DECIZIE   Nr. 110 din 9 februarie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 302 1 alin. 1 lit. c) si art. 303 alin. 1 din Codul de procedura civila

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 112 din 19 februarie 2010

Ioan Vida                          - preşedinte

Nicolae Cochinescu         -judecător

Aspazia Cojocaru            -judecător

Acsinte Gaspar                -judecător

Petre Lăzăroiu                 -judecător

Puskas Valentin Zoltan    -judecător

Augustin Zegrean            -judecător

Carmen-Cătălina Gliga    - procuror

Doina Suliman                 - magistrat-asistent-şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3021 alin. 1 lit. c) şi art. 303 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Faur" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 652/300/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 1 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 652/300/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3021 alin. 1 lit. c) şi art. 303 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Faur" - S.A. din Bucureşti cu ocazia soluţionării apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 5.671 din 13 iunie 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele   de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 21 alin. (1), (2) şi (3), deoarece, „ca urmare a recalificării, partea care a atacat cu apel hotărârea nu numai că este privată de calea de atac a apelului, cât şi de cea a recursului, ceea ce conduce la irevocabilitatea hotărârii instanţei de fond, fără a exista posibilitatea cenzurării acesteia de către o instanţă superioară". Consideră că este posibilă „o analiză a neconstituţionalităţii unui text de lege, doar cu privire la aplicabilitatea acestuia la anumite situaţii din practică". De aceea, solicită să se constate că, prin aplicarea dispoziţiilor de lege criticate „la situaţiile în care instanţa de apel califică calea de atac din apel în recurs, se încalcă dreptul de a avea acces liber la justiţie, drept de care poate beneficia orice cetăţean".

Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3021 alin. 1 lit. c) şi art. 303 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins:

-Art. 3021 alin. 1 lit. c): „Cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni: [...]

c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;";

- Art. 303 alin.1: „Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs."

In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) - egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (1), (2) şi (3) - accesul liber la justiţie.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra unei critici identice, formulate de acelaşi autor, s-a pronunţat prin Decizia nr. 769 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 18 iunie 2009.

Cu acel prilej, Curtea a statuat că, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie să fie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului în substanţa sa sau principiilor şi textelor constituţionale de referinţă.

Nici reglementările internaţionale nu impun în materia exercitării căilor de atac, Curtea de la Strasbourg constatând că dreptul de acces la un tribunal nu este absolut şi se pretează la limitări implicit admise, în special în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a unui recurs, având în vedere că presupune reglementarea din partea statului, care se bucură, în această privinţă, de o anumită marjă de apreciere.

De asemenea, Curtea a constatat că recalificarea căii de atac din apel în recurs şi, în consecinţă, respingerea recursului ca fiind lovit de nulitate din cauza nemotivării acestuia în termenul prevăzut de lege constituie o problemă de interpretare şi de aplicare a legii, ce ţine de resortul instanţelor judecătoreşti, iar nu de cel al instanţei de contencios constituţional.

Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3021 alin. 1 lit. c) şi art. 303 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Faur" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 652/300/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 februarie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef,

Doina Suliman