. Principiul îmbogăţirii fără justă cauză încalcă speranţa legitimă atunci când este aplicat în materia măsurilor reparatorii, fiind discriminatoriu, întrucât legea specială nu interzice în mod expres statului să uzeze de principiul îmbogăţirii fără justă cauză şi să ceară sume importante pentru eventualele costuri pe care le-a realizat cu imobilele naţionalizate abuziv, în timp ce persoana îndreptăţită nu poate solicita aducerea imobilelor degradate la situaţia anterioară preluării acestora de către stat, pentru că o asemenea cerere este prohibită expres de art. 9 din Legea nr. 10/2001. Ca atare, apreciază că această diferenţă de tratament nu are nicio justificare rezonabilă, aducând atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 şi celor ale Convenţiei.Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală consideră că „interpretarea asupra existenţei unei răspunderi distincte a statului de cea a instituţiilor de stat, precum şi posibilitatea aplicării principiului îmbogăţirii fără justă cauză, în completarea Legii nr. 10/2001, ce nu cuprinde dispoziţii privind posibilitatea acordării de despăgubiri pentru deţinătorii imobilelor ce au fost restituite foştilor proprietari, decât în situaţia în care aceştia au calitatea de chiriaşi - cumpărători, contravine Legii fundamentale. Aceasta ar determina o aplicare a principiului îmbogăţirii fără justă cauză în situaţia instituţiilor de stat care deţin imobilele şi constituie o problemă de interpretare şi aplicare a legii, respectiv a raportului dintre legea generală, reprezentată de Codul civil, şi Legea nr. 10/2001, ca lege specială de reparaţie în materia imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada regimului comunist“.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 37 din Decretul nr. 31/1954 şi art. 12 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 213/1998 nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, iar în ceea ce priveşte critica raportată la principiul îmbogăţirii fără justă cauză, apreciază că aceasta nu este o veritabilă critică de neconstituţionalitate, de vreme ce principiul nu este consacrat în Constituţie, ci reprezintă doar o creaţie a doctrinei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 37 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, ale art. 12 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi principiul îmbogăţirii fără justă cauză, atunci când este aplicat în litigii în materia măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv.Textele de lege criticate au următorul conţinut:– Art. 37 din Decretul nr. 31/1954: „Statul nu răspunde pentru obligaţiile organelor şi celorlalte instituţii de stat, ale întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat, precum şi ale oricăror alte organizaţii socialiste de stat, dacă ele sunt persoane juridice. De asemenea, niciuna dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligaţiile statului.Persoana juridică subordonată unui Sfat Popular sau unui organ al administraţiei de stat ori unei organizaţii economice socialiste sau unei organizaţii obşteşti, nu răspunde pentru obligaţiile acestora şi, tot astfel, acestea nu răspund pentru obligaţiile persoanei juridice subordonate, în afară de cazurile prevăzute de lege.“; – Art. 12 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 213/1998: „(3) Titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul şi să dispună de acesta, în condiţiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare. Dreptul de administrare va putea fi revocat numai dacă titularul său nu-şi exercită drepturile şi nu-şi execută obligaţiile născute din actul de transmitere.
(4) În litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanţă titularul acestui drept va sta în nume propriu. În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligaţia să arate instanţei cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă. Titularul dreptului de administrare răspunde, în condiţiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligaţii. De asemenea, neîndeplinirea acestei obligaţii poate atrage revocarea dreptului de administrare.“;Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 alin. (1) referitoare la dreptul de proprietate privată şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi dispoziţiilor art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi, respectiv, interzicerea discriminării. Examinând excepţia, în ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a art. 37 din Decretul nr. 31/1954 şi art. 12 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 213/1998, prin raportare la art. 16 din Constituţie şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, Curtea constată că prevederile de lege criticate reglementează reprezentarea în instanţă în nume propriu a instituţiilor care deţin un bun al statului în administrare şi se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Prin Decizia nr. 433 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 8 mai 2009, Curtea a reţinut că prevederile art. 12 din Legea nr. 213/1998 reprezintă o transpunere a dispoziţiilor constituţionale ale art. 136 alin. (4), potrivit cărora „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică“. De asemenea, Curtea constată că îmbogăţirea fără justă cauză presupune un fapt juridic, ce constă în mărirea patrimoniului unei persoane, fără temei legitim, prin diminuarea patrimoniului altei persoane, cea dintâi având obligaţia de a înapoia celei de a doua avantajul pe care l-a obţinut în dauna ei. Legea, mai exact Codul civil, nu conţine o reglementare de principiu a îmbogăţirii fără justă cauză, cunoscută şi sub denumirea de îmbogăţire fără just temei, dar există mai multe aplicaţii ale acestui fapt juridic licit, ca izvor de obligaţii, şi anume art. 484, 493, 494, 997, 1618 sau 1691 din Codul civil. Astfel că, ori de câte ori pretenţia reclamantului nu se regăseşte într-una din aplicaţiile principiului îmbogăţirii fără justă cauză, se va invoca, ca temei de drept, chiar principiul, aşa cum se întâmplă şi în speţa de faţă. În esenţă, Curtea constată că toate aspectele invocate de autorul excepţiei reprezintă o problemă de interpretare şi aplicare a legii, respectiv a raportului dintre legea generală, reprezentată de Codul civil, şi Legea nr. 10/2001, ca lege specială de reparaţie în materia imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada regimului comunist. Astfel, aplicarea principiului priorităţii legii speciale, cu excluderea aplicabilităţii legii generale asupra aspectelor pe care legea specială le reglementează, este de competenţa instanţelor de judecată, reprezentând un aspect de interpretare şi aplicare a legii, iar nu un aspect de neconstituţionalitate prin aplicarea discriminatorie a legii sau prin încălcarea principiului egalităţii în faţa legii. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, ale art. 12 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, precum şi a principiului îmbogăţirii fără justă cauză, atunci când este aplicat în litigii în materia măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, excepţie ridicată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad în Dosarul nr. 1.619/108/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 septembrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora